Februarie.
Nu am iubit niciodată luna asta. Că e an cu o zi lipsă, sau nu, mi-e totuna. Luna februarie mi-e cea mai puțin dragă din toate cele douăsprezece. Cu tot cu sărbătorile alea cu inimioare, autohtone sau nu. Și, chiar dacă e cea mai scurtă, tare lungă-mi pare, uneori interminabilă și martie mereu în așteptare.
Nu e o lună frumoasă. Nu pentru mine.
Ori e iarnă alb – murdară, cu nămeți adunați pe margini de trotuare (zău, nici nu știu cum e mai rău, cu mormanele alea de zăpadă înghețată amestecată cu mizerii, sau cu excrementele de câine răsărite la fiecare pas când zăpezile se topesc).
Ori e iarnă, ca acum, cu gust de primăvară – amăgire, nelalocul ei, cu-n soare călduț care nu face decât să dea un sentiment de și mai aprigă împotrivire față de inevitabila zăpadă ce va urma în luna martie.
Februarie. O lună în care și planurile par sortite eșecurilor.
O lună care-l are pe NU în brațe.
Nu e spornică. Nu e dorită. Nu trece ușor.
Luna februarie, s-o ștergem din calendare, ducă-se, zic!
Ia ziceți-mi, voi simțiți așa pentru vreo lună din calendar?
0
Articol anterior
12 comments
Eu pentru ianuarie simt asta, nu imi place luna ianuarie.
Ahah. Aș fi de acord, dar luna ianuarie e salvată de ziua de naștere, atât noroc pe ea! :)))
Să fim serioşi: io de obicei habar n-am ce oră, zi, lună, an mă trăieşte – de ce-aş urî (sau iubi) în mod deosebit ceva atît de arbitrar precum numărătoarea unor stări ale Pămîntului? 😉 Le iau pe toate aşa cum vin, mai mult sau mai puţin „atinse” de mîna omului şi le duc după propriile-mi puteri. Cred că prea mulţi au uitat să facă asta, de unde şi îndîrjirea împotriva naturii ceea ce probabil determină şi contra-răspunsul acesteia.
Da, așa e, am uitat… dar ne luptăm cu balaurii proprii, nu? 😛 Ahh, să fie primăvară. Sau să mai stea un pic, c-apoi prea repede trece. No, să mă decid? :)) Las, să trăim fiecare zi, și-apoi om vedea…
Ce-ar fi să schimbăm tactica şi să ne scoate acei balauri la o bere sau – ştiu eu – în cazul tău la un suc sau o îngheţată? Poate ne-am înţelege cu ei şi-am da-o cumva la pace. 😉
Mi-ar plăcea să fie primăvară mereu, poate numai şi pentru florile acelea splendide prin care Natura se trezeşte la viaţă şi ne trezeşte şi pe noi… Dar nu o primăvară rece şi ploioasă, ci una călduţă, cu soare zîmbitor. Poate că undeva în lume există acel loc. Sau poate doar în vis…
Pînă una-alta, trăim ceea ce ni se oferă, nu-i aşa…? Şi-atunci să fie un weekend frumos, zic! 🙂
Înainte aveam ceva cu octombrie, pentru că prea îmi fusese cândva de vis. Apoi cu decembrie ori martie… până la urmă toate ne sunt, toate ne dor, toate ne izbăvesc. Nu-mi voi mai urî nicicând lunile…
Te îmbrățișez, Loredana…
Dacă nu le vei mai urî, înseamnă că… le vei iubi? C-așa frumos suna asta… 🙂
Ne-asociem toate zilele, de fapt, cu evenimente de tot felul și le-apreciem sau nu, în consecință… avem nevoie de asta? Să le dăm zilelor alte înțelesuri decât au? Să ni le facem speciale, ca să le ținem mai bine minte, sau ca să avem ce pune în bagajele amintirilor?
Oana, o îmbrățișare strânsă și pentru tine!!!
Lore, de fapt n-am încetat niciodată a le iubi (dar să nu mai spui la nimeni, e o taină).
Bine să-ţi fie, om drag!
:* :* :*
Pai…eu nu prea am cum ura asa mult Februarie…sarbatoresc in luna asta…pe Alex! 🙂
Din partea mea…m-as muta definitiv la tropice! 😀
Da, cunosc genul de motivație, perfect justificată! Păi, să-i fie luna pe măsură, nu?
Cât despre tropice… chiar vorbeam despre asta… oare chiar ne-ar plăcea să nu mai fie anotimpuri? Nu e ceea ce dă farmec, ne-am dori o vară eternă? Sau o toamnă, sau o primăvară?
Pentru ca am fost nascuta si crescuta in clima temperata , cred ca mi-ar dor de restul anotimpurilor , insa la varsta asta de o am acum….da , absolut vreau la tropice , sa-mi stea la nas banana si sa-mi cada nuca de cocos in cap , sa-mi culeg eu portocala direct din arbust si sa fac baie cand vreau eu , in ocean sau mare.
Comments are closed.