Între a face puțin și a nu face deloc…

by loredana
3 comments

mereu prima variantă e cea mai bună?
Uneori îmi spun că mai bine las lucrurile baltă, că nu le văd rostul, nu le simt împlinibile, că mă împiedic prea mult la fiecare pas, că, deh, o mulțime de scuze. Și rămân, multe, nefăcute. Pentru că, probabil, nu am încredere destulă în ele. Sau în mine.
Eu aș vrea doar să se cumpere entuziasm și motivare și dorință de implicare de la magazin. Da, măi, să se vândă la pachet, să se dea chiar cu porția, cum era în vremea altui regim, numai să se dea. Să vezi acolo rânduri nesfârșite de doritori, și îmbulzeală. Sau nu?
Random, așa, cam cât de imatur și iresponsabil e să-ți faci planuri de vacanță când stai pe un butoi cu pulbere zi de zi?! Și nu, nu-i în stand by, ci e cu explozie programată, o știu perfect. E suficient dacă o scot la înaintare pe cea cu… nu poți câștiga dacă nu riști?
S-a dus jumătate din ultima vacanță neșcolară a Puștiului, el își vede de copilărie în ograda bunicilor în timp ce eu deja-mi fac griji legat de primul an de școală care-și cască deloc prietenos fălcile către noi. Am senzația că închid o dată ochii, și e septembrie. Soluția e să nu mai dorm?
Pentru septembrie lucrurile se aglomerează și-mi tot dau brânci să pun pe roate nu unul, ci două proiecte. Pot să dau un pic din casă și să divulg faptul că unu-i despre copii și altul despre biciclete. Uff, dar vechi și blocate-s mecanismele și greu se mai urnesc…
Finally, ce-ar fi să se-ntâmple niște minuni minunate și lucrurile să se așeze de la sine, să nu-și mai râdă viața asta atâta ironic în barbă? Eu vreau numai entuziasm și SENS, zău așa, că altfel e loc de dus toate, știu bine c-avem capacitate peste măsură.
(bine, dacă tot e cu împlinirea dorințelor, aș vrea ca blogul ăsta să-nvie că i-or fi de-ajuns zilele de amorțeală, aparatul foto nou pe care mi-l doresc să nu rămână gând, proiectele să se materializeze și bomba să se dezamorseze. ei na, cum e?)
Bun! Voi ce vă doriți, așa, în sinea voastră, și simțiți că v-ar face bine? Da, da, cu voi vorbesc!!!

0

S-ar putea să-ți placă și

3 comments

Drugwash 30 iulie 2014 - 16:10

Nu’ş ce-a mai luat-o razna iar, dar n-am fost anunţat de articolul ăsta pe mail. Am senzaţia că ai dat peste cap toate abonările, de-aia nu mai trece nimeni pe aici, plus schimbarea domeniului. Mă gîndesc c-ar fi o idee să iei la rînd comentariile mai vechi (şi foarte vechi) şi să trimiţi mail-uri anunţînd persoanele de schimbările petrecute. Dacă vor să revină aici, bine; dacă nu, barem ştii că ţi-ai făcut datoria.
În căutare de sens sînt şi eu, dar ştii, o căutare de-aia gen „aştept ca sensul să-şi dea seama că am nevoie de el şi să vină la mine, da’ io nu mă mişc de pe scaunul ăsta”. Da, ştiu că SENS-ul tău e un pic altul. 😉 De fapt, adevărul e că nu-mi mai doresc nimic. Absolut nimic! E înfricoşător, dacă stai să te gîndeşti.
Şi chiar n-am idee dacă întotdeauna e mai bine să faci ceva, o ţîră sau să renunţi de la bun început la a da speranţe false. Eu unul am prostul obicei de a nu termina aproape niciodată ce-am început şi mă ucide dezamăgirea citită în ochii celorlalţi – prefer să nu fie din cauza mea, aşa că mai bine nu încep dacă ştiu că n-am puterea să şi termin. Ce bine că nu-mi semeni în privinţa asta! 🙂
P.S. Nu mai vorbi de bombe – trăim într-o lume tîmpită unde cuvintele sînt luate de prea multe ori literalmente. 😉

0
Reply
Loredana 30 iulie 2014 - 21:43

Înfricoșător? Sau eliberator? Toate chestiile motivaționale asta zic, că lucrurile vin de la sine când… nu mai dorești nimic, nu aștepți nimic. Însă cred că nu e posibil. Nici să vină de la sine, nici să nu mai aștepți nimic. Nici măcar tu, chiar dacă limitele tale sunt altele… cumva, tot de tine impuse.
Dar da, io-s setată altfel, așa, anapoda. :))
Bombă, bombă, bombă, nah!!! :)))

0
Reply
Drugwash 31 iulie 2014 - 00:02

Niciodată n-am pus botu’ la chestiile motivaţionale, da’ e un fel de adevăr în spusa aia – un adevăr afurisit, ca să zic aşa. 🙂 Cînd nu-ţi mai doreşti nimic, evident că vin lucruri, de-a valma; problema e că atunci cînd ai în minte un plan, un drum de urmat şi cauţi să pui cap la cap anumite evenimente şi realizări care să conducă la îndeplinirea acelui plan, pentru unii se pun toate de-a curmezişul distrugînd orice şansă de realizare, în timp ce la alţii alunecă toate în locul stabilit precum mărgelele pe aţă. Prea multă filozofie pentru a explica cum stă treaba cu norocu’ şi ghinionu’. Treaba e că io-s ghinioninst din design aşa că n-are rost să mă mai agit. Tu eşti cea cu mărgelele, chit că uneori le mai scapi pe jos şi mai alunecă cîte unu’ călcînd pe ele. :)) Aşa că dă-i înainte şi nu te uita în urmă, altfel te faci stană de piatră! 😛

0
Reply

Lasă un comentariu