Întrebări, și drumuri, și nevoi… și daruri.

Vroiam să scriu azi despre cât de mult avem nevoie ca cei din jur să aibă nevoie de noi. Despre cât e de important să simțim că suntem utili, că suntem necesari, că putem să facem lucruri care să schimbe ceva în viața unui alt om.
Dar a fost o zi lungă, mai mult lungă decât plină, mai mult obositoare decât satisfăcătoare și acum seara mi se pare prea scurtă. Mai am de pus lucruri în ordine și dimineață, devreme, pornesc spre Cluj, să particip la prima ediție SkirtBike a orașului din inima Transilvaniei. Fusta e pregătită, Madame și-a primit porția de mentenanță, mașina mă așteaptă în parcare. Mai lipsește o scurtă repriză, absolut necesară, de somn.
Așa că, vă urez să aveți o noapte cu somn liniștit și un sfârșit de săptămână cu soare, cu oameni frumoși aproape, cu sufletele senine.
PS: „Unii oameni sunt un dar alții sunt doar în zadar…”, povesteam azi cu cineva și-mi spunea că eu sunt un dar… și m-am gândit toată ziua la asta. Pentru că știu bine ce sunt, sau știu și mai bine ce nu sunt. Nu sunt un dar, e clar. Dar, cumva, nu cred că sunt nici în zadar. Cred că, pentru faptul că mă zbat mereu, există pe undeva un drum al meu, o cale care să mă ducă la rezultatul ăsta frumos. Să fii cu adevărat, un dar. Un dar al viețiii. Pentru viață, pentru oameni.