Controverse…

M-au amuzat, atât posturile lui Grapefruits, cât şi comentariile la ele… cele despre bărbaţi, despre cum ar trebui să fie ei excepţionali şi nu mediocri, despre cum ar trebui să fie, în fiecare seară şi-n fiecare dimineaţă, izvor nesecat de surprize care s-o ţină pe „prinţesa” din dotare într-o veşnică euforie…
Ei, na, hai să fim serioşi! Cred că ne legăm de lipsa nimicurilor când, de fapt, nu există esenţa.
Cred că, între un bărbat şi o femeie, dacă e iubire, acolo e excelenţa, tinderea spre perfecţiune (doar tindere, pentru că perfecţiunea e, clar, o utopie având în vedere că punctul de pornire e, oricum, imperfect).
Nu existenţa sau lipsa trandafirului cu care te trezeşti pe pernă, a cutiei de ciocolată pe care ţi-o aduce un curier la birou, cina luată la lumina lumânărilor drept preludiu, etc, sunt gesturile care înalţă sau coboară pe treapta calităţii un bărbat. Sau o femeie, deopotrivă, că, după mine, nu există pe lume catalogări de genul – femeile sunt zâne, bărbaţii porci, sau ceva de genu’. Că ştiu că, aşa cum există bărbaţi porci există şi femei proaste, şi aşa cum există femei care fac cinste numelui pe care-l poartă există şi bărbaţi deosebiţi în faţa cărora simţi nevoia să-ţi scoţi pălăria.
Bine, nu cred nici că e vorba, într-o relaţie, de schimburi clare, chestii gen cerere şi ofertă (da, cum e scris pe acolo într-un comentariu), adică „tu dai, dau şi eu, dacă primesc, ofer, c-aşa e legea”… Dragostea nu e o afacere. Nu pentru mine.
Femeia care iubeşte un bărbat va vedea perfecţiunea în acesta. Nu va conta că nu primeşte flori regulat, că nu e copleşită cu atenţii fel de fel, că nu i se recita versurile cele mai romantice sau, sau… femeia care iubeşte se simte copleşită de simpla prezenţă a bărbatului iubit. E fericită să-i inspire mirosul, să-şi împletească degetele cu ale lui, să-şi sprijine capul de umărul lui şi să-şi umple sufletul de tandreţea tăcerii trăită în doi. Nu florile o fac fericită, ci apropierea bărbatului iubit. Trăirile în doi o înalţă. Artificiile doar aduc un plus însă niciodată nu ţin loc de conţinut.
Bărbatul care iubeşte o femeie găseşte calea de-a o face fericită, chit că asta nu înseamnă, pentru el, cine romantice, complimente, vinuri alese sau cutii de ciocolată. Nu toţi bărbaţii ştiu şi obişnuiesc să facă astfel de gesturi, nu toţi simt că gesturile astea îşi au rostul. Şi nici femeile nu simt, toate, nevoia lor. Nu înseamnă, astfel, că ei nu iubesc. Pentru că, atunci când iubesc o fac în felul lor şi nu fac gesturile astea considerate atât de etalon într-o relaţie, găsesc, cu siguranţă, modalitatea prin care să-i arate femeii că e iubită. Prefer, de o mie de ori, un bărbat care mă face să mă simt iubită doar fiind lângă mine unuia care nu reuseşte, cu toate atenţiile din lume, decât o aparenţă lipsită de „aburul” de sentiment. Nu o floare mă cucereşte ci o prezenţă de spirit. Nu o cină romantică îmi doresc ci, pur şi simplu, o stare de bine trăită alături de omul iubit. Îndiferent că e pe-un vârf de deal sau într-un hotel de lux.
Cred ca ar trebui sa ne impiedicam mai mult de lipsa sau existenta sentimentelor reale decat de artificiile folosite pentru a demonstra ca sunt. Cred ca ne legam de lipsa „nimicurilor” astora cand ne lipseste, de fapt, mai mult de atat. Cand iubesti, cand esti iubit, simti. Zic ca e de-ajuns. Barbatul care iubeste o femeie ii va face acesteia sa-i vibreze sufletul fiindu-i alaturi, insuflandu-i toate sentimentele de care ea are nevoie – încredere, siguranta, ocrotire, implinire fizica, sufleteasca, etc.
O femeie care iubeşte e fericită să-i calce hainele bărbatului iubit pentru că se hrăneşte cu mulţumirea din ochii lui. Şi nu o face pentru că se simte obligată ci pentru că îi face plăcere. Un bărbat care iubeşte îşi surprinde iubita aşa cum simte el, în modul lui personal, nu aliniindu-se „regulilor”. Un bărbat pe care-l iubeşte nu-i va părea nicicând femeii plictisitor. Când iubeşti, fericirea chiar vine din lucruri mărunte.
Parcă era vorba că, atunci când iubim, îi iubim pe oameni pentru ceea ce sunt nu pentru ce-am vrea noi să fie. Iubeşti un bărbat pentru că acesta îţi face sufletul să vibreze, pentru că reuşeşte să atingă, să pătrundă şi să stăpânească, pentru că simţi că e parte din tine, că te pierzi şi totodată te regăseşti, pentru că te-ai lipi de el într-o îmbrăţişare veşnică, iubeşti un bărbat pentru ceea ce trezeşte el în tine şi nu pentru suma de calităţi pe care-o poartă, nu pentru cât e de galant, cât e de îngrijit sau de citit. Îl iubeşti pentru că, iubindu-l e EL, Bărbatul.
Mda… ziceam că n-am simţul umorului, nu?
Cică, iubiţi-vă mult, cum se zice. Dacă puteţi… 🙂