Când a fost iunie?

Anul ăsta am impresia că am sărit, pur și simplu, peste luna iunie. A trecut așa de repede încât aproape că-mi vine s-o declar absentă din calendarul 2012. Dar, pe de altă parte, a fost așa de plină, cât pentru un an întreg, și-atunci, clar își are locul ei, unul important.
Anul ăsta, în luna iunie, am uitat de zile de naștere și de alte lucruri importante (ei, da, pe 22 iunie a fost concert Iris 35 de ani și tare mi-aș fi dorit să fiu acolo!), am avut întâlniri extrem de puține cu cireșele sau căpșunile (de genul, una sau două!), am dormit puțin și destul de prost, am planificat plecare la mare și-am renunțat la ea dar, în schimb, am avut parte de lucruri care mi-au ocupat mintea, și timpul, și sufletul, făcându-l ba să zboare, ba să se târască (bine, asta e cumva ceva firesc!).
În luna iunie am fost pe munte, cu adevărat, pentru prima oară. Munții Rodnei. În luna iunie sufletul mi-a mai fost zgâlțâit din țâțâni o dată, și încă o dată și culmea, se pare că încă rezistă. O fi însemnând asta faptul că încă n-a ajuns la capăt, la limită? În luna iunie m-am întâlnit cu Zorba Grecul și am băut bere mai multă decât în toată viața mea de dinainte (ei, având în vedere că se întâmpla să beau una pe an, n-au fost chiar așa de… de nenumărat!). În luna iunie am dat interviuri și-am apărut la televizor, desigur, la un număr redus de televizoare. Poate unele alb-negru. În luna iunie am visat biciclete, am căutat biciclete, am probat biciclete, am pozat biciclete, am trăit și-am simțit doar biciclete. Biciclete, biciclete, biciclete. Un preaplin de biciclete perfect firesc, nederanjant.
Dar, în luna iunie, cel mai important, am cunoscut oameni. Mulți oameni. Unii m-au plăcut, alții nu. Pe mulți i-am plăcut, câțiva mi-au dat de furcă. Dar am cunoscut oameni frumoși, oameni entuziaști, oameni capabili. Oameni diferiți. Diferiți ei între ei și, clar, diferiți de mine. Oameni cu altfel de puncte de vedere, multe, mai sănătoase decât ale mele. Oameni mânați în viață de altfel de mecanisme, cu deschidere enormă către nou și, mai ales, către oameni.
Probabil că, până la urmă, ăsta e marele câștig al lunii iunie, oamenii. Oamenii cu care am intrat în contact, lecțiile pe care le-am învățat (sper) de la ei. Cred că nu contează așa de mult dacă relațiile astea nou născute vor crește sau nu, dacă se vor dezvolta sau nu, deși am tendința să mă împiedic de lucrul ăsta și să mă aștept ca o astfel de legătură să se transforme în altceva, în ceva de durată… Cred că importante sunt lecțiile de viață. Ceea ce rămâne în urma întâlnirii dintre oameni.