Iris. Ultima toamnă.

by loredana
16 comments

E ora şase dimineaţa, sunt în trenul ce mă duce spre casă, după concertul Iris. Ultimul concert Iris.
A fost un concert trist. A fost, pentru mine, de parcă am participat la judecarea, condamnarea şi executarea în faţa unui pluton format din mii de oameni a unei formaţii care, ani de zile, a creat piese care mi-au mângâiat, mi-au alinat şi mi-au umplut sufletul de trăire. Şi am trăit concertul ăsta exact aşa, ca un condamnat ce ştie că îşi trăieşte ultimele clipe. Sufocat de durere şi amărăciune pentru ceea ce urmează, incapabil să simtă vreo bucurie pentru clipa prezentă, care încă este.
Lacrimile care curgeau pe obraji mi-erau singura dovadă a faptului că trăiam cu tot sufletul fiecare clipă a acelei ultime ore în compania formaţiei Iris. Altfel, nu mă simţeam capabilă să schiţez nici un gest, mă chinuiam să fredonez piesele atât de bine cunoscute dar simţeam că mă pierd printre cuvinte, nu puteam să aplaud, să ovaţionez sau să mă bucur. Să mă bucur, de ce? Simţeam cum mi se scurge viaţa prin vene, mă uitam la ei, când la Cristi, când la ceilalţi membri ai formaţiei, îi simţeam tensionaţi, îngreunaţi de sarcina asta apăsătoare, de a cânta pentru a respecta un contract, şi prin minte îmi trecea aceeaşi singură întrebare – de ce. de ce, dacă sunteţi atât de UN ÎNTREG, de ce vă frângeţi acum? Ce e atât de puternic încât să arunce, să distrugă cei peste 30 de ani de muncă, de implicare, de viaţă trăită prin muzică, împreună?
Despărţirea asta a lui Minculescu de Iris mi se pare, oricât aş întoarce-o pe toate părţile, doar o glumă extrem de proastă pe care viaţa mi-o serveşte – mie şi altor mii de fani – cu nonşalanţă. Nu pot să o înţeleg, nu pot să o accept.
Aş fi înţeles şi acceptat dacă motivul ar fi fost unul de sănătate. Să recunoşti că eşti învins, o spun chiar ei, e un act de curaj. Mi-aş fi scos pălăria în faţa lor şi i-aş fi iubit în continuare pentru tot ce mi-au oferit. Aş fi înţeles dacă ar fi simţit că muzica e de-acum un drum închis şi aş fi acceptat o astfel de hotărâre ca pe un drept ce nu poate fi refuzat nimănui. Aş fi înţeles multe şi sufletul meu ar fi rămas loial acestei iubiri pe care o credeam, cândva, pentru totdeauna.
Dar nu, nu pot să înţeleg, nu pot să accept explicaţii ca – banii nu au mai fost de ajuns, depravarea morală a societăţii e motivul despărţirii – şi, mai mult de atât, nu pot să percep un drum muzical al lui Cristi Minculescu fără Iris, aşa cum el însuşi a declarat că va urma, şi un drum Iris fără Cristi Minculescu. E ca şi cum un trunchi ar continua să functioneze fără inimă. Din punctul meu de vedere care, ştiu şi recunosc, e extrem de subiectiv şi poate fi unul greşit (dar pe care mi-l asum), Iris a murit în seara trecută. Şi nimic din ceea ce ar putea urma (se vehiculează mult faptul că Minculescu s-ar putea răzgândi şi ştiu că în lumea în care trăim orice e posibil dar, pentru mine, n-ar fi decât o dezamăgire în plus o astfel de decizie) nu are cum să mai schimbe asta.
Florile de Iris, din suflet, au de-acum codiţele sângerânde. Iris eterna, Iris maestra e, de-acum, doar un vis pierdut.

0

S-ar putea să-ți placă și

16 comments

convietuire 3 septembrie 2012 - 06:06

E, într-adevăr, un şoc pentru noi, cei ce iubim Iris aşa cum a fost Iris, nu altfel…
Cine ştie? Poate nici un vis nu mai e „pentru totdeauna”.
Regret.

0
Reply
frmshk 4 septembrie 2012 - 19:26

Oana, ştim bine că nimic nu e pentru totdeauna, nimic. Dar asta nu ne împacă, nu face astfel de momente mai uşoare, nu schimbă nimic în modul în care percepem lucrurile… Oricum, mai devreme sau mai târziu, tot ajungem să acceptăm lucrurile aşa cum sunt.

0
Reply
seara ultimului “Bună seara, prieteni!” « Colţu' cu muzică 3 septembrie 2012 - 09:50

[…] ar fi ştiut să fie Iris Aeterna, însă, în loc de asta, s-au transformat, aşa cum spune şi Loredana (care a venit undeva în mijlocul lui no man’s land, singură din Baia Mare, pentru acest […]

0
Reply
Drugwash 3 septembrie 2012 - 11:08

Îţi simt inima bătînd puternic printre rînduri. Înţeleg perfect ceea ce simţi, de aceea n-am cuvinte.

