Dacă e ceva ce simt că valorează într-un mod care nu poate fi contorizat, în timpul drumul pe care-l parcurgem prin viață, sunt momentele în care întâlnim oameni care vorbesc aceeași limbă cu noi. Și atunci viața e despre bucuria întâlnirii, despre a lăsa la o parte ceea ce ne diferențiază și a ne bucura de ceea ce ne unește. Mi se întâmplă să am parte de întâlniri cu oameni speciali, diferiți în atât de multe moduri, dar frumoși, în fața cărora simt că trebuie să mă înclin și să le mulțumesc. Pentru ceea ce aduc în viața mea, pentru ceea ce dau lumii.
În luna august, la Săpânța, în Drumul (meu) Lung spre Cimitirul Vesel, l-am întâlnit pe Florin Georgescu. Îl știam din mediul online, fără să ne cunoaștem și a fost emoționant și important pentru mine să ni se intersecteze drumurile acolo. Zilele trecute, la Baia Mare, pașii noștri s-au întâlnit iar și timpul petrecut împreună mi-a fost ca o gură de viață proaspătă și aparte.
Oamenii buni vorbesc aceeași limbă, mi-a spus el la Săpânța, și e minunat când se întâlnesc, Roledana!
E puțin spus dacă afirm că Florin e un om incredibil, unul dintre cei mai speciali oameni pe care i-am întâlnit. Cu o seninătate și-o determinare fabuloasă. Florin e nevăzător. Un om care, deși nu vede deloc de la vârsta de 14 ani, se comportă ca și cum deficiența lui ar fi un simplu detaliu și e foarte clar faptul că el n-a renunțat deloc la luptă. Luptă cu el, cu viața, cu limitările, cu o societate rigidă, fiind parte activă din schimbarea în bine a lumii din jurul lui, zbătându-se să o facă mai prietenoasă pentru oamenii cu probleme de vedere.
Să nu vezi. Să nu auzi. Asta numesc oamenii handicap. Eu numesc handicap să te trezești doar pentru că trebuie. Să te duci la un birou care nu îți place, să stai într-o relație doar din obișnuință. Sunt Florin Georgescu și sunt ceea ce oamenii numesc – un nevăzător. Eu mă numesc un om care luptă să se autodepășească. – spune Florin într-un interviu online și mie-mi pare copleșitor, nu pot să nu mă uit la mine însămi cu o jenă, o rușine față de atât de multe piedici pe care mi le pun eu singură și atât de multe scuze pe care mi le găsesc pentru toate lucrurile pe care mi-aș dori să le fac, dar renunț din prea puțină motivație, prea puțin entuziasm, etc.
Florin nu vede cu ochii, dar o face cu sufletul, cu mintea, mult mai autentic decât mulți dintre noi care suntem adesea orbi, văzând. Cred că tăria lui constă tocmai în faptul că nu consideră că deficiența pe care o are e limita lui. Și ce-am putea discuta despre limite când Florin a fost un student care a locuit în cămin, are un doctorat în psihologie, aleargă la maratoane, merge cu bicicleta (de la București la Sighetu Marmației, sau de la Arad la Londra, acestea fiind doar două dintre multele proiecte cicliste în tandem pe care le-a realizat), cântă la chitară sau saxofon și lucrează la proiecte pentru oameni cu deficiențe de vedere, cum e aplicația pe care o implementează acum împreună cu Fundația Vodafone, un proiect unic în lume, o soluție de ghidare a nevăzătorilor în vederea utilizării mijloacelor de transport în comun fără ajutorul unui asistent personal.
Lumea lui Florin e o lume în tandem, așa cum se și numește – firesc – asociația a cărei președinte este, Asociația Tandem. Viața lui e despre depășirea într-un mod incredibil a multor limite și despre lucrurile pe care, împreună cu alți oameni, în tandem, reușește să le facă. Și, deși afirmă că e firesc ca viața să însemne și pierderi (foarte frumos o spune în prezentarea aceasta care ar trebui să fie temă de casă pentru noi toți!), că are și el momente în care se simte copleșit și obosit, important e că reușește să găsească mereu motivație să continue. Cred sincer că el are un drum cu extrem de mult sens, pentru el însuși și pentru cei din jur, cred că e, așa cum îi și spuneam, un om – excepție, dator să nu-i lipsească pe ceilalți de ceea ce poate să facă pentru ei.
Limitele ni le fixăm noi. Mă gândesc că e esența întâlnirii mele cu el și ceea ce aș vrea, cel mai mult, să pot învăța. Mulțumesc, Florin, îmi scot pălăria (cea vișinie!) în fața ta și îți doresc multă tărie, încredere și spor în ceea ce faci. Să ai parte, în continuare, de oameni buni alături!
(am pus multe linkuri în articol pentru că toate lucrurile pe care Florin împreună cu oamenii cu care lucrează le fac sunt de observat și de luat aminte și cred că nu avem voie să rămânem indiferenți. pentru mine e (încă) o ușă deschisă spre o lume de care vreau să fiu aproape și în care vreau să am un sens)