Despre viață. Așa, nefardată.

Se zice că nu primim mai mult decât putem duce. Că nu ni se întâmplă, în viață, să avem parte de evenimente cărora n-avem capacitatea de-a le face față. Dar modul în care se întâmplă lucrurile, mie mi se pare că e peste puterea de înțelegere a rațiunii. Da, sigur, eu sunt cea care mereu caută o explicație logică pentru orice… și atunci… nu pot să nu mă întreb de ce, dacă avem atât de multe exemple în față – și, de fapt, în orice direcție ne-am îndrepta privirea, suntem sufocați de informație – de ce nu ne putem învăța lecțiile decât prin experiențele personale?!
Azi am stat de vorbă cu o bătrână a familiei care, printr-o împrejurare nefericită, a rămas, în urmă cu câțiva ani, fără ambele picioare. O poveste înfiorătoare și, în același timp, o poveste de aia care te pune pe gânduri și te face să îți spui că tu, oricât de nefericit ai fi, n-ai dreptul să te plângi. Nu ai dreptul. Pentru că alergi, vezi, auzi și îți sunt toate la locul lor. Concluzia acelei discuții, simplă, de altfel, a fost faptul clar că omul are puterea să meargă mai departe, să lupte chiar și atunci când e absolut convins că nu mai are rost să o facă, că efortul nu mai merită, că n-are nici o șansă să iasă „pe plus” din lupta aceea. Și totuși, ți se demonstrează, viața îți demonstrează, că poți. Că treci prin toate stările imaginabile și neimaginabile, că ai parte de afundări ce par fără sfârșit dar… mergi mai departe. Azi, și mâine și… atât cât trebuie. Așa cum poți tu cel mai bine. Și, mai mult de atât, dincolo de faptul că faci față drumului pe care ți-e dat să mergi, mai ai forța de a zâmbi, de a te bucura de faptul că trăiești, că e soare și ai oameni aproape. De unde, oare, atâta putere într-un simplu om?
Mi-aș dori, e clar, să pot aprecia (mai mult) faptul că partea plină a paharului există. Că mi-e puștiul sănătos, că am parte, nu doar de tristeți și probleme, nu doar de coborâșuri. Da, recunosc, nu știu cum s-o fac. Dar vreau. Vreau să am puterea asta. De-a înțelege din amarul altor oameni. Din poveștile lor de viață. Că mie, așa cum îmi e, îmi e bine. Dar, cum să fac?