Să ne trăim poveștile…

Ne e dat să trăim propriile povești. Nu sunt cele pe care le alegem ci sunt cele care ne sunt sortite. Cele care ni se strecoară-n viață, azvârlindu-ne-n vâltoarea trăirilor.
Unele dintre ele sunt întruparea visurilor care ne îmbogățesc inocența copilăriei. Atunci când totul, cernut prin candoare, pare posibil și avem sentimentul că nimic nu ne poate sta în cale. Și cât de multe mai visam, cât de departe, cât de autentic.
Altele sunt clipe de magică viață pe care nici măcar nu le-am întrezărit printre paginile basmelor în care ne cufundam. Autentice zboruri sufletești. Viața care depășește și imaginația, așteptările, speranțele. Viața care umple, întregește.
Mai sunt poveștile care ne cer ființa toată ca tribut, ne afundă, fără să ne putem împotrivi, în hăuri întunecate, învățându-ne ce înseamnă suferința cruntă, pierderea de sine și ne lasă, în schimb, doar un imens gol sufletesc, povară greu de dus.
Trăim povești în care viața ne dă roluri principale, actori fără pregătire pe scena vieții, jucându-ne rolurile cu stângăcie, în unele reușind să fim sclipitori, în altele, să trecem neobservați. Sau povești în care suntem doar simpli spectatori, de pe margine.
Sunt povești pe care le trăim o singură dată în viață.
Povestea primelor visuri împlinite, ale jocurilor copilăriei, a primei iubiri, povestea primei clipe în care-ai simțit că trăiești.
Oricât le-am vrea repetate, poveștile ne sunt unice. Nu ne putem întoarce la ele, nici nu le putem repeta, nu întocmai.
Și-am vrea să le păstrăm încrustate în eternitatea sufletelor noastre. Să fie veșnic vii în amintiri.
Timpul ce se-așterne necruțător peste noi învăluie calm și neobosit totul într-o ceață plumburie.
Timpul rotunjește ascuțișurile, îmblânzește trăirile, liniștește răzvrătirile. Timpul netezește.
Și toate clipele de viață trăite se transformă. În amintiri ce-aduc zâmbete sau lacrimi în colțurile ochilor.
De-acolo, din buchetul neșfârșit al amintirilor, extragem seva cu care ne hrănim iluziile sufletului.
Din poveștile pe care le-am trăit.
Că sunt povești care ne înalță sufletele pe culmi de trăire sau sunt povești care ne scrijelesc în inimi, ciuntindu-le pentru totdeauna, cred că pe toate trebuie să le trăim. În felul nostru, așa cum putem. Sunt poveștile care ne modelează, care ne transformă, poveștile care ne fac așa cum suntem. Oameni, oameni vii.