Ieri am fost la teatru, ajung greu pe-acolo și de fiecare dată când înaintea mea sunt scena și actorii, îmi zic că trebuie să găsesc modalitatea prin care să revin mai des.
A fost o piesă de improvizație. The improvers show. Prima de acest gen, pentru mine. Trei actori, trei oameni talentați, au pus în scenă povești create pe loc, cu ajutorul spectatorilor. A fost fun, a fost activ și entuziast și a fost despre viață, așa cum e. Cu întrebări și dileme, cu nelipsita auto-ironie, cu dramatizări și cu speranță.
M-am simțit, pe scaunul acela din primul rând, un pic stingherită pentru că-mi dădeam seama că nu prea cunosc regulile jocului improvizației. Mie cuvintele mi-s gândite, rumegate și întoarse pe toate părțile, chiar și gândurile-mi se supun aceluiași tratament. Nu (mai) știu să iau lucrurile simplu, nu mai știu să reacționez necontrolat, nu mai știu să fiu spontană.
S-au pus întrebări care m-au încurcat. De fapt, nu atât întrebările cât nerăspunsurile din mine. Un loc în care ai dori să fii?! Trebuia să mă gândesc ca să pot răspunde. Pentru că, ori sunt mult prea multe locurile în care-aș vrea să mă găsesc, ori niciunul dintre ele nu-i atât de dorit pe cât cred… Ceva ce-ți place cu adevărat să faci?! O altă întrebare cu răspuns greu de așezat instantaneu în cuvinte. Dacă nu poți răspunde dintr-o suflare la o astfel de întrebare, înseamnă că nimic nu e atât de special pentru tine?
Vouă cum vi se pare? Vă e ușor să răspundeți, spontan, clar, la întrebări gen – cine ești, ce-ți place, ce-ți dorești etc? Credeți că ne pierdem prea mult printre detalii, uitând în schimb, esența? O fi firesc, o fi anormal?
(răspunsurile pe care mi le-aș dori la acele întrebări sunt cele mai simple, de fapt. locul în care sunt. ceea ce fac acum. dar cred că mereu căutăm să complicăm lucrurile, chiar involuntar…)
0
Articol anterior
8 comments
Ca să răspunzi corect la asemenea întrebări spontane, largi şi introspective, ar trebui să fii fie egocentrist, fie foarte calculat. Sigur, mai sînt şi întrebări capcană.
Întrebările cu spectru îngust sau care oferă alegeri sînt mai uşoare, se poate răspunde rapid la ele. Eu de obicei sînt sincer şi spontan, însă nu mi-e gîndul niciodată la persoana mea, aşa că întrebări de genul celor din articol mi-ar cere un efort prea mare ca să mai fie funny, mai ales într-o sală de spectacol unde se presupune că mergi să te relaxezi.
Mda, la mine e mai greu așa. Cu sinceritatea e ok, că nu văd de ce-ar fi altfel. Dar spontană, cred că mi-e teamă… nu-mi iese.
Și totuși, piesa a fost una funny și relaxată…
Nu știu cum aș reacționa într-o sală de spectacol, dar în viața de zi cu zi răspund spontan la orice întrebare care mi se pune. Și îmi reproșez adesea lucrul ăsta. Pentru că se întâmplă ca răspunsul să fie doar oglinda unei stări din momentul acela sau, și mai rău, să nu formulez destul de clar ceea ce vreau să spun și să fiu înțeleasă greșit. Îmi asum însă acest fel al meu de-a fi. Până la urmă viața nu este un continuu examen cu răspunsuri exacte și corecte (sau nu) la toate întrebările.
Cumva, tot există și un revers al medaliei, da?
Sunt spontan, asa ca nu cred ca as fi intampinat probleme. Mi-as dori sa fiu in Norvegia si imi place la nebunie sa citesc carti istorice.:) Asa dintr-o suflare.
Mie mi se pare mai complex de atât. Puteam să spun și eu. Brazilia. Bicicleta. Și era adevărat. Dar mă gândeam mai departe de atât…
Sincera sa fiu si eu as fi ezitat sa raspund la intrebarile respective, nu stiu daca, asa cum zici si tu, pentru ca nu este un loc in care mi-as dori cu adevarat sa fiu sau poate sunt prea multe, si nu stiu daca imi place sa fac atat de multe lucruri incat nu pot alege doar unul sau…poate nu-mi place niciunul intr-atat de mult incat sa ma opresc asupra lui si sa-l numesc. Si eu plutesc pe aceeasi corabie a incertitudinii intr-o mare de indoieli si cuvinte nerostite. Asa ca, aici nu am cum sa te ajut. 🙁
Uneori îi invidiez pe oamenii care sunt dedicați deplin unui lucru, care au trasată o cale perfect clară… Noi, restul, căutătorii, ne-o fi dat să tot rătăcim?
Comments are closed.