Anii nu (mi-)au trecut degeaba!

by loredana
3 comments

Mi-a fost teamă mereu de mine cea care voi fi. Nu mi-am făcut niciodată prea multe proiecții asupra viitorului și nici nu mi-am desenat trasee clare, însă, cu siguranță, gândul la ceea ce anii-mi vor aduce, mi-a bătut destul de des la ușa rațiunii.
De cele mai multe ori, privirile furișe aruncate într-o oglindă a sinelui mi-arătau ceva ce nu puteam defini, ceva care nu se încadrase în tipare. Acele tipare pe care, de fapt, nici nu le definisem vreodată, nici nu-mi erau necesare, nici nu existau decât în mintea mea. Dar în care mă chinuiam mereu să încap, ca într-o pereche de jeanși cu două numere mai mici.
Ani de zile am simțit că am adunat în spate multe, mult prea multe eșecuri. Eșecuri care s-au postat țanțoș în conștiința mea și succesele n-au mai putut decât să se pitească și ele pe ici, pe colo. Motiv pentru care, rezultatul dădea mereu cu minus, oricât aș fi avut senzația că merg pe drum bun, oricât aș fi crezut că am mai reușit să înlătur niște balauri imaginari.
Dar au venit, din când în când, momente în care mi s-a pus înainte o oglindă de-a cărei reflexie nu-mi puteam feri privirea. Și tot ce mi-a rămas de făcut a fost să mă uit la mine atent, cu realism.  Și-am văzut atunci urmele pe care anii le-au încrustat în privirea mea, în cutele de pe frunte. Am simțit gustul amărui al visurilor la care a trebuit să renunț, al lucrurilor cărora nu le-a fost dat să se întâmple. Am văzut ceea ce-am pierdut. Dar… și ceea ce-am câștigat.
Cumva, surprinzător, atunci când am ocazia să mă uit franc, cu sinceritate, dincolo de așteptări sau renunțări, la mine însămi, îmi dau seama că ceea ce am câștigat e mai de preț decât ceea ce am pierdut. Că anii nu mi-au trecut degeaba. Că s-au adunat acolo, în buchetul tot mai generos al vieții mele, îmbogățindu-mă, transformându-mă într-un om pe care, pas cu pas, învăț să-l plac. Văd că sunt acolo, în spatele meu, ani mulți, cam zece ani de maturitate deplină, de alegeri și pierderi multe, de schimbări și drumuri noi. Și-mi dau seama că sunt ani care m-au învățat, mă învață despre viață, despre mersul ei. Și lucrurile sunt așa cum trebuie să fie. Iar eu sunt recunoscătoare, (și) pentru mine, că sunt așa cum sunt!

0

S-ar putea să-ți placă și

3 comments

Drugwash 16 octombrie 2014 - 10:43

Aşa da! :-bd

0
Reply
Loredana 16 octombrie 2014 - 11:17

Asta-i cu subânțeles, da?

0
Reply
Drugwash 16 octombrie 2014 - 18:47

Nah, e de-a dreptul pur şi simplu: îmi place cînd eşti realist-optimistă şi-ţi zboară toate baloanele (că de corăbii n-avea rost s-aduc vorba, nu e pasiunea ta 😛 )

0
Reply

Lasă un comentariu