Fii tu însăți, mi s-a zis azi. Dar cum sunt eu? Ba entuziastă de am impresia că mi-aș putea întinde aripile dincolo de ceea ce ochii pot să cuprindă. Ba întunecată de pare că toată tristețea lumii s-a adunat în privirea mea. Care-s eu? Sensibilitatea aceasta care atinge cote maxime uneori, de simt că stă să explodeze-n mine, că inima mea nu poate cuprinde atâta emoție?! Închiderea asta în sine care mă izolează într-un turn unde-i imposibil să ajungi și dacă reușești să te cațeri, te arunci apoi în gol, că-i insuportabil înghețul din jurul meu?!
Fii tu însăți, mi s-a zis azi. Și m-am plimbat pe străzi zâmbind către oamenii încruntați azi și mi-a fost bine cu mine, deși aveam mici probleme de rezolvat, deh mașina mea are toane pe care nu le pot înțelege nici măcar mecanicii, cică are computer de bord prea inteligent pentru ei și ea, ca și mine, e uneori îndărădnică de nu-ți vine să crezi. Am condus șase ore azi prin ninsoare și vizibilitate redusă și-am vorbit cu mine. Cu voce tare, uneori. Și-am râs aducându-mi aminte cum mi s-a zis – Loredana, tu ești o combinație stranie de om nesigur foarte hotărât. Știi mereu ce ai de făcut, chiar așa nesigură cum te simți. Cred că da, așa sunt. Toate cele de mai sus. Și e bine și e rău.
O zi de cinci ianuarie azi. Cu mici detalii care au schimbat banalul în excepțional. Cu zăpada până-n gât la Baia Mare, după ninsoarea de azi noapte mi-a luat o oră să dezgrop mașina, o plăcere de dimineață devreme, apoi am înotat pe șoselele necurățate încă o jumătate de oră până la ieșirea din oraș care-a însemnat, de-a dreptul, o ieșire la liman. Tare s-au mai bucurat cauciucurile mele să ruleze direct pe asfalt. La Cluj a fost și soare și ninsoare, dar pe lângă Maramureș, un fel de joacă. M-am bucurat să fiu pe holuri de facultate, cred că emoția pe care-o simt de fiecare dată când fac acest lucru trebuie valorificată cumva și-mi vin niște idei deja. Am vorbit mult despre proiectul în care am pus tot ceea ce sunt în ultimele luni. Apoi a fost și roi de fluturi colorați care mi-au îmbrăcat sufletul în emoție și drag, mi-a ieșit în cale și-o cană nouă cu biciclete care s-a cerut adăugată la cele pe care le mai am acasă, a fost timp mult pentru așezat gânduri războinice, pentru amorțit balauri de-ai rațiunii și făcut loc pentru acceptare și împăcare.
Unele zile au exact ceea ce le trebuie. Nu-mi dau seama întotdeauna, dar și când îmi iese, îmi iese. Și e bine.
(să mă uit în oglindă, să-mi zâmbesc și să simt că sunt eu însămi și să-mi fie bine cu mine. ăsta da țel pe anul ăsta.)
3 comments
În ziua de azi a fi tu însuţi/însăţi poate fi un act de curaj sau de nebunie. 😀
Şi pe aici se pregăteşte să ne-ngroape-n alb, în seara asta a dat un praf de control. Se anunţă -16 spre -19°C noaptea, de sîmbătă încolo.
Ai grijă pe drum, mai ales cu maşina aia îndărătnică, să nu te lase în mijlocul pustiului.
Baftă şi sănătate, că-i mai bună decît toate! :-* >:D<
Se pare că mașina și cu mine doar am vorbit limbi diferite o vreme, acum pare că ne-am găsit calea de înțelegere… :)) Asta ca să nu zic că sunt eu o șoferiță un pic prea blondă uneori… 😀
Altfel, realist vorbind, doar despre asta e vorba, să reușești să fii tu însăți. Și să îți fie bine cu tine și cu ceilalți, ca binele tău să nu însemne răul altcuiva. Ce fain sună în teorie, nu? Și cum ne dă practica palme după palme… bine că suntem în stare să le încasăm și să mergem mai departe. Cum putem.
Cică la noi sunt -20 grade azi, pentru mine zău că-i o premieră, dar… vine ea primăvara curând! 🙂
Hehe, mai are şi ea nevoie uneori de un pic de TLC. 😉 Sau e tot problema cu cutia automată? ;))
Lumea asta e tîmpită la cote maxime, normalitatea de odinioară de care unii dintre noi încă ne ţinem cu ghearele şi dinţii a devenit o formă uşoară de terorism care trebuie eradicată (din punctul „unora” de vedere). Cum naiba să fii tu însuţi cînd ei te văd mergînd în mîini cînd de fapt tu dansezi în ploaie?!
Aici ar fi doar -7°C, poţi da o fugă să te încălzeşti. 🙂 La noapte o să fie urgie, cică, da’ ce-mi pasă mie. 🙂
Comments are closed.