Ne învârtim în jurul oamenilor. Şi oamenii se învârt în jurul nostru. Unii mai aproape, alţii mai departe…
Sunt oameni care îmi plac şi, desigur, oameni care îmi plac mai puţin. Sunt oameni care reuşesc să mă perceapă într-un mod mai profund şi sunt oameni care nu reuşesc să treacă de-o banală barieră a aparenţelor. Sunt oameni care nasc în mine sentimente şi trăiri contradictorii şi sunt oameni a căror prezenţă nu mă atinge.
Sunt oameni pentru care aş fi capabilă de sacrificii depline – pe care le-aş vedea doar fireşti – şi sunt oameni care nu trezesc în mine dorinţa de implicare.
Sunt oameni mulţi, pe cât de numeroşi, pe atât de diferiţi. Unii cu adevărat aproape, alţii doar superficial.
Sunt oameni pe care i-am dorit şi crezut prieteni şi s-au dovedit a nu fi decât trişori.
Sunt oameni care m-au rănit adânc, oameni a căror ipocrizie m-a târât prin mocirle de dezamăgire şi furie.
Sunt oameni care mi-au rămas alături, în ciuda distanţelor şi sunt oameni care n-au găsit calea apropierii chiar alături fiindu-mi.
Sunt oameni care mi-au trecut fulgerător prin viaţă răvăşind în urma lor o lume şi sunt oameni a căror existenţă n-a însemnat nimic.
Sunt oameni de care mă leagă viaţă şi trăiri şi momente împărtăşite.
Sunt oameni, şi oameni, şi oameni…
Dar… nu sunt oameni pe care să-i urăsc.
Sunt oameni peste a căror ipocrizie nu pot trece. Sunt oameni a căror urme încă dor. Sunt oameni pe care nu-i doresc aproape. Dar nu sunt oameni pe care să-i urăsc. Mi-e greu să asociez ura unui sentiment trăit de mine. Dar ştiu că ura nu e furie, nu e dezamăgire, ura nu e răzvrătire. Ura nu e nici opusul iubirii. Ura poate că e dorinţa de răzbunare, dorinţa de-a face rău intenţionat. Şi, oricât de puţin mi-ar plăcea cineva, oricât rău mi-ar face cineva, nu e în mine ură, dorinţă de-a răspunde cu aceeaşi monedă.
Dacă ar fi după mine aş rândui lucrurile în aşa fel încât s-ar pierde tot ce mă leagă prin durere sau dezamăgire de oameni şi aş face acele legături ori inexistente ori limpezi, dincolo de uscăciuni sufleteşti, ipocrizii şi răutăţi.
Ce înseamnă, până la urmă, să urăşti pe cineva?
Voi, aveţi în viaţa voastră oameni de care vă leagă tristeţi şi dezamăgiri într-atât de puternice încât să le catalogaţi drept ură?
0
Articol anterior

20 comments
Relațiile dintre oameni sunt unice. Ca nișe reacții chimice. Să zicem că A cu B, prin interacțiune, va rezulta apă. X cu Y poate să rezulte acid sulfuric. Dar A cu X poate să dea sare/zahăr. Anumite elemente ar trebui să se ferească unele de celelalte.
Dar stii ca tocmai elementele alea care ar trebui sa se fereasca se apropie, nu? Ca altfel, totul ar fi doar rezultat pasnic… 🙂
Pierdere de vreme. Important e sa nu uiti si sa mergi mai departe.
Sau, mai bine, sa uiti si sa mergi mai departe. Pana la urma, ce nu e pierdere de vreme?
Ură… n-am putut simți niciodată decât ură de moment, din aia la nervi pentru persoanele alea la care ții și scot totul din tine. Pentru că eu am un mare defect… nu pot trezi în mine emoții puternice decât cei la care țin. Nici măcar nu mă pot enerva ca lumea pe un om la care nu țin…
Tristețe, dezamăgire… și apoi când a trecut, indiferență… iar dezamăgirile mult prea mari… poate sunt dezamăgiri și acum. Dar nu ură.
