Avem mereu tendința să catalogăm lucrurile drept pierdute… timpul, oamenii, experiențele, mai degrabă decât a vedea partea pozitivă a lucrurilor. Și totuși, nu toate ne sunt pierderi.
Am pierdut câțiva prieteni apropiați de-a lungul timpului și n-am înțeles niciodată, nu înțeleg nici acum și nici nu cred că voi înțelege de ce anume – nu, pe mine nu mă împacă chestiile gen așa a fost să fie, toate se întâmplă cu un rost. Deși, așa o fi. Am primit apoi în dar apropierea de alți oameni care sunt importanți pentru mine și-acum îmi pare că nicicând n-am fost atât de intim apropiată de niște oameni, de alți oameni, cum nu credeam că se mai poate.
Am pierdut în ultimii ani bani, mulți bani, pe toți, de fapt, și pe aceia pe care nu-i aveam și-am crezut că mai rău de-atât nu poate fi. Dar ușile care s-au închis au lăsat loc unor ferestre să se deschidă. Spre lumi noi, necunoscute, dar care-mi erau cu adevărat necesare. Odată ce-ai pierdut tot ce puteai pierde, material vorbind, valențele se schimbă și sensul lumii e altul. Și înveți, că ești nevoit, ce-i cu adevărat important. Odată ajuns acolo, nu te mai poți întoarce în sclavia banilor și acesta-i un mare câștig al lecțiilor de viață servite așa, cam dur.
Am petrecut timp pe care l-am crezut irosit și-am înțeles că ceea ce mi-era pierdere într-un sens, mi-a fost câștig în altul. Am alergat încercând să câștig zile, ore, m-am străduit să fac din timpul meu unul de calitate și-am simțit că orele în care am ales să nu fac nimic, sunt pierdute. Dar poate că au fost ore în care mintea s-a limpezit, gândurile s-au așezat și lucrurile-au devenit mai clare. Pierdem timpul pe care nu-l mai putem recupera – e, clar, cea mai importantă și prețioasă resursă a noastră – dar câștigăm experiențe, răspunsuri.
Am pierdut, m-am zbătut, n-am acceptat, apoi am lăsat să se ducă de la mine. Unele au curs zbuciumat în direcția opusă mie, altele au venit lin spre mine. C-așa e în viață? Cumva, o lege nescrisă a compensației?
Nu știu exact. Doar simt că, poate, măcar uneori, pierderile nu ne sunt cu adevărat pierderi, de fapt. Sunt doar pași care ne duc către noi înșine, un pas mai aproape de ceea ce suntem acum, în această clipă. O sumă a toate câte le-am trăit, nu?
Cumva, concluzia e că… măcar uneori câștigăm pierzând?
0
Articol anterior
8 comments
Dar nici nu pierdem, de fapt, ci investim pe diverse termene. 😉 Esenţa vieţii este experienţa la persoana întîi. Aşadar cîştigăm de fiecare dată. 🙂
Cumva, tot la acest răspuns ajungem. Că drumul prin viața ne e unul singuratic, oricât ne-am amăgi că nu-i așa, că nu îl putem parcurge decât însoțiți. De fapt, chiar și alături de oameni, în esență tot singuri suntem… Oare câștigăm?
Cu siguranţă! Oare realizăm asta? Uneori. 😉
Uneoro chiar pierdem, dar daca pierderea ne face sa crestem mari, spiritual vorbind, o putem considera un castig. Am o prietena foarte draga, desi ne vedem rar, care imi spune la fiecare intalnire cat de mult ma iubeste…a devenit contagios acest obicei pentru mine. Intr-o zi i-am spus ca arata foarte bine si mi-a replicat: E normal sa arat bine, doar am hibernat 18 ani! S-a referit la acei ani in care a stat departe de lume, ani in care s-a izolat si a trait cu o mare frica in suflet. Frica de ceea ce ar putea sa se intample.
Adevarul e ca timpul nu sta in loc…desi lucrurile privite acum din perspectiva ei asa ar arata. Si atunci, ma intreb si intreb: Cat timp ne permitem sa pierdem pana sa ne trezim? Cate ore pe zi dedicam prostiilor de la tv sau barfelor de cartier? Daca ar fi sa murim maine, cat de multumiti fi de cum ne-am trait si cu cine ne-am impartit viata?!
Deși întâlnim des situații de genul acesta, în care ne străduim să trăim tot ce n-am trăit, să recuperăm, să umplem toate golurile, doar ca să nu simțim că am irosit ceva… nu prea avem cum. E la nivel aparent doar… de fapt, tot ce trăim e prezentul, așa cum putem să-l trăim. Că îl hibernăm, sau îl alergăm… contează doar dacă schimbă ceva, dacă are vreun sens, cum zici, să creștem cumva…
Asta cu răspunsuri la întrebări pe care nu le poți simți la adevărata lor semnificație decât dacă le trăiești, sunt doar mici jocuri… n-ai cum să spui ce ai face dacă ar fi ultima ta zi de viață, n-ai cum pentru că tot ce gândești e rezultat a ceea ce ești, trăiești, în acest moment… dar oricum, ar fi tare bine dacă ne-am putea prețui mai mult timpul și resursele, atunci când le avem…
Era o poza pe care scria asta: „The time you enjoy wasting is not wasted”. cred ca se potriveste cu ce-ai scris tu aici 🙂 eu ma lupt de multe ori cu mine ca vai, uite, acuma as fi putut face aia sau aialalta si in loc de asta, pierd vremea pe net. Si-atunci imi aduc aminte ca AIA vreau sa fac, AIA imi place in momentul respectiv. Si ma linistesc 🙂
Tot o alegere e și atunci când decizi să nu alegi nimic, de fapt. Mereu suntem așa, într-o goană să facem cât mai multe, să câștigăm – experiențe, trăiri, chestii… dar da, și timpul aparent pierdut, poate are un rost…
Eu cred ca oamenii care pleaca din viata noastra nu ar fi meritat sa ramana. Si si-au croit alt drum. In locul lor, in sufletul nostru, isi croiesc un alt drum, oamenii care merita pastrati, iubiti, sprijiniti, ajutati. Nimic nu se intampla fara un motiv.
Comments are closed.