… cu mine însămi.
În tren, spre Torino, o clipă surprinsă de aparatul foto. Mi s-a spus că nu e o poză reușită pentru că e prea tristă. Și totuși, nu m-am mai văzut demult atât de autentică într-o fotografie. Mereu cu gesturi și priviri controlate, purtând o mască de seninătate sau una de om sigur pe el, ca pozele să iasă bine… Rareori așa, dezgolită de aparențe, reală. Eu. Și, deși-i simt pe toți cei 32 de ani ai mei adunați în cutele din jurul ochilor, în privirea împovărată sau în buzele strânse, aici simt că sunt eu. Cu mine și cu toate ale mele.
0
1 comment
În ochii tăi văd visul, văd zborul… Tristeţea e doar portavionul de pe care ele decolează. E simplu şi cinstit, mai ales faţă de noi înşine, să ni le asumăm pe toate.
Comments are closed.