De obicei oamenii pe care-i lasam sa se apropie de noi sunt cei care trezesc reactii puternice in noi… De restul, ne usor sa trecem, sa nu ne lasam afectati…
oameni… oameni… fiecare cu felul lui de a fi…
ma intreb… ce fel de om, sunt ???
nu cred ca exista om, care sa nu fi urat… ura pe termen scurt… apoi apare impacare… iertarea…
ura devenita cronica… mi se pare ca deja este o mare problema… si nu neapart penutru cel urat… ci mai ales pentru cel care uraste…
Ura – impacare – iertare… hmmm, nu vad insiruirea asta ca pe o situatie posibila cu adevarat. Daca simti pentru cineva ceva atat de puternic ca ura ma indoiesc ca poti ajunge la impacare, la iertare, dupa. Eventual, la indiferenta.
in domeniu de sentimente… atata timp cat inca mai bate inima… se poate schimba orice si oricum…
ziceam… ura pe termen scurt… asa… cand i-ai da in cap cuiva… dar nu o faci pentru ca iti e teama de lege… dar apoi… dupa o noapte… si multe ganduri… sau dupa multe nopti… situatia poate fi altfel…
asa consider eu…
este o istorisire adevarata… despre un muribund nazist… care cere iertare unui evreu… iar evreul pur si implu se smulge momentului si nu o acorda… apoi… cand se termina razboiul… este muncit de gandul ca… poate a facut rau… si se implica in aflarea opiniilor perosnalitatilor lumii… ce ar fi facut in locul lui… evident ca el il ura pe nazist… raspunsurile au variat… si evreul merege mai departe… face o vizita mamei fostului muribund… si acesta, din descriere mamei, deja capata alta imagine… in fine… istoria este lunga… poate voi face o data un post din ea…
pe mine insa… ma captivat tocmai transformarea care are loc in inima evreului… de la ura… pana la iertare…
ai vazut destul de multe incat pot sa consider intrebarea ta o interogatie retorica …
manifestarile starii de ura sunt teribile; persoana in cauza sufera o mutatie ce ii amplifica manifestarile tipice, negative; transformare exterioara si interioara; apare izolarea sociala si autoizolarea determinata de constiinta interioara de a nu face rau; o lupta intre nefiresc si firesc, intuneric si lumina, …; poate fi vindecata prin Iubire.
cauta numai lucruri frumoase si odihneste-ti mintea si inima in glasul inocent al copilariei …
Ura vindecata prin Iubire… suna idealist. Daca un om e capabil de iubire, probabil ca acolo nu-si poate gasi loc si ura? Nu? Poate fi vb de dezamagire, de furie, de impotrivire, etc, dar nu de ura. Cred.
Multumesc pentru prezenta, pentru ganduri.
sa fi capabil de iubire e una …; sa iubesti, e alta …
inima exista, potential exista, restul e alegere …
ura este o „buruiana” ce creste in gradinile unde omul nu mai iubeste frumosul, buna randuiala, etc. si nu se ingrijeste de ale sale …
Există cel puţin un om pe care, chiar dacă doar episodic, îl urăsc… Nu m-ar mira să ştii deja despre cine vorbesc chiar dacă, teoretic, mă urmăreşti de doar câteva zile…
Că la originea acestui episodic sentiment puternic de ură stă o formă de iubire pe care nici acum nu reuşesc să o explic suficient de clar este o altă poveste, ceva mai veche decât ura…
Da, te urmaresc de un pic de vreme. Cred ca stii si ce anume mi-a atras atentia la tine. Inca n-am gasit timpul necesar sa las o urma la tine. Dar mi-ar placea sa urmeze o schimbare in bine.
Ura… si la tine cred ca e o forma de impotrivire, de furie impotriva neputintei de-a schimba ceva. Cand iubirea doare e destul de usor sa fie confundata cu ura. Dar nu e ura. Nu cred ca e.
Toate bune, Adrian!
>:d< asa sun oamenii vin, raman cat e necesar si pleaca …
o vreme mi-am urat colegi de generala dupa am realizat ca ei de fapt nu merita nici macar atat
de ce ai avatarul lui Drugwash in dreptul raspunsurilor semnate Frmsk? in functie de raspunsul tau stabilesc daca te urasc sau nu :))
sper sa nu supere gluma mea tam nesam.
Păi zi-mi care ar trebui să fie răspunsul ca să mă urăști și… văd eu ce aleg să iasă bine, că variante sunt mai multe… 😛
(Dragoș, chiar așa, vezi ce meșterești p-aci că stârnești sentimente de-astea, extreme…)
Scuze umile, am fost rugat să ajut cu niscai probleme tehnice, însă se pare că am creat eu însumi alte probleme, pe care nu le-am observat la timp. Încerc să remediez cît de repede posibil. Don’t be hatin’! 😳
Ok. Atunci recunosc ca nu urasc pe nimeni 😀
L-am urat pe tata dar mi-a trecut cand m-am maturizat si eu.
Comments are closed.