Ce vor oamenii?

De cele mai multe ori, nu-i vorba nici despre ceea ce ar avea nevoie, nici despre ceea ce i-ar face fericiți.
Faptul că suntem diferiți și avem așteptări și percepții diferite e ceea ce dă farmec mersului vieții, desigur, sunt de acord cu asta, însă nu contenesc să mă întreb ce-i împinge pe unii și pe alți înspre alegerile pe care le fac. Speră la câștiguri materiale cu care s-ar putea plăti și locurile în raiul cel veșnic roz? Sau la o putere care să le confere o siguranță de sine care le lipsește altfel? Ce vor oamenii? Ce vor oamenii, înafară de apropiere și dragoste și atenție și sentimentul că sunt importanți pentru cineva? Că asta, emoția, cred că e ceea ce ne leagă… toate celelalte, ne despart.
Mă străduiesc, de câțiva ani, să-mi croiesc un drum aparte. Să simt că nu trăiesc într-o glob de sticlă așezat frumos în pătrățelul meu de lume. Să privesc în jur. Să încerc să fac pași în direcții diverse. Să accept că sunt multe de învățat. Uneori îmi iese, de cele mai multe ori dau cu capul. Mă lovesc de propriul meu idealism (sau naivitate?!) și de setea multora de… câștiguri. Din acelea care nu îmbogățesc, cel mai adesea.
Cum ar arăta lumea în care aș vrea eu să trăiesc? Clar ar fi o lume a acceptării și nediscriminării, a lume a bunelor intenții și a integrității. Dincolo de interese meschine, de mizerii, dincolo de aviditatea pentru putere, pentru ocuparea celor mai înalte trepte sociale. O lume a oamenilor și a apropierii, a lucrurilor care contează. Mda, o lume minunată a naivilor, ca mine.
Înțeleg că e vorba de visuri sau utopii și nici măcar nu-i ceea ce m-aștept să fie în viața reală, de zi cu zi. Dar… dincolo de nerealism, tot mi-aș dori mai puțină superficialitate, mai puțină meschinărie, mai puțină falsitate. Mi-aș dori să mă uit în ochii unui om și să am certitudinea că ceea ce-mi spune cu glas senin e tocmai ceea ce și gândește. Mi-aș dori să conteze mai mult ceea ce fiecare dintre noi poate face (și) pentru alții.
Și totuși, în lumea aceasta în care oamenii par să își dorească doar inutile măriri, continui să cred. Să am încredere în oameni, să-i las să se apropie, să îmi doresc să mă implic, să schimb, să aduc un plus. Continui să cred în prietenie și deschidere, în bune intenții și în idealismul acesta care nu mă lasă să pun capul pe pernă resemnată și împăcată cu un mers pe dos al lumii.