Îmi place că sunt femeie

E 1 martie, zi potrivită pentru un astfel de articol. Cu sau fără flori și mărțișoare, cu sau fără soare (chiar plouă azi și-n plus sunt șanse mari și de vreo ninsoare încă în această lună), martie înseamnă început de primăvară. Început de re(viață) și pentru mine.

Așadar, știu că-mi place să fiu femeie. Poate că n-a fost mereu așa. În copilărie cred că-mi părea o povară faptul că sunt fată și nu băiat. Însă din adolescență încolo, ani la rând, cred că n-am făcut altceva decât să descopăr, să înțeleg și să accept ceea ce sunt. Nu e un proces încheiat, probabil că va dura cât va dura și viața, de împăcare a mea cu mine însămi, dar, cu siguranță, faptul că sunt femeie e un lucru cu care nu doar că sunt împăcată, ci mă și bucură. Îmi dă un sentiment aparte, special.

Îmi place că sunt femeie pentru că pot, astfel, să-mi depășesc limite și frici și să încerc să fac lucruri care, poate, pentru un bărbat sunt doar firești, banale. Nu mi-e, nu mi-a fost niciodată, o slăbiciune faptul că sunt femeie. Când mă simt slabă, sau vulnerabilă, nu e pentru că sunt femeie și nu bărbat. Ci doar pentru că așa e felul meu de-a simți lucrurile, de a le trăi.

Îmi place că sunt femeie pentru că sunt, astfel, mamă. Că am fost în rolul principal și n-am asistat de pe margine la tot acest proces al conceperii unui om, al lunilor de sarcină, al nașterii. Că am trăit, în felul meu, această minune a facerii a cărei urme le port în suflet și pe trup și mi-e inima pentru totdeauna strâns legată de a altui om, a puiului de om pe care eu l-am adus pe lume.

Îmi place că sunt femeie pentru că pot să port fuste și ciorapi colorați (desigur, și bărbații pot, dar nu-i același lucru), că pot să mă bucur de vântul care-mi flutură prin păr când merg cu bicicleta, că pot să plâng la un film emoționant, că pot să mă bucur de candoarea Puștiului când îmi aduce flori și-mi desenează inimioare, că pot să fiu o drama queen și în același timp un om puternic.

Îmi place că sunt femeie și știu cu siguranță că, dacă m-aș fi născut cu un secol mai devreme, aș fi fost o feministă împătimită și aș fi luptat pentru a susține drepturile femeilor într-o lume a bărbaților. Și-n același timp mai știu și că, noi, femeile, deși ne dorim tot ceea ce am obținut de-a lungul anilor, un statut egal cu al bărbaților, tânjim și să fim protejate și tratate cu atenție și delicatețe, să ni se înțeleagă și prețuiască sensibilitatea și vulnerabilitatea. Care ne sunt, în același timp, și puncte slabe și puncte forte. Ce să-i facem, astfel de ființe contradictorii suntem.

Da, îmi place că sunt femeie.