Sunt doar un om.

Îmi spun oameni că le place cum scriu. Îmi spun oameni că mă plac pentru cum scriu. Sau îmi spun că scriu prea trist. Că mă pierd prea mult căutând ceva în partea aia goală a paharului. Că ar trebui să fiu într-un fel. Sau în altul.
Dar eu nu-mi cer scuze pentru ceea ce sunt. Nu simt că merit laude. Dar nici critici. Nu-mi cer scuze, nu caut să dau explicații. Nu simt nevoia ca oamenii să înțeleagă – nu cei care n-o pot face, oricum – de ce sunt așa cum sunt. Nu le cer să mă accepte. Să mă placă. Nu scriu ca oamenii să mă placă. De fapt, mi-aș dori să mă placă în ciuda a ceea ce scriu. Pentru că scriu doar ce simt. Când, cum simt. Dacă scriu în mod public e pentru că, totuși, de oameni și de apropiere de oameni sunt dependentă. Și, deși cineva, cu ceva vreme în urmă, își dorea să mă învețe să-mi fiu eu mie de ajuns, eu încă simt că doar din apropierea de oameni pot să învăț, să descopăr, să înțeleg.
Pentru ei, cei care pot să înțeleagă mai mult decât pot să spună vorbele, care pot să vadă mai mult decât ambalajul complicat ce învăluie totul pe-aici, sunt recunoscătoare. Pentru cei care mă cunosc și-n viața de zi cu zi și știu că pot să fiu, pe cât de afundată în tristețe, pe atât de entuziasmată și debordantă de energie, de motivată și încrâncenată în a merge mai departe, ei, care mă acceptă așa cum sunt, sunt recunoscătoare. Pentru voi, cei care ați venit și ați rămas, cei care nu v-ați împiedicat de multele ziduri invizibile de pe aici, cei care aduceți un plus existenței mele arătându-mi și alte unghiuri ale vieții, pentru voi, cei care-mi demonstrați că apropierea există, chiar de la depărtare, sunt recunoscătoare.
De altfel, nu sunt nici complicată, cum mi se spune, nu sunt nici pierdută, cum am eu tendința să cred, nici atât de nefericită pe cât par, nici nu gândesc prea mult, cum mi se reproșează, nici nu simt într-un mod himeric. Nu-i nimic anormal, de fapt. Sunt doar un om. Cu plusuri și cu minusuri. Cu siguranțe și cu nesiguranțe. Cu balanțe care atârnă când într-o parte, când în alta. Cu visuri și temeri. Cu așteptări și dezamăgiri. Sunt doar un om.