Azi e doar despre Diana

by loredana
3 comments

O altă Diana, a altcuiva de această dată. Diana Anei Mușat și prima ei carte – Cum am omorât-o pe Diana, pe care o lansează chiar azi în București.  Carte pe care-am primit-o cu drag, cu autograf, de la autoarea ei.
Se tot zice, în timpurile acestea cu extrem de mult acces la informație, că nu-i mare lucru să scrii o carte, că oricine o poate face. Și, desigur, într-o anumită măsură, e adevărat. E facil să contactezi o editură, e facil să scoți un prim set de carte, e destul de facil să-ți vezi numele pe coperta unei cărți. Dar, în același timp, mie-mi pare că nu-i chiar atât de ușor pe cât pare. Mulți dintre cei care catalogăm multe lucruri drept facile, banale, de la sine realizabile, nici nu trecem vreodată de la vorbă la faptă, nu ne concretizăm gândurile, dorințele, visurile. Sau talentele. De-asta mi se pare admirabil. Să umpli coli cu text, să-l așezi și reașezi, să dai naștere unei povești, să-i oferi o formă, să-i dai continuitate, să legi lucrurile între ele încât să devină un întreg, mie-mi pare muncă multă. Și talent, desigur. Inspirație multă, concentrare, implicație emoțională. Așa, un pachet extrem de complex unde fiecare detaliu contează și pune amprenta personală asupra scriiturii. Clar, nu-i treabă ușoară.
Cartea Anei e o poveste care te poartă, ca cititor, pe drumuri destul de surprinzătoare. Pe alocuri previzibilă, sau, poate, chiar comună, reușește în unele părți să fie atât de neașteptat de surprinzătoare, că-i inevitabil să încerci să îți dai seama ce-o fi fost în mintea celui ce-a scris cartea, care-i logica evenimentelor și care o fi mesajul ascuns?! E drept, mie mi-a fost destul de greu să mă detașez de faptul că o cunosc (virtual) pe Ana, că-i citesc blogul de ani de zile, mi-a fost greu să nu citesc cartea imaginându-mi-o scriind-o, construind povestea, poveste pe care, așa cum facem de multe ori, o atribuiam autoarei. Mi-a plăcut imaginația bogată și debordantă, mi-a plăcut implicația emoțională puternică, accentul pus pe sentimente, și mi-a plăcut în mod deosebit finalul cărții. Cumva deschis, cu mai multe posibilități, un final care pare trist, dar care are, de fapt, o undă de încredere și optimism.
Nu dezvălui mai multe din această carte, e mai bine să aibă fiecare posibilitatea s-o descopere filă cu filă. O apreciez pe Ana, și o felicit și-i doresc să facă pași lini (sau, dimpotrivă, să fie tumultoși, ca ceea ce-i va ieși din taste să aibă freamăt și trăire?!) în această direcție. E muncă multă și multe aspecte pot fi îmbunătățite, mi se pare clar că e nevoie de mult efort pentru a crește, calitativ, în această lume, a scrierilor, dar cred că ține mult de motivare, de dorința de-a face lucrurile, de nevoia de exprimare, ahh, de multe.
Baftă multă, Ana, fata care poartă culori de toamnă și-n păr și-n zâmbet! Să fie o zi de viață plină azi, în contradicție cu titlul cărții tale!

Cum am omorat-o pe Diana

0

S-ar putea să-ți placă și

3 comments

Drugwash 23 noiembrie 2014 - 18:59

Ia te uită, ploieşteanca mea a comis o crimă! 😛 Aş vrea să-mi pot permite cartea, aş vrea să-mi pot permite răgazul şi condiţiile de-a citi. Dar tu ai scris atît de frumos despre carte încît parcă am înţeles totul fără a fi citit un rînd. Am înţeles că merită efortul. Am înţeles că ai scris cu drag. Am înţeles… 🙂
Îmi placi în ipostaza asta. Îmi place zîmbetul şi optimismul pe care le întrevăd printre rînduri. Ai un zîmbet magic, ţi-am mai spus-o. Aşadar, trăiască Diana cea ucisă printre rînduri. Sau… :-„

0
Reply
Loredana 1 decembrie 2014 - 16:28

A comis-o, da. Și cred că va continua să facă. Mie-mi pare dovadă de curaj, Și de încredere. Așa cum e bine să fie.
Altfel, zâmbetul, mai mult mi-aș dori să fie, decât e. Cred că mă tem să și zâmbesc. Cu sufletul, zic.

0
Reply
Drugwash 1 decembrie 2014 - 16:54

Mult succes Anei în continuare! Şi curaj de a zîmbi (în toate modurile posibile) ţie! 🙂 %%- @};- :-bd

0
Reply

Lasă un comentariu