Aceasta e senzația acestor zile. Că am nevoie de niște culoare. Nu știu dacă la propriu, sau mai mult simbolic, dar cred că simt nevoia de veselie simplă, de entuziasm. De culoare.
Rătăcesc printre albume cu poze mai vechi, mi-aduc aminte de momente senine, regăsesc zâmbetul ștrengăresc al Puștiului, de când a fost mai mic, beau o cafea dintr-o cană (mai mult lapte decât cafea) care mă face să zâmbesc, răsfoiesc două pagini dintr-o carte, port o discuție care-mi lămurește niște lucruri… tot caut. Dar simt că nu găsesc. E ca și cum aș ști că e ceva acolo, chiar după colț, dar nu reușesc să surprind. Să văd clar. Ce-o fi?
Și știu ce e. E sentimentul acela pe care-l ai atunci când îți revii după o boală, chiar și după o răceală, sentimentul de foame de viață, de dor de entuziasm, de implicare. Senzația aceea că-s multe de trăit, de făcut, dar nu știi de unde să le-apuci. Că trebuie să faci, să simți… și ceva nu-ți iese.
Dar unora le iese. Și fac lucrurile într-un mod absolut admirabil și mereu simt că de la ei trebuie să învăț, să iau exemplu. Așa e și ultimul proiect al Ioanei și al lui Vlad. Acești doi oameni frumoși vor pleca în călătoria vieții lor. O călătorie în jurul lumii, practic, punct cu punct pe hartă, care nu va însemna doar locuri vizitate, fotografii și trăiri excepționale. Ci și extrem de multe mâini întinse spre alți oameni, spre copii care au nevoie de sprijin. Ce mai, o treabă care m-a lăsat cu gura căscată de uimire și admirație și nu pot decât să-mi scot pălăria în fața lor, să le urez din tot sufletul să aibă succes și să îndemn pe toată lumea să-i sprijine, cum poate fiecare. Așa ceva… pot doar oamenii cu un drag imens de viață, cu un curaj și-o determinare puternică și, neapărat, cu niște suflete mari! Felicitări și mult noroc să aveți! O să fiu alături de voi, virtual, pas cu pas!
Altfel, ce mi-a mai colorat azi un pic ziua a fost articolul acesta al lui Brad Florescu care spune, simplu și extrem de potrivit, că oamenii săraci nu sunt cei care n-au bani, ci aceia care n-au timp… și-n plus, mi s-a strecutat în minte și-n suflet ideea unei scurte escapade cu fetele, cândva, curând, doar așa, că ne dorim.
Voi ce idei aveți, ce vă colorează zilele?
(mi-au luat papucei colorați, măcar aparent să fie altfel decât cenușiu. și uneori funcționează)
7 comments
Nu te-ai săturat de culoare de la Color Run? :))
Ştii, dacă stau să mă gîndesc, toată copilăria şi adolescenţa mi-am dorit gri. Ţoale gri, eu să fiu gri – un fel de cale de mijloc în orice şi oriunde. Poate unde aveam parte numai de lucruri pe care le uram din instinct, fiindu-mi băgate pe gît cu forţa. Am văzut, am trăit extremele şi niciuna nu mi-a fost pe plac. Echidistanţa mi s-a părut calea justă, acolo unde forţele laterale de atracţie se anihilează una pe cealaltă iar efortul înaintării e minim. Nici alb, nici negru – doar acea fîşie îngustă, acea linie aproape imperceptibilă unde cele două se întrepătrund: griul perfect, #808080.
Aşadar, griul pare a fi o alegere confortabilă. Dar tu nu te mulţumeşti niciodată cu confortul, aşa-i? Nu ţi-e în fire, nu îţi satisface nevoia de extrem pe care o ai în sînge. Tu… eşti altfel. Ai nevoie de culori tari, stridente şi le cauţi oriunde, oricînd. Ţi-e viaţa o cursă veşnică după culoare. Nu poţi trăi gri. Nu accepţi lumea gri. Şi totuşi… iată-ne. 🙂
Şi îţi stau bine papuceii aceia, ştii…? 😉
Io aș vrea confort și liniște și pace și curgere lină, dar dacă nu-i, io-s de vină? Mda, probabil că da. Cine să mai înțeleagă ce caut eu? Caut, asta e foarte clar. Și da, chiar așa… iată-ne. Tot ne împăcăm cu ideea că griul e mai mult decât alb sau negru. Da’ e doar mai puțin, de fapt, decât oricare… mna. să fie niște turcoaz aș pofti! Dar îmi pun pofta în cui, cât mai am cuie.
N-ai putea tu gri, ţi-ai pune gheara-n gît ca piţigoiu’! :)) Linişte şi pace ar fi bine să fie aşa, la modul general în lume, da’ curgerea lină e bună doar în pahar, seara, înainte de… hm… hai să-i zicem culcare. 😉
Uite şi ceva turcoaz pentru tine: click 🙂
hai că asta a fost bunăăă. nu mi s-a mai oferit un inel de…. ufff, din altă viață? :)))
Uşurel, nu intra în palpitaţii, că nu l-am împachetat în cine-ştie-ce intenţii bietul de mine. 😀 Iniţial am căutat cercei dar n-am găsit ceva să-mi placă şi-apoi ştiam că nu te-nghesui să porţi asemenea articole, aşa că am cotit-o spre next-best thing. 🙂 E turcoaz, asta contează. 😀
Inelul cu diamant e apanajul lui Făt-Frumos, nu al meu, din păcate pentru mine. 😉
ahahha!!! glumeam, desigur, că nu-i rost de feți frumoși p-aci… și de ce-ar fi, doar pentru că luptă cu zmeii?? ei, na! dar, da, turcoaz să fie, în suflet, așa. că altfel, nu port nici cercei, nici inele, nici altele de-astea…
Hm, pînă la urmă cred că fiecare dintre noi e un Făt-de-vreun-fel, că avem propriii zmei, balauri şi alte lighioane cu care ne luptăm zi de zi, ceas de ceas. 😉 Dar să lăsăm zoologia în pace, că e weekend, aşa că împrumutăm un pic de turcoaz de unde se poate, ca să ne colorăm sufletele înspre zîmbet. 🙂
Un weekend cît mai plăcut! :-* >:D<
Comments are closed.