Gând aiurea. 44.

by loredana
3 comments

E mai uşor să schimbi cursul unui râu decât caracterul unui om. ” – Proverb chinezesc
De cât curaj – sau tărie de caracter – e nevoie pentru a te arăta unui om aşa cum eşti cu adevărat? Pentru a-l lăsa să vadă şi părţile acelea ale tale de care nu eşti mândru, cele pe care le-ai vrea altfel?
Cunoaştem oameni. Îi lăsăm să se apropie. Ne dorim apropierea lor. E ceea ce ne face bine, e ceea ce avem nevoie.
Însă, întotdeauna, când cunoaştem un om, îi vom arăta şi vom încerca să-i dezvăluim doar acele părţi din noi de care nu ne ruşinăm, acelea care pot să creeze o impresie bună, menită să-i insufle acelui om un mai puternic interes, o mai intensă dorinţă de a se apropia. Noi, cu totul, aşa cum suntem, nu ne arătăm celorlalţi decât accidental sau, după mult timp, când dorinţa de-a produce o impresie bună scade şi nu ne mai e teamă de consecinţe.
Suntem oameni. Cu bune şi cu mai puţin bune. Suntem exemple de statornicie sau, dimpotrivă, suntem cumplit de slabi. Suntem izvoare de dăruire sau, poate, prăpastii adânci de egoism. Suntem azi într-un fel şi mâine în altul. Avem de toate. Nevoi, aşteptări, visuri, dorinţe. Neputinţe, temeri, nesiguranţe, slăbiciuni. Avem în noi lucruri pe care le putem controla şi altele de care nu ne putem rupe.
Ce ne rămâne de făcut altceva decât să ni le asumăm pe toate, şi pe alea bune – da, clar, toţi le avem – dar şi pe alea care ne urâţesc sufletul, caracterul, oricât ne-am ascunde sau preface?!

0

S-ar putea să-ți placă și

3 comments

a-z 22 septembrie 2011 - 19:22

exact, asumare si incercare reinnoita mereu de a imbunatati cate ceva la noi, functie de ce dorim sa fim, nu doar sa parem altora, sau mai rau poate, de a ne modela functie de impresiile /pretentiile din exterior.

0
Ana Ayana 22 septembrie 2011 - 20:49

E frumos când ajungi la armonie după ce vezi ambele fețe, cu toata laturile lor.

0
ovi 22 septembrie 2011 - 22:27

da… raul chicago… curge invers, decat in mod normal, adica de la vale spre deal… pentru ca oamenii… i-au schimbat panta si cursul… (poate o data o sa fac un spot cu istoria acestui rau…)
si totusi… am vazut si stiu mai multi oameni, cu caracterul total schimbat…
pentru a schimna caracterul… este nevoie de vointa mare si mai ales o motivatie puternica, bazata pe intelegere deplina… fapt care schimba total perspectiva si sensul unui om…
se poate… asta este sigur…
(ce optimis sunt… de fapt… nici nu as putea fi altfel)

0

Comments are closed.