0
Reply
frmshk 4 septembrie 2012 - 19:27

Toate se întâmplă cu un rost… cred că sunt cuvintele pe care le-am auzit cel mai mult în ultimii ani… şi tot nu pot să văd dincolo de ele. Dar viaţa îşi urmează cursul, oricum…

0
Reply
Drugwash 4 septembrie 2012 - 19:35

Cu rost sau fără rost, ele se întîmplă. CÎnd ai puterea să le manipulezi, e una; cînd n-o ai, te tăvăleşti pe jos degeaba.
Asta e ceea ce am învăţat în viaţă.

0
Reply
frmshk 4 septembrie 2012 - 20:47

Şi, totuşi, continui să o faci, oricât ai conştientiza că e degeaba…

0
Reply
Drugwash 4 septembrie 2012 - 20:56

Nah, eu m-am potolit. Arunc o sudalmă-două şi gata, îmi trece, merg mai departe spre nihil.
Nu ne doare decît ceea ce permitem să ne doară.

0
Reply
Intuneric 3 septembrie 2012 - 12:54

Sa inteleg ca treaba cu „nu exista sfarsit, ci doar un alt inceput” nu se potriveste, nu?…
Eu totusi cred ca nu trebuie s-o luam chiar asa in tragic.
Era trist daca omul ar fi vrut sa cante si n-ar mai fi putut. Dar cand se poate, dar nu se vrea, invocand un motiv dubios, parca nu mai sunt chiar atat de impresionat.

0
Reply
frmshk 4 septembrie 2012 - 19:29

Nu, nu se potriveşte. E tragic sau nu, nici nu contează, eu nu pot să simt altfel.
Da… tocmai aici e şi problema mea, tocmai asta am vrut şi eu să spun… motivele ar fi putut să fie unele justificabile dar aşa… oricum, ce sunt eu să judec, mai ales că nu văd decât ceea ce vor ei să arate? Doar că asta nu face lucrurile mai puţin triste…

0
Reply
Ainex 3 septembrie 2012 - 17:23

de schimbat ceva, nu cred ca se poate. dar macar exista resemnarea pe ritmurile pieselor lor

0
Reply
frmshk 4 septembrie 2012 - 19:30

Bine, e clar, ca şi în cazul atâtor artişti care au fost şi nu mai sunt, ceea ce au dat lumii rămâne… Doar că simt şi cred şi ştiu că lucrurile ar fi trebuit să fie altfel pentru ei…

0
Reply
Ainex 4 septembrie 2012 - 19:45

pacat ptr ceea ce s-a intamplat… long live Iris!

0
Reply
madalinfocsa 9 noiembrie 2012 - 15:42

Ce pacat ca gandesti asa, ca nu poti concepe Iris fara Cristi… modul asta de a gandi, subiectiv, i-adevarat, iti apartine si nu ti-l poate lua nimeni, dar e rezultatul faptului ca tu numesti „Iris” numai o epoca, numai o parte din ceea ce a insemnat acest nume. Daca ai fi cunoscut fenomenul in ansamblul sau, ai fi avut bucuria sa-l poti vedea si din alte unghiuri. Vad ca esti o persoana caruia muyica Iris i-a mers la inima, si nu pot sa nu ma gandesc ca esti vaduvita de o parte din Iris, orice ai spune, si-mi pare rau pentru lipsa din sufletul tau. Din pacate nu ai cum sa recuperezi, tu cunosti Irisul numai asa cum iti dicteaza inima, nu-s toate secventele dar e Irisul tau. Imi pare sincer rau pentru tine, fiindca Irisul e mai mult decat atat. Poate doar daca Nelu Dumitrescu ar fi plecat din Iris, ceea ce ramanea nu s-ar mai fi putut numi Iris. Si in plus, ai sa vezi ca si Irisului, si lui Cristi, aceasta ruptura, pe care au tot intarziat-o nepermis de mult, tragand la nesfarsit de timp, le va face un mare bine. De ani buni de zile, scanteia lipsea, sau se tot atrofiase…

0
Reply
frmshk 10 noiembrie 2012 - 10:38

Până la urmă, toate punctele de vedere sunt subiective… După cum văd eu lucrurile, Iris nu poate fi fără Cristi. Poate că sunt idealistă. Sau prea îngustă în păreri. Cine știe? Și ce importanță are? Tot așa simt. Și faptul că ei continuă să fie fără el, și faptul că el continuă să fie fără ei… mi se pare nefiresc.
Toți avem dreptul să simțim așa cum o facem. da, eu cunosc Iris-ul doar din punctul meu de vedere și nu îmi cer scuze pentru asta. Așa a fost să fie, n-am ales eu așa.
Ruptura… dacă va duce spre ceva bun, mie, sincer, nu îmi pasă. Pentru mine, Iris nu mai există… da, e alegerea mea. Desigur, am albumele, atât de multe. Și ele rămân. Și tot ce-am simțit alături de ei. Dar, ce urmează de-acum înainte, pentru mine nu mai e Iris.

0
Reply
» Ecoul tăcerilor | Ecoul tăcerilor 9 ianuarie 2013 - 22:11

[…] ce înseamnă Iris, Minculescu, după 2 septembrie când, după cum știți unii din voi, a fost ultimul concert Iris în formula prea bine cunoscută, undeva într-un loc uitat de lume, aproape de Cluj. […]

0
Reply

Lasă un comentariu