Toţi avem, în aceeaşi măsură, drepturi şi obligaţii… Dar de ce ne pricepem mult mai bine la a ne reclama drepturile decât la a ne asuma obligaţiile?
Poate să încline, o balanţă, pentru cineva, doar într-o parte, a părţilor bune şi, pentru altcineva, doar în cealaltă, a celor mai puţin bune?
Când şi cum vine vremea în care e uşor să accepţi ceva ce nu vrei să se întâmple iar un sfârşit să nu ia cu el o parte din tine?
0
10 comments
Toţi avem prea multe obligaţii şi prea puţine drepturi. La un moment dat ni se pune în gît – fiecare la vremea lui. Dacă nu ai liber la anumite drepturi, nu-ţi poţi îndeplini anumite obligaţii. Apar frustrări.
Balanţele se înclină în funcţie de greutatea „adiacentă”. Poţi să ai multe bune, dar celălalt să fie mai „greu”. Şi ţi-o iei. Şi mai e blestematul de noroc, în care eu personal n-am vrut să cred şi care s-a încăpăţînat să-mi demonstreze că există şi că n-o să-l pup vreodată. Poate şi tu ai făcut la fel, odată şi acum culegi „roadele”.
De acceptat accepţi atunci cînd ajungi să nu ţi se mai rupă nici măcar şiretul de la adidaşi de anume chestiune. When you simply don’t give a fuck anymore. Period.
Înţeleg c-aţi ajuns acasă…
Înţelegi bine, da. Se simte în aer?
Total.
No, nu prea am unde să plec o vreme… 🙂
Sînt alături de tine cu gîndul…
Dar cine a spus ca ne pricepem sa ne cerem drepturile? Suntem varza la asta si toti profitorii ne joaca pe degete.
Păi drepturile trebuie să ni le luăm (înapoi) dacă nu ni se oferă aşa cum ar trebui. Dacă nu facem altceva decît să stăm în poziţia de „s’il vous plais, monsieur” cu mîna întînsă, o să continuăm să ne-o luăm peste bot.
Depinde. Uneori, nu vedem altceva decât drepturi. Şi credem că toate ni se cuvin, că noi le merităm pe toate, etc. Alteori, da, tăcem şi stăm în banca noastră când ar trebui să ripostăm. Mda, cam sunt toate pe dos.
Pentru ca e mai usor, din pacate, sa nu ne asumam responsabilitatile decat s-o facem. 🙁
Da, dar atunci n-ar mai trebui să fim cocoşi..
Comments are closed.