Că a fost odată… Iris!

În urmă cu trei ani, la început de septembrie, la concertul de despărțire, ziceam sus și tare că acela e momentul în care, pentru mine, Iris a murit. Și chiar a fost așa, am avut multe resentimente împotriva deciziei lor – fără să ofer vreo clipă circumstanțe atenuante sau înțelegere – și multă vreme nu am mai vrut nici piesele vechi să le ascult. Am revenit apoi, uneori, la albumele pe care le am acasă, m-am întors la multele piese pe care le-am iubit mereu și… cam atât. Pentru mine, Iris fără Cristi Minculescu nu mai însemna decât o strângere de inimă și un regret. Unul mare.
Și-apoi, de curând, au anunțat prezența lor la Zilele Clujului… Iris cu prietenii și printre prieteni – Felicia Filip sau Dan Bittman – și Cristi Minculescu. Iris cu Cristi Minculescu. Pe 22 mai. Și-am decis să merg. Tot cu multe resentimente în suflet, tot pornită împotriva lor, tot nelăsând loc de înțelegere.

Vineri seară, în Piața Unirii, printre mii de oameni care stăteau în fața scenei, i-am simțit acolo, de unde, de fapt, nu plecaseră vreodată. În suflet (doar îi păstrăm în suflet și pe oamenii care ne fac să suferim!). Deși mă împotrivisem, deși eram pornită împotriva lor… i-am iertat în seara aceea. Mi-am reamintit, în timpul celor două ore de concert, de emoția și trăirile intense pe care muzica lor mi le transmitea, de patima cu care iubeam concertele lor, de tot ceea ce, mai mult de zece ani (acum sunt chiar 15!), muzica lor, iubind-o, mi-a dăruit.
N-am crezut că va mai veni o zi în care-i voi avea pe ei, pe toți, împreună, pe aceeași scenă, cu Felicia Filip chiar, cântând piesa Baby, sau Ultima toamnă. N-am crezut nici în Flori de Iris, nici în arhicunoscutul salut – Bună seara, prieteni. Și vineri au fost de toate. Tot concertul a fost  o confirmare a faptului că Iris fără Cristi Minculescu nu există, că ei sunt un tot, că așa ar trebui să funcționeze. Mie-mi pare că acest concert – care e, de fapt, un turneu – e un prim pas, de pregătire a publicului, spre împăcarea lor, spre întregire. M-aș bucura, ar fi Iris, iar. Dar dacă nu se va întâmpla, îmi va rămâne amintirea unei seri în care am trăit la intensitate maximă fiecare moment, în care am râs și am plâns, am cântat – mai degrabă urlat – și-am aplaudat și am fost acolo cu fiecare fior al sufletului. Și tare bine a fost. C-am simțit că primesc un dar prețios.

 (am luat fotografiile de vineri seara de pe pagina de facebook a evenimentului Zilele Clujului)