” Când furtuna va înceta, nu vei înțelege prea bine cum ai reușit să scapi cu viață. Nu vei fi sigur nici măcar că a trecut cu adevărat. Însă un lucru îți va fi clar: tu, cel care a ieșit din furtună, nu mai ești același cu cel care a pășit în ea. ” – Murakami, Kafka pe malul mării.
E faină cartea asta, n-o fi chiar o întâmplare faptul că o citesc acum, cine știe. Da, mi s-a spus de așa de multe ori că lucrurile nu sunt întâmplătoare, că toate se întâmplă cu un rost, că mi-e imposibil să nu-l caut în toate. Să nu mă întreb.
Nu facem față furtunilor vieții așa cum ne-am dori și unele dintre ele ne transformă în ce n-am vrea să ne transforme. În oameni temători, închiși, în oameni vulnerabili emoțional, în oameni triști și neîmpăcați. Dar, poate că, dincolo de toate, important e faptul că ne ducem luptele până la capăt, că, la fel la și bătrânul lui Hemingway, din Bătrânul și marea (poveste pe care am trăit-o, filă cu filă, alaltăieri, și am găsit o lume întreagă de trăire în ea), găsim mereu câte o armă nouă pentru a lupta cu ceea ce viața ne obligă să luptăm. Și furtunile astea ne schimbă, ne transformă dar, cu spune Hemingway, viața poate să ne distrugă dar nu ne poate înfrânge. Numai moartea o face.
Așa că, ne rămâne doar să-i dăm înainte. Mai pedalând, mai împiedicându-ne, cum putem, doar să ne trecem furtunile cu bine.
0
Articol anterior

26 comments
O velă
rebelă
bătută de vînt
pe-un vas în plină furtună
şi nimeni nu strigă
cu mîna la gură
„Pămînt”…
A comandat cineva o furtună reală? Că aici zboară acoperişurile ca rîndunelele… 🙁
Foarte tari versurile astea.
Exista o continuare?
Nah, astea-mi vin spontan da’ nu curg precum ploaia care tocmai a început. De fapt, e doar definiţia lui „eu”, pe care unii dintre noi ne-o putem însuşi fără teama de a încălca vreun copyright al existenţei, oricum, efemere.
Mulţumesc pentru apreciere!
Lasă, să spele ploaia urâtul lumii, ce zici? Dar lasă-le să se ducă… nu și acoperișul, clar.
Deci, eu primesc prima autograf când o să fii celebru, da? 😛
Eu o să fiu celebru precum pictorii: postum. 😀 Şi sigur, celebritatea o să fie de genu’: „Ai auzit. mă, c-a crăpat ăla de bătea cîmpii pe blogurile altora? Bine că s-a dus dracu’, că nu mai ştiau ăştia cum să scape de el!” 😆
Oricum, ai cîteva versuri cu dedicaţie specială, aşa că te vei putea mîndri, cînd va fi vremea. 🙂
E exagerată aia cu… nu mai știau cum să scape de el… 🙂
Da, am niște versuri – și nu numai – de la tine, și tare-ți mulțumesc… 🙂
Eh, nu-i chiar exagerată treaba; unii care n-au ştiut cum să procedeze cu Racul, au încercat să muşte din carapace şi şi-au rupt dinţii. Apoi au strigat că nu-i bun şi l-au aruncat peste umăr, mulţumindu-se cu nelipsita fasole şi urmările ei. 🙄
Îmi pare bine că am putut face ceva să-ţi mai aduc din cînd în cînd zîmbetul pe buze, deşi e prea puţin; dar un pic de aici, un pic de colo… Pînă la urmă, fericirea nu-i un tablou pe care îl cumperi (cu sau fără mari eforturi) şi-l atîrni pe perete – e un puzzle ale cărui piese sînt risipite prin lumea întreagă şi trebuie să umbli după fiecare în parte, să le aduni şi să le pui una lîngă alta.
Tot Hemmingway spunea printr-un personaj feminin ca daca vrei sa supravietuiesti, trebuie sa mori (emotional vorbind). Oricum imi place chestia ca viata nu ne poate infrange, chiar iti da curaj si pofta de citit autori mari.
mda, o știam și pe asta, deși aș fi preferat să nu… 🙁
dar sa vezi si „si soarele va rasari” si/sau „adio arme”, plus „i-lele lui thomas hudson” 🙂
ar fi bine, cred… 🙂 mulțumesc.
Adanc…
Intr-adevar lucrurle se intampla cu un rost. Da’ care-i rostul?
Si daca nu-l stii…. la ce-ti foloseste sa stii ca exista?
Bateam si eu campii….
Cam așa fac și eu, bat câmpii, încolo și încoace, cu speranța că voi înțelege cândva, ce și cum…
Ce? Si cum?
Rostu’ la bătut cîmpii e să faci potecă între cele două infinituri, să le fie drumu’ mai uşor ăstora de vin din urmă, cu creierele netede şi lucioase de patinează musca. 😉
No, dificil. Eu n-am creierul prea neted, drept e că uneori mă întreb dacă-l și am… 🙂 Eh, sunt blondă, doar uneori!
Măcar tu ai o scuză 😛 – alţii n-au niciuna pentru „nefăcutele” cu care se mai şi mîndresc „în potecă”. 😉
Hehe… glumesc. 😀 Ai dovedit că ai suficiente circumvoluţiuni cît să faci ceva bun şi frumos pentru mulţi oameni atunci cînd îţi pui voinţa şi ambiţia la lucru. Da’ sper să nu te culci pe lauri, că se transformă-n pat de spini. 😉
Ehh, mai trebuia să dovedesc? 😛
Lauri? Ce-s ăia?
Cred că trebuia să ţi-o dovedeşti ţie însăţi, aveai nevoie de asta. 😉
Cît despre lauri… n-am avut parte niciodată, fiindcă n-am alergat după ei. Şi nici alţii nu s-au grăbit să mi-i aşeze pe frunte – au preferat coroana de spini, că era mai ieftină şi mai la îndemînă. 🙄
Da, cu mine mi-e mai greu și cred că lupta asta o să dureze toată viața că prea s-au distrus toate… 🙂 Laurii, nici eu nu-i caut dar nu înseamnă că vreau spini, oricum… doar că nu prea alegem, nu?
De ce-ar trebui neapărat să te lupţi cu tine însăţi? N-ar fi mai profitabil şi mai lipsit de dureri de cap, să fie o colaborare? 😉
Cît despre lauri ori spini… atîta vreme cît – orice am face – tot alţii sînt cei care decid cine şi în ce ordine (sau dacă) urcă pe podium, de ce nu ne-am construi noi înşine propriile podiumuri pe care să ne urce doar conştiinţa noastră atunci cînd merităm? 😉
Wtf??? Biblia si JO isi disputa cu modestie „coronitele”??
Nope. Doar JC pentru TT. Sau filozofie pe marginea paharului de pe marginea mesei. 😉
Domnilor, pe mine mă depășește discuția și-aș avea nevoie de explicații dar cum trebuie să fac față în seara asta unei furtuni năpraznice, o să mă mulțumesc, aici, doar să asist.
Legendă:
JC – Jocuri de Cuvinte
TT – Trecerea Timpului
Vezi ce faci cu furtuna aia, înfige-i un paratrăznet în ochi! 😆
sa iti treci furtunile cu bine…. ce frumos ai spus!
Comments are closed.