… dar mari.
să pedalez prin ploaie, așa cum am făcut-o ieri, fără să mă supere stropii reci (cu-n pic de grindină) sau privirile compătimitoare ale puținilor trecători întâlniți în drum. sau, poate, tocmai cu o satisfacție a lucrurilor făcute altfel, nu după conveniențe. e drept că am ajuns cam îmbibată de apă acasă și răcelii nu-i prea dau șansa să treacă, dar ce bine-a fost. un pic, când pedalez, e ca și cum aș avea aripi. măcar în suflet.
să rătăcesc prin magazine încercând să găsesc lucrurile cele mai potrivite pentru Puștiul mereu flămând după jocuri și jucării, așa cum am făcut azi. să mă uit la rafturile pline cu magie copilărească, să-mi închipui bucuria lui și să-mi stăvilesc entuziasmul de-a-i lua de toate. noroc că m-ajută portofelul cumpătat din dotare.
să stabilesc meniu de sărbători, să caut rețete de prăjituri, să mă gândesc ce și cum pot pregăti împreună cu Marc. mi-era dor. de câțiva ani, fiind la bunici în zilele de sărbătoare, am cam sărit peste pregătiri. mă uit în urmă la copilăria mea și-mi aduc aminte de niște prăjiturele, ișlere, cu nucă și glazură, îmi plăceau mult. o să ne distrăm făcându-le.
să pot să trec mai ușor peste diferite lucruri nelalocul lor și să apreciez momentele pe care le petrec cu oameni care îmi sunt dragi, de a căror existență în viața mea mă bucur, chiar dacă sunt la mulți kilometri depărtare, sau aici, lângă mine. mi-e mereu un balsam pentru suflet sentimentul pe care-l am când simt că am oamenii mei…
să-mi fac planuri de călătorie, să mă gândesc la locurile pe care vreau să le văd în viitorul apropiat (pregătesc încet, încet, lista pentru anul viitor). între timp admir niște oameni faini care ne-au primit în casa lor la Sibiu și-acum sunt într-o fabuloasă aventură la Moscova, doi părinți și-o pitică simpatică de un an jumate, acolo, în lumea poveștilor rusești.
să vină Crăciunul, zic. și să (ne) fie cu bucurie, cu drag de oameni dragi și cu sănătate. mi-aduc aminte cum am petrecut Ajunul de anul trecut la secția de Urgențe din Satu Mare, cu Puștiul bolnav, și-mi trece de orice nevoie de altceva înafară de sănătate. cum (ne-)o fi, dar bine să ne fie.
(era destul de colorat momentul, la serbarea școlară, am zis că fotografia e ok și alb negru, că starea e cea pe care vreau s-o transmit azi… )
5 comments
Că bine zici! Sănătate să fie, că toate celelalte se pot cumpăra! 😉 Şi să faci prăjituri multe, că vin şi eu să mă înfrupt… cu gîndul. 😀
Spor în toate şi sărbători fericite! :-* >:D<
oare partea bună a lucrurilor e… faptul că trec?
Ca să facă loc altora mai bune, mai frumoase. Sau ca să lase un moment de respiro, de meditaţie înaintea altora. Că doar toate-s trecătoare – în special produsele tehnologiei moderne. :))
Ce frumos că aveţi poze de la serbare! Noi n-avem, anul trecut ne-a schimbat planurile o boală ciudată pe care am dovedit-o într-un final. Mi-amintesc ca şi când ar fi fost acum un minut, eram în stradă şi nu ştiam dacă s-o luăm spre spital sau spre teatru… Dar avem câteva poze, puţine, de la serbările din grădiniţă (‘gădă’iţă’). Să aveţi o vacanţă minunată şi tot ce e bun să nu vă ocolească, la fel şi celor apropiaţi!
n-avem nici noi, cred că două, și-alea făcute cu telefonul. dar nici nu ne-am agitat pentru asta…
sănătate și vacanță frumoasă și vouă, în continuare.
Comments are closed.