… pentru tine!
Ai, timp îndelungat, impresia că salvarea, schimbarea în bine, totul, poate să vină doar din afară, de la ceilalți. Că cei din jur pot să îți umple goluri, să vindece, să motiveze, să schimbe.
Dar, nu-i așa. Vrei entuziasm? Motivație? Tu, la tine, trebuie să le cauți. Resurse? Sunt absolut convinsă că toți avem.
Mie mi-a luat câțiva ani să înțeleg că, dacă nu fac eu pentru mine, nimeni nu mă poate ajuta.
Dacă eu refuz să văd optimist lucrurile, nici o influență din afară nu va putea să mă ajute.
Dacă eu mă împotrivesc la tot ce poate însemna schimbare și apoi mă plâng că nu e bine, nu mi-e de folos.
Mi s-a spus, vreme îndelungată, că trebuie să schimb ceva, că nu-s bine și nu pot continua așa. Mi s-au întins mâini din multe părți, și, deși părea să fie tot ce ceream, ajutor, de fapt, refuzam orice. Vroiam ca schimbarea să vină peste noapte, toate să fie dintr-o dată bine. Dar lucrurile nu funcționează așa. Cumva, am înțeles că schimbarea trebuie să vină de la mine. Așadar, o să vă povestesc, poate, cum se iese dintr-o depresie de ani de zile… sau, măcar, cum nu rămâi acolo, pe fundul prăpastiei. Cum înțelegi că sunt lucruri pe care nu le poți schimba și trebuie să înveți să nu te mai împotrivești. Cum ajungi să înțelegi că oamenii se simt mai confortabil în prezenta ta atunci când ai o stare de spirit bună, optimistă.
Ce-ați vrea să schimbați, dar nu să simțiți în stare? Poate fi de la mobilierul din casă, până la o caracteristică nedorită a caracterului. Ce-ați schimba? Azi, nu mâine, nu cândva. Azi.
(mie mi-e gândul la niște oameni dragi azi, pentru care aș face ceva, de-ar sta în puterea mea, să le fie mai bine. dar, uneori, deși la asta mă pricep mai bine, nici să fiu de folos altora nu-mi iese, și mă întristează rău acest lucru.)
0
Articol anterior
13 comments
Starea sufleteasca – asta as schimba – si tocmai asta vad, constat ca n-o pot schimba, nici cu forta, nici natural, nicicum…
(Mi-ar fi de mare folos detaliile iesirii tale din depresia de ani… poate pe mail)
Oana, o să vină și detalii, rând pe rând.
Știu perfect ce spui și chiar dacă nu există o soluție universal valabilă, cred sincer că lucrurile pot să fie schimbate, măcar parțial, în bine.
Revin! :*
Asa este. Daca tu nu schimbi / te schimbi, nimic nu se va intampla.
Eu m-am lamurit definitv si dureros de chestia asta cu niste ani in urma, in timpul primei mele casnicii. Daca un om nu vrea sa se schimbe, cei din jur sau pot face orice, pot sta si in cur si in cap, tot degeaba va fi.
Ce as schimba eu la mine? Acum? In clipa asta? Daca s-ar putea face cu o pocnitura de degete?
As vrea sa fiu mai vesel. Sa ma pot detasa, macar din cand in cand de la problemele vietii.
Nu sunt si nu am fost niciodata un personaj expansiv-exuberant, probabil contribuie si factorul genetic si educatia de tip mai degraba germanic (simtul datoriei, seriozitate, cuvantul dat, mai intai munca si dupa aia distractia, etc), dar am fost mai relaxat.
In ultimii ani sunt tot mai incrancenat, cumva, rotitele din cap macina tot timpul: slujba, copii, rate, cumparaturi, copii, scoala, gradinita, cumparaturi, copii, teme, ce facem de mancare, factura la intretinere, copii, piata,… Tot timpul organizez, prioritizez,… Chiar si atunci cand ma joc cu copii in capul meu este: … si la ora 21 facem baie,… maine trebuie sa merg in piata,…
Ar fost grozav daca as reusi sa mai decuplez, macar din cand in cand.
Si as vrea sa fiu ceva mai putin nervos. Cu copii sunt in regula, cu ei am rabdare, insa in rest imi sare tandara cam repede pentru lucruri care aparent nu ar necesita asa consum.
Dane, mulțumesc frumos!
Toate experiențele prin care trecem își pun amprenta asupra noastră, unele lasă dâre adânci, poate imposibil de vindecat vreodată.
Dar, într-o anumită măsură, cred că suntem capabili să schimbăm ceva, dacă suntem conștienți și ne dorim…
Schimbările de care tu zici – veselia, detașarea – mi se par și mie greu de pus în practică, poate că suntem prea ancorați în realitate, prea copleșiți de probleme. Și totuși, pentru ei, copiii, suntem datori să trecem peste limitele astea ale noastre, să ne decuplăm, cum zici tu. Ia fă tu un exercițiu, ceva de scurtă durată, poate îți iese… lasă-le pe toate, detașează-te și bucură-te de un timp petrecut cu oameni dragi… 🙂
Oh, da! Gand la gand (si nu e prima data 🙂 )
De prin decembrie asa am reusit sa lucrez cu mine (si cu un pic de ajutor specializat) si intr-adevar schimbarea trebuie sa vina din noi.
Sunt mult mai relaxata si automat am mai multa incredere in mine, iar asta se vede si in raport cu ceilalti (ai impresia ca si ei se schimba o data cu tine, neincercand doar sa-i schimbi pe ei, asta n-o sa reusim niciodata; oamenii sunt diferiti…)
Idee e ca vad lucrurile si din alt unghi (si nu, situatia nu e asa neagra cum o vedeam).
Momentan chiar nu stiu daca as vrea sa schimb ceva la mine (nu credeam ca o sa ajung vreodata sa zic asa ceva :D), adica, de abia ma ajuns sa ma cunosc cum trebuie si inteleg ca eu sunt singura care se poate ajuta din toate punctele de vedere (si eu credeam ca „fericirea” mea depinde doar de altii, dar nu e chiar asa 🙂 )
Ma bucur ca incerci sa vezi lucrurile un pic mai optimist!
O zi frumoasa si un sfrasit de saptamana placut!
Ohh, daaa, ce m-am bucurat să citesc ce-ai scris!!!
Mi-ar plăcea mult să știu detalii, poate pe mail? 🙂
Cu mare drag!
Intrebare de baraj :D: adresa ta de mail unde o gasesc?
Sau astept sa ma contactezi tu?
frmshk_m@yahoo.com
:*
As schimba instantaneu situatia actuala cu cea pe care o doresc eu.
Ana, dar ceea ce dorești… știi?
DA…DA…Absolut…visez,doresc si creez scenarii..si astept sa se implineasca…pentru ca astept de foarte mult timp…Sper sa vad totul in real….cat ma repede.
vad ca ai inteles 🙂
acum mai ramane sa si aplici.
aplic. nu-mi iese mereu, dar tocmai faptul că pot să accept că nu-mi iese mereu, e marele câștig, așa simt. 🙂
Comments are closed.