De ce nu-mi place la Milano?!

Am fost la Milano de patru ori, în 2005, în 2006, în 2009 și acum. Nici una dintre vizite n-a trezit prea mult interes în mine și n-aș putea spune de ce anume. Prima oară, iarna, am patinat, pentru prima dată în viața mea, pe un patinoar în fața Domului din Milano, a fost un moment frumos, atunci am văzut Milano de sus, de pe terasele Domului, apoi, în următoarele dăți, am vizitat cam toate obiectivele turistice, am fost și-n zone mai puțin turistice, ca Fiera, sau zona stadionului San Siro dar… ceva a lipsit. Mereu.
Nici vizita de-acum n-a fost mult diferită. Poate a fost de vină și faptul că a fost frig, a plouat, totul mi s-a părut cenușiu și trist. Dar, poate, astea sunt doar scuze. Îmi place Italia, mult, mult dar, orașului Milano îi lipsește ceva din farmecul pe care restul țării ăsteia îl are.
Milano e prea mult un amestec de… de toate. Modă, clar, la capitolul ăsta excelează și vitrinele cu haine, bijuterii, parfumuri, îți iau ochii. Femeile sunt mândre și cochete. Îmbrăcate mai bine ca oriunde altundeva. În trend, frumoase, elegante sau nonconformiste. Și bărbații… bărbații sunt insistenți și deranjanți, te privesc de parc-ar vrea să-ți vadă până în suflet. Milano e și multă mizerie, multă sărăcie în contrast puternic cu opulența, cu mașinile scumpe, cu clădirile impozante, e mulțime pestriță de imigranți, prea mulți negri, vânzători ambulanți de orice, asiatici, indieni, oameni de toate culorile și felurile, gălăgioși, volubili  etc.
Poate a fost de vină faptul că eram doar un grup de fete dar, de data asta, mi-a lipsit și sentimentul de siguranță pe care-l am cam în toate orașele în care merg. Au fost prea multe priviri insistente, prea multe apropouri, de la bărbatul de la recepția hotelului care-i spunea unei colege, într-o italiană mai mult gălăgioasă decât plăcută că, dacă suntem frumoase, se ocupă el de noi, de parcă noi veneam de pe lună și nu înțelegeam ce spune și până la indivizii de pe stradă sau din localuri care n-aveau altceva mai bun de făcut decât să ne agreseze, cu priviri insinuante sau cu abordări nedorite. A fost obositor și o grijă în plus să trebuiască să ne ferim de situații de acest gen. Cu atât mai mult, Milano a pierdut în ochii mei.
Cu toate astea, în drumurile bătute prin orașul modei, m-am întâlnit cu câteva dintre lucrurile alea care mi-s mie dragi și, măcar asta, m-a făcut să zâmbesc și să mă bucur.

Piața aceasta – Love square – a fost una dintre surprizele milaneze. Plină, plină de inimioare, mici, mari, pline, toate roz, frumoase și-n ploaie.

Domul din Milano, la fel de frumos și de impunător și pe timp de noapte. Dacă e să recunosc că Milano are ceva cu adevărat special, acesta e. Domul. E o construcție arhitecturală de mare impact, cu niște detalii copleșitor de frumos lucrate. E o adevărată bijuterie, clar.

A fost o bucurie să-mi iasă în cale vitrina asta plină de baloane colorate, să mă simt un pic aproape de lumea aia fantastică a baloanelor cu aer cald care mi-a devenit așa de dragă.

Am văzut multe biciclete la Milano dar, cele mai multe dintre ele erau… doar obișnuite. Mi-a plăcut că erau legate peste tot, că oamenii le folosesc ca mijloc de transport… De departe, bicicleta asta roșie a fost cea mai frumoasă de-acolo.

Pistă adevărată, semafor pentru biciclete, biciclete de închiriat – la Milano compania de închirieri biciclete se numește Bike Mi iar la Torino se numește To Bike, drăguț, nu-i așa?

Unul dintre hotelurile în care am stat era într-o clădire veche la care, cel mai mult, mi-au plăcut balcoanele astea mici, simetrice, cu o vedere frumoasă asupra unei străzi circulate din Milano.

Dacă ceva mi s-a părut chiar deosebit la Milano, aceasta e gara Milano Centrale. O clădire impozantă, magnifică arhitectural, cu coloane și galerii sculptate cu măiestrie, comparabilă, ca și construcție, cu celebrele galerii Vittorio Emanuele II din Milano. Clar, la origine, n-a fost construită să fie gară.

Așadar, fără a dori să răpesc eu ceva din farmecul orașului Milano, fără a încerca să găsesc eu doar motive să nu-mi placă, așa o fi fost să fie. Poate că altora Milano li se pare un oraș frumos, poate că așa și e. Asta e doar percepția mea proprie, personală și absolut subiectivă. Și e ciudat, întâmplarea a făcut să ajung în orașul ăsta de mai multe ori decât în oricare alt oraș vizitat…

La Torino, în schimb… ahh!