Se zice că nu contează să ajungi ci important e sa parcurgi drumul.
Ok, aşa o fi!
Dar dacă mergi aiurea, bătătorind tot felul de cărări, tot aşa se pune problema?
Trebuie să fii conştient de drumul tău ca să poată să conteze?
Dacă nu putem contoriza eforturile prin rezultate, ce rost mai are?
Nu e mai ok să renunţi înainte de-a începe?
0
5 comments
Rohitassa: Is it possible, lord, by traveling, to know or see or reach a far end of the cosmos where one does not take birth, age, die, pass away or reappear?
Buddha: I tell you, friend, that it is not possible by traveling to know or see or reach a far end of the cosmos where one does not take birth, age, die, pass away, or reappear. But at the same time, I tell you that there is no making an end of suffering & stress without reaching the end of the cosmos. Yet it is just within this fathom-long body, with its perception & intellect, that I declare that there is the cosmos, the origination of the cosmos, the cessation of the cosmos, and the path of practice leading to the cessation of the cosmos.
altfel spus: Buddha sugereaza ca (ne) putem trai doar propria experienta … adica tot ce exista-n exterior nu poate ajunge-n interior decat prin filtrul propriei perceptii (si interpretarile aferente). raportat la intrebarile tale, „a parcurge drumul” inseamna „a trai” … iar viata in sine (ca efect al verbului „a trai”), nu necesita rezultate (contorizate sau nu). doar viata egocentrica (ca efect al propriei minti) are nevoie de rezultate contorizate … ceea ce nu e de mirare daca nu uitam ca totul (in ea) porneste de la ego (si se termina tot acolo). ergo, traiesti indiferent pe ce carari te plimbi … directia contand doar daca mintea ti-a „desenat” un banner cu „Finish” pe el. in ceea ce priveste urmatoarele doua intrebari, cum spuneam mai inainte, doar mintea are nevoie de rezultate si contorizari. de aici rezulta ca esti sclavul propriei minti … care din cand in cand te bate pe umar zicand „bine ai facut”, da’ cel mai des iti da suturi in partile moi (ca nu cumva sa uiti cine-i sefu; acolo-n capul tau). ultima intrebare e exemplul graitor: nu poti renunta (in sensul de a abandona) la ceva ce nici macar n-ai inceput (sa faci/gandesti/simti/etc.) … iar in conditiile alea (cand n-ai inceput, n-ai renuntat … practic n-ai trait), ce sens are orice evaluare („ok”, „mai ok”, „nu ok”)?
Ma sperii. Si chiar daca stiu unde-i ceaiul, nu-ti mai dau. Cred ca exagerezi. Putin.
nu cred ca-i cazul sa te sperii … in esenta ai spus ce-am spus si eu (nuantele tinand de interpretare) … „dialogul” nostru amintindu-mi de Sfarsitul Timpului … tu in rolul lui Krishnamurti, eu in a lui Bohm. 😀
mda, incercand sa scriu cat mai clar ce-mi trece prin cap, am uitat sa dau sursa citatului in engleza folosit (conform cerintelor de acolo): „Rohitassa Sutta: To Rohitassa” (AN 4.45), translated from the Pali by Thanissaro Bhikkhu. Access to Insight, 21 April 2011, http://www.accesstoinsight.org/tipitaka/an/an04/an04.045.than.html.
Atata timp cat nu te intereseaza unde mergi… poti linistit sa…. bati campii
Comments are closed.