Azi. Sau mai bine sar peste azi.

Azi e marţea de după 13. Mai rău decât dacă ar fi fost marţi – 13 sau vineri – 13 sau mai ştiu eu ce zi cu ghinion. Pentru că e o zi proastă, nu una ghinionistă.
Azi e una din zilele alea pe care le-ai vrea şterse din calendar. Când simţi nu doar că drumurile nu duc acolo unde ai vrea dar se mai şi înfundă. Şi, pas cu pas, uşă după uşă, ţi se închid toate în nas. Nu finuţ, delicat. Ci trântindu-se, brutal, neaşteptat. Fără putinţă de întoarcere. Sau măcar oprire.
Azi e una din zilele în care oamenii îţi spun tocmai lucrurile pe care ar trebui să le ferească de tine, azi, bunele lor intenţii se transformă în bumerang prost direcţionat ce loveşte direct în părţile cele mai sensibile. Azi e ziua în care-ar trebui să stai ascuns, bine pitit într-un colţişor întunecat, să laşi valul de afundare să treacă şi ştii c-ar fi mai bine ca oamenii să te lase în pace pentru că nu eşti capabil de socializare, de bunăvoinţă, de calm şi implicare însă, aşa cum se întâmplă în lumea asta sucită, azi e ziua în care oamenii curg spre tine. Şi vrea fiecare o vorbă, un zâmbet, o participare… azi nu le poţi da bucăţele din tine pentru că n-ai face decât să-i otrăveşti pe toţi. Şi ştii, şi înţelegi dar lipsa de putere pentru orice acţiune te paralizează şi-ai vrea doar să-i dai un şut vieţii s-o doară şi pe ea cum te doare pe tine. Nu poţi. Şi taci, şi rabzi. Şi-n tine e furtună şi răzvrătire.
Şi tocmai azi… mă uit pierdută la legitimaţia care-mi dă dreptul de-a mă apropia, la propriu, de cer – şi ştiu cât de puţin mă mai desparte de clipa aia – dar zâmbesc amar gândindu-mă că azi aş avea un chef nebun să fac un salt… în gol. Nu de plăcerea saltului, nu pentru incomparabila senzaţie de trăire ci motivată tocmai de o stare contrară. Mă simt, pur şi simplu, sătulă. De toate.