Jurnal de drum – Schwerin, Germania

De la Copenhaga drumurile călătoriei prin Țările Baltice și Scandinavia au continuat spre Germania. Prima mea vizită în Germania, începută cu un alt feribot, de la Rodby la Puttgarden. Acolo, cât timp barca mamut ne purta pe apă, am comis aroganța vieții mele și-am dat mai mulți bani decât aș fi crezut vreodată că o voi face, pe un parfum. Flora by Gucci.

Mi l-am dorit din primul moment în care l-am descoperit, într-un aeroport, când drumurile mă purtau spre Italia, în martie. De-atunci, m-am tot gândit la el și la compromisurile pe care ar trebui să le fac pentru a-l achiziționa și se pare că acum a venit momentul să comit această aroganță. Una cu-n parfum suav, perfect potrivit pielii mele.
Germania am descoperit-o cu clasă, așa cum se și spune despre ea. Dar Germania a fost/este mai mult decât istoria zbuciumată, Berlinul fremătând de viață, brânza brie, berea, satele pitorești și atitudinea impozantă a oamenilor. Germania înseamnă pentru mine de-acum și, sunt sigură, va fi multă vreme de acum înainte… Schwerin, cel mai frumos loc pe care ochii mei l-au văzut vreodată, cel mai frumos loc pe care sufletul meu l-a trăit, simțit.

Schwerin e un orășel german autentic, e cea mai mică capitală de land din Germania, cu o arhitectură specifică locului, o măiastră îmbinare de natură și creații ale omului și cu cel mai frumos castel pe care l-am văzut vreodată, așezat pe-o insulă între lacurile Schwerin și Burgsee.

Mi-e greu să vă explic ce-am simțit plimbându-mă printre aleile castelului, dându-i voie sufletului să fie nostalgic, lăsându-l să se afunde-ntr-o lume care mi-e atât de familiară. Una a melancoliei, a tristeții și-a căutărilor de sine. Unul dintre cele mai frumoase momente ale excursiei mele (a mai urmat un moment aparte, într-o altă zi) a fost plimbarea mea singuratică prin această localitate germană, printre lacrimile care nu vroiau să rămână înlănțuite, purtând în minte un amestec straniu de gânduri și-n suflet o senzație de amalgam indescifrabil de trăiri. M-a durut cumplit frumusețea acelor locuri și m-a bucurat în exact aceeași măsură. Nu știu să spun de ce și cum mi se întâmplă așa, însă se pare că nu pot să-mi trăiesc înălțările decât adâncindu-mă. M-a durut și totuși m-am bucurat de trăire.

În jurul meu, oriunde mă uitam, era doar frumusețe în cea mai pură formă. Străduțe cochete, case îngrijite, strâns lipite una-ntr-alta, parcă vroind și ele să alunge singurătatea, parcuri absurd de verzi și de îngrijite, castelul măreț, autentic, reflectat maiestuios în apă, golful calm, liniștit, oameni ieșiți la o poveste, cu bicicletele, pe pajiști verzi, toate au provocat în mine un zbucium adânc. Și m-am zvârcolit în mine, și m-am zbătut, și m-am căutat și nu m-am găsit, și am râs și am plâns, și m-am afundat și am sperat. Și câteva ore, fără să mă pot opri, deși eram frântă de oboseală, am mers și-am tot mers pe străzile orașului, pierzându-mi pașii și sufletul și toate.

Schwerin mi-a atins sufletul așa cum nici Riga, Helsinki, Copenhaga sau Stockholm-ul nu au reușit să o facă, deși mi-au plăcut la nebunie. Pentru că, dincolo de agitație, dincolo de comercial și turistic, dincolo de maiestuozitatea unor obiective turistice care-și merită, pe drept, așa e, renumele, sufletul meu a avut nevoie de altceva. De ceea ce, atunci când nu mă așteptam, localitatea asta mică, chiar pierdută prin marea hartă a Germaniei, a știut să îmi ofere. O bucățică autentică din mine. Din mine așa cum sunt, cu toate cele care mă afundă. Dar mă fac și să simt, să trăiesc, să nu uit că viața nu e trecere lină prin timp și spațiu, ci zbucium și trăire. Și sunt recunoscătoare. Schwerin mi-e, cu siguranță, o perlă a acestui drum prin lume, un loc în care-mi doresc mult să mă întorc.