de viață. plină.

Ufff. Unele lucruri sunt așa de greu de pus în cuvinte. Însă îmi simt sufletul atât de copleșit, de plin, încât mi-e necesar să-l las să curgă un pic aici, cu voi…
Anglia m-a primit așa cum, probabil, și speram. Cu exact mângâierea de care aveam nevoie. E ca și cum… am venit aici să găsesc tocmai ceea ce îmi trebuia. Două zile la Cambridge-ul de care m-am îndrăgostit pur și simplu și ziua de azi petrecută de una singură pe trenuri, autobuze și pe străzile celui mai vechi oraș din Anglia, dorindu-mi să am pe cineva cu care să împărtășesc plinătatea trăirilor și încercând să îmi dau seama care-i esența unei călătorii just by myself, a fost, este… mai mult decât pot spune. Nu știu dacă am înțeles, dar mi-e clar că viața mi-a servit, cu afecțiune, niște lecții azi și sper să pot să țin cont de ele. Sper să pot să iau tot ceea ce am primit, când eu aveam mai mult teamă în suflet decât entuziasm.
Mai am două zile, și ele se anunță pline de neprevăzut. Deocamdată am vrut doar să las un semn al tuturor emoțiilor pe care le trăiesc. Și, în plus, să vă mulțumesc. Că sunteți. 🙂

PS. În borcanul meu e foarte necesar să reușesc să pun încredere și siguranță și speranță și drag de oameni dragi. Să mai plece din teamă și sentiment de inutilitate și de pustietate. Voi ce-ați pune?