Întâlnire cu sânge albastru

Scriu, mai mereu, lăsând cuvintele să curgă direct din suflet, să-i dau drumul trăirii așa, brut, fără s-o meșteresc, finisez sau peticesc prea mult. Mi-e drag să scriu dintr-o suflare, haotic, cum vin ideile, uneori, doar uneori, simțindu-le cum se-așează frumos, fiecare-n locul potrivit din puzzle.
Desigur, nu-i o regulă. Dar, să scriu pe o temă dată, pentru mine-i treabă grea. Și-mi imaginez în mii de feluri, și le potrivesc, și le sucesc, și tot strâmbe ies. Mda, o fi o artă la care n-am talent… și-apoi zău că m-am gândit mult cum s-o dreg și-am tot căutat un semn, ceva, să-mi dea de înțeles că pot, că merge, că are sens.
N-a ieșit. Știți voi, planul de-acasă, și ce iese-n târg. Dar, zău așa, sănătoși să fim. Și onești. Și implicați. Și-ar mai fi multe, dar mai bine ne-oprim la implicați și v-aduc aminte de Semnele spre Carte pe care ne străduim să le facem pentru copiii de peste tot din țara asta, dornici de lectură, dornici de aventură în lumea poveștilor.
La povești întorcându-ne, vă zic că trebuia să-mi imaginez o întâlnire între două personaje ale unor cărți. Și-așa, fără cap și fără noimă, m-am gândit că ar fi fost interesantă o întâlnire cu sânge albastru, între cei doi mari prinți mici ai literaturii universale. Preferatul meu, Prințul Fericit al lui Oscar Wilde, povestea dăruirii de sine și Micul Prinț al lui Antoine de Saint Exupery, povestea căutării de sine. Cumva, același lucru spus diferit.
Ia imaginați-vă, Prințul Fericit cel trist, forțat să vadă mizeria umană din jurul lui, fixat pe loc, lipsit de posibilitatea de-a pleca în lume așa cum a făcut Micul Prinț, în căutarea unui sens, l-ar fi putut învăța pe Prințul cel căutător despre bucuria care vine din dăruire. Da, știu, Micul Prinț i-ar fi spus, la început, neștiutor, că oamenii sunt răi, și vanitoși, supuși slăbiciunilor și egoiști, dar Prințul Fericit i-ar fi vorbit despre unicitatea fiecărui om, despre faptul că oamenii, diferiți fiind, nu pot fi judecați decât separat. Ar fi ajuns amândoi la același capăt de drum, la înțelegerea faptului că iubirea, sentimentele sunt cele care înalță, apropie, că dăruirea, prietenia, implicarea, sunt valorile reale, că nu trebuie să pleci departe ca să le găsești, ci doar să privești atent lângă tine.
Cred c-ar fi fost prieteni buni. Dragul Prinț Fericit ar fi fost mai puțin trist, Micul Prinț ar fi avut mai puține întrebări.  Poate că Micul Prinț n-ar fi trebuit să se transforme într-o stea iar Prințul Fericit n-ar fi rămas chiar și fără inima lui de plumb. Ar fi fost, poate, unul pentru altul, răspunsul întrebării celuilalt.
Dar ce bine că e doar un joc, că tare-avem nevoie de povești, să nu uităm de totul totului să fim copii, sufletește. Între timp, haideți mai bine să mai facem niște semne spre carte (găsiți aici toate detaliile) să mai bucurăm niște copii, sa-i ajutăm să fie niște mici prinți fericiți. Proiectul se derulează frumos și cărțile sunt așteptate și dăruite cu drag, în continuare.