… să trăim.
Așteptăm. Copii fiind așteptăm să creștem mari. Nimic nu ni se pare mai interesant, fascinant și minunat decât să ajungem adulți. Acolo pare a fi tărâmul libertății absolute în ochii de copii. Invariabil, Puștiul îmi răspunde – vreau să fiu mare, să pot să fac ce vreau eu. Degeaba-i spun că tocmai acum e la vârsta la care face cam tot ce vrea el, n-are cum să fie de acord cu mine. Nu încă. Va trebui să ajungă adult, să înțeleagă că vârsta aceasta, a copilăriei, e cea mai pură și simplă și neîncărcată din toate care pot fi în viața unui om.
Așteptăm. Adulți fiind, așteptăm mereu să vină zile mai ușoare. Să avem un job mai bun, să avem relații mai bune, să avem o viață mai bună. Așteptăm fiecare zi de vineri ca pe-o eliberare, așteptăm concediul, plănuim călătorii, visăm la alte zile, dintr-un viitor căruia-i atribuim tot binele și toate speranțele noastre de mai bine. Nu realizăm că tot așteptând ne trece viața, uităm să trăim, să ne bucurăm, să prețuim ceea ce avem, tot dorindu-ne altceva. Ziua de azi se pierde în așteptarea unui mâine încărcat cu toate iluziile noastre.
Așteptăm, mai ales, așteptăm oameni. Așteptăm ca alți oameni să facă acele gesturi pe care ni le dorim, să ne bată la ușa sufletului și să ne dea dragoste și încredere și bucurie. Emoții. Viață. Așteptăm să sune telefonul, să se întindă mâini către noi, așteptăm să fim iubiți și iertați, așteptăm să avem parte de momente memorabile, să trăim intens, să putem spune că suntem mulțumiți, de noi înșine, de ceea ce suntem, de oamenii de lângă noi. Așteptăm să primim, să fim apreciați, așteptăm ca ceilalți să ne recunoască valoarea.
Uff, îmbătrânim tot așteptând. Vino și ia ce nu știu să dau, mi s-a spus cândva… Mă duc să iau o porție de viață. Duminică faină să fie. Cu primăvară în suflet.
3 comments
Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă! :-< Ai sintetizat perfect una dintre tipologiile umane din care, din păcate, fac şi eu parte. De aceea înţeleg prea bine cum e să te simţi înşelat de propriile aşteptări atunci cînd deja e prea tîrziu ca să mai repari ceva. Privind retrospectiv pot spune că tu ţi-ai realizat mult mai multe dorinţe (şi poate visuri) şi cred că ar trebui să te reevaluezi şi să realizezi asta. Cred că ţi-ar atenua puţin frustrările şi neîmplinirile. 😉 Ce frumoase sînt brînduşele îmbobocite, protejate de covorul de frunze uscate al toamnei trecute! 😡 Am şi eu cîteva dar puţine dintre ele au înflorit, vremea le-a fost potrivnică. Ar trebui să pun poze, cîndva curînd… Să ai o duminică minunată! :-* >:D<
Da, da, dar e o condiție esențială… să existe mintea aia, nu? :))
Dragoș, mulțumesc. Pentru că ești om bun. Pentru că am râs cu tine în Cimitirul Vesel. Pentru că îți plac floricelele astea virave și faine. Pentru că ești. Mulțumesc. Să fii sănătos, că restul, bleah, sunt detalii… 🙂
La tine, acea condiţie sine qua non e prezentă, aşa că trebuie doar s-o pui la treabă. 😉
Altfel, n-ai de ce să-mi mulţumeşti, sînt doar un om şi fac şi eu ce pot. :”> Iar frumuseţea îmi place sub orice formă s-ar prezenta, mai ales că-i aşa de greu de găsit prin mormanul de negreală din zilele noastre. 😉
Sănătoşi să fim cu toţii, zic! :-* >:D<
Comments are closed.