” Învaţă de la păsări curajul lor de zbor… ” – se zice, şi se zice şi pare o învăţătură de care ar trebui să ţinem cont… dar ne comparăm, nu cu ceva mai bun, ci cu ceva doar… diferit.
Păsările nu zboară pentru că au curaj şi îndrăzneală să facă ceva diferit… ci doar pentru că asta fac ele, că asta-i natura lor, c-au aripi şi nu altfel de membre… si-atunci, ce să învăţăm de la ele?
Oare păsările şi-ar dori să fie oameni?
0
3 comments
cati oameni au curajul sa fie oameni? ca de vrut, vor toti …
Toti vrem, asa e. Curaj? Daca am vorbi de curaj real, nu prefacut, nu stiu daca ne-ar fi greu sa-i numaram…
De ce se intampla asa? Pentru ca asa suntem crescuti? Pentru ca asa ne modeleaza societatea in care traim? Pentru ca am sentimentul ca e mai usor sa supravietuiesti identificandu-te cu turma decat separandu-te de ea? Pentru ca alegem mereu calea mai simpla, care implica mai putin efort, mental, psihic, fizic? Pentru ca de-aia suntem oameni, adica slabiciune?
slabiciune? neah! dezinteres si lene (fuga de efort amintita de tine)! ca daca „te doare” destul de tare … atunci „rezolvi” (deobicei) orice. de exemplu, e simplu de citit citate celebre … si apoi de ignorat/uitat, punerea in practica necesita efort.
alt exemplu simplist e descrierea iubirii … asa cum apare in corintieni 13 … descriere care (din cate stiu eu) e acceptata de toti cei care iubesc (adica cei care simt iubirea, nu cei care o gandesc/analizeaza), da’ pe care ceilalti o ignora si o adapteaza „to suit their own ego” … sfarsind prin a se plange … si a o lua apoi de la capat, cu aceeasi definitie/descriere „adaptata”.
si nu, in majoritatea chestiilor, scuza cu societatea si mediul nu tine …
Comments are closed.