…. de liniile imaginare pe care singuri cred că ni le trasăm…
simt că de o altă lume mă despart cinci ani…pare puțin și sunt, totuși, așa de mulți…
simt că sunt într-un punct în care faptul că îmi dau seama că s-au pierdut niște lucruri nu mă ajută cu nimic dar nici nu pot evita să mă gândesc la ele…
când or fi trecut toate astea pe lângă mine?
cum le-oi fi rătăcit, pe unde?
Că anii trec, nu depinde de noi. Dar modul în care trec, ceea ce facem cu zilele noastre, ceea ce alegem să trăim și ceea ce alegem să nu facem… e imposibil să nu îți pui întrebări deși nu e ca și cum răspunsurile ar putea schimba ceva. Care o fi modalitatea prin care ne-am putea opri din drum? Se zice că rămâi tânăr atâta timp cât îți dai voie să fii așa. Dar nu cred că e adevărat. Cred că, oricât de mult te-ai strădui, sunt lucruri care nu mai depinde de tine. Unele fundamentale chiar.
Pe aici pe undeva o fi o linie… mă străduiesc să nu o văd, când o văd încerc să o calc, măcar un pic, să-mi dau măcar senzația că lucrurile nu sunt ceea ce sunt… să fie ceea ce aș vrea eu să pară, măcar… dar cred că greșesc… lumea mea, cea reală, e cumva dincolo de o linie… și e o înșelătorie faptul că încerc să trec de ea. Poate trebuie doar să merg de-a lungul ei, să îmi dau voie să mă îndepărtez… poate…
De ce se pierde, cu timpul, îndrăzneala, de ce se instaurează conformismul? De ce, gândind, alegem să trăim mai puțin decât am face-o doar simțind?
Da, așa simt acum. Că maturitatea te încorsetează, uneori strângându-te chiar prea tare. Că te obligă să te încadrezi între niște limite, că îți răpește din libertate. Din libertatea de gândire, de exprimare, de trăire.
Și, ce-ți aduce în schimb?
0
Articol anterior
7 comments
Ce-ţi aduce maturitatea? Un cablu mai bun la frîna de mînă a vieţii. De fiecare dată cînd simţi impulsul de a face ceva, îţi tragi singur frîna şi-ţi vine în minte un message box ca în Windows:
Eşti sigur(ă) că vrei să faci asta?
[Da] [Nu] [Mă mai gîndesc]
Şi de obicei maturitatea te face să alegi între a doua şi a treia opţiune. Adică să-ţi iei adio de la spontaneitate şi life on the edge.
Înţeleg perfect de ce te frămîntă subiectul.
Iti aduce certitudini, care sporesc la randul lor conformismul.
De fapt, aduce doar una dintre cele două unice certitudini ale vieţii, şi anume taxele. Cealaltă ne pîndeşte după colţ, din secunda în care ne-am născut. Restul e iluzoriu, temporar, instabil – oricum vrei să numeşti umplutura insipidă dintre o secundă şi alta, pe care unii o numesc „viaţă”.
alte griji la cele deja avute. uneori e fain, caci e complex, alteori devine sau pare prea obositor. cat vorbim de perspective, situarea in anume puncte fata de ele lasa motivatii raportate la felul in care acestea se vad. cat vorbim de importanta si poate necesitatea acestora, atunci doar devenirea transforma in sens temporal unele reflexe educate in timp.
deci, ader la ideea conform careia weekendul acum e prioritar, si respirabil si calm sa-l putem face sa fie din orice puncte l-am privi! 🙂
nimic.
Tinerețea este o stare de spirit. Nu ai cum să nu ți-o permiți. Suntem singurii care contribuie la echilibrul și lucrurile pozitive din viața noastră. Așa cum facem curățenie în locul în care ne petrecem timpul, ar trebui să facem curățenie și-n gânduri/amintiri/prietenii, etc. Și nu este ceva drastic să ții pasul mereu cu tine și felul în care ești/vrei să fii.
nu ar trebui ca maturitatea sa iti rapeasca din libertate sa te incorseteze. de adus aduce cu ea respensabilitati si datorii da nu ar tebui sa o lasi sa iti ia libertatea . eu nu vrea sa o las. Sunt vinovate prejudecatile celor din jur, cum se uita la tine. Nu au decat sa uite , atat de mult sa priveasca la tine pana vor vedea ca esti o stea
>:D<
Comments are closed.