Simţul seriozităţii

Despre a avea sau nu simţul umorului, se vorbeşte mult.
Cică e bine să-l ai.
Nu ştiu dacă te naşti cu el sau se învaţă.
Dar se zice că e atribut al oamenilor inteligenţi.
Îndeosebi atunci când poartă numele de ironie.
Sau, mai degrabă, autoironie.
Citeam, mai demult, pe undeva, că românii sunt înzestraţi cu un simţ autoironic extrem de dezvoltat şi e tocmai ceea ce i-a ajutat, de-a lungul timpului, să treacă peste atât de multe încercări ale vieţii – istoriei.(mda, că românii or fi fiind un popor aparte la care plecatul capului înseamnă înţelepciune de-a trece peste situaţii grele)
Aşa o fi? Nu e, autoironia (şi ironia, şi tot pachetul), de fapt, doar o mască, o platoşă de apărare pe care o purtăm pentru a ne ascunde slăbiciunile? La ceea ce nu facem faţă, răspundem cu ironie. Tratăm cu ironie lucrurile care ne depăşesc capacităţile. Eu cam aşa văd. Desigur, mie simţul umorului îmi cam lipseşte, recunosc. Că nu l-am avut sau că s-a rătăcit, habar n-am. Însă m-am străduit să-l cultiv o vreme deşi n-a fost chip să reuşesc să-mi fac din el o armă. A nu se înţelege că nu mă amuz la auzul unei glume – bune sau proaste, cine ştie – sau că nu înţeleg folosul râsului… însă, astea-s doar manifestări primare are caracterului uman, e ceea ce avem în noi, cu toţii. Nu, eu mă refer la ceva mai mult. La capacitatea de-a trata cu umor situaţii grele. Sau penibile. Sau încurcate. Nu mi-a reuşit de prea multe ori salvarea dintr-o situaţie penibilă ca urmare a punerii în aplicare a simţului umorului. Iar să fiu ironică la adresa altora, nu-mi prea face plăcere. La autoironie, nu mă prea pricep.
Pe mine, de fapt, cred că mă caracterizează un simţ al seriozităţii mult dezvoltat peste medie. Nu ştiu să iau lucrurile nici uşor, nici cu umor. Nu ştiu să mă prefac că îmi place, când nu-i aşa. Nu ştiu să râd când vreau să plâng. Nu-mi iese decât o schimonoseală cumplit de falsă şi ridicolă. Sunt prea serioasă, asta mi s-a spus de multe ori. Chiar şi atunci când mi-s cu capul în nori, tot serioasă sunt.
Dacă simţul umorului, ironia, autoironia, sunt calităţi, sunt atuuri care ne aduc un plus de… ceva, de unde-mi cumpăr şi eu o doză bună?