Italia, un festin gastronomic

Zilele petrecute în Italia au fost, contrar așteptărilor mele, un adevărat festin gastronomic. În mod firesc, masa nu e o prioritate în excursiile mele low budget, mănânc puțin, pe unde pot, cât de repede și ieftin. Și merg mai departe. De data aceasta, nu știu cum s-a întâmplat dar n-a fost așa. Deloc.

Deși vizita, la Milano, a debutat cu un meniu McDonald’s, înghițit pe fugă, nu atât din cauza foamei cât a privirilor cumplit de deranjante ale grupului de bărbați indieni – sau ceva de genul – care erau așezați în fața mesei noastre (de-abia găsisem și noi una liberă) și ne priveau ca și cum ar fi fost ancorați în fața unui televizor la care rulează o emisiune de-a dreptul pofticioasă care-i face să saliveze. La propriu.

La Torino, în schimb, lucrurile au trecut în extrema cealaltă și familia de români care ne-a fost, pentru un scurt timp, gazdă, ne-a așteptat cu niște porții sănătoase de lasagna și tiramisu, făcute în casă, în stil italian, gustoase rău. Și cu căpșuni, da, da.

Într-o seară, la Emporio Gastronomico, un loc demn de numele pe care-l poartă, papilele noastre gustative au pornit într-o aventură autentic italiană, aromată, condimentată și apetisantă.

Am început cu un preparat specific zonei Ligurice, o chestie care se numește Farinata, cu un gust special, neașteptat de bun dacă e să ne gândim că e realizată din ingrediente extrem de reduse – făină de năut, apă, ulei și sare. Presărată cu puțin piper deasupra e un deliciu, nu alta. Mi-a plăcut tare mult.

Apoi am gustat un ceva care se numește… ahh, habar nu mai am cum se numește, știam de-atunci că voi uita numele dar… asta e, gustul nu l-am uitat. Un fel de baghete crocante umplute cu o brânză fină, cu prosciutto deasupra și foarte aromată. Un deliciu.

Pizza pe care-am dat-o gata – că, deh, nu m-am putut abține, la ea acasă fiind – a fost o cinque formaggi, cu brânză multăăă, abundentă, cu un gust… perfect. Un pahar de vin alb lângă, a întregit seara și loc de desert – care, vă spun sincer, te făceau să salivezi doar privindu-le – n-a mai fost. Într-un fel, m-am bucurat, că mi-era teamă de mine, de cât aș putea mânca în regatul acela al genului de mâncare care-mi place mie. Și altora. Multora.

Pasticeria, de la micul dejun, a fost apetisantă și c-o putere de atracție pe măsura diferitelor culori, forme și arome. Brioșe, checuri, tarte, foietaje, biscuiți… o abundență de dulce asezonată cu-n pahar de suc proaspăt de portocale și… nimic mai potrivit pentru a începe o zi însorită în Torino.

Înghețata, ahh, înghețata italiană, ce mai, încă n-a fost detronată de vreo altă înghețată, nu în mintea mea, cel puțin. Am servit un trio delicios – cioccolato, fior di panna și gianduia, ultimul fiind un preparat specific zonei, un amestec de lapte caramelizat, cacao și alune, combinație care se regăsește și-ntr-un tip special de ciocolată în Torino, Pernigotti, (aruncați o privire pe site, așa, de dragul artei, măcar…).

Cum, cum să nu savurezi Italia? E dulce, aromată, picantă, arzândă, vie.