KIDS for KIDS. Timp pentru implicare!

by loredana
6 comments

A venit vremea să vă povestesc, iar, despre cât de important e să fim atenți și la cei din jurul nostru, în mod special la copii. Copiii din centrele de plasament, din familiile cu posibilități materiale reduse, copiii de pe stradă. Copiii, ei, viitoarea generație a țării noastre. Copiii care au, toți, același drept la educație și pe care suntem datori, în măsura în care putem, să-i ajutăm. Perioada de început de școală e una potrivită pentru a întinde o mână de ajutor și eu asta vreau să vă invit. Să mă ajutați să ajut niște copii să meargă la școală.

Proiectul KIDS for KIDS e la a doua ediție, l-am implementat, cu mare emoție, prima oară în decembrie 2012 și a avut un succes neașteptat. E un proiect de care sunt extrem de legată pentru că l-am implementat de la idee până la punctul final. Scriam aici despre el cu mare drag. La fel o fac și acum. Mi-am dorit mult să-l continui, i-am găsit o formă care-mi pare că i se potrivește foarte bine și astfel, pot să dau startul celei de-a doua ediții.

Scopul proiectului KIDS for KIDS este să ofere unui număr de 20 de copii care provin din medii defavorizate rechizite pentru un an școlar întreg!

afis KIDS for KIDS

Proiectul KIDS for KIDS este compus din două părți:

1. O campanie de strângere de rechizite care va avea loc în perioada 10 – 20 septembrie 2014, timp în care invităm copiii și părinții să participe la proiect donând un pachet de rechizite în cele două centre de colectare: Hypermarket Cora Baia Mare, în incinta Gold Plaza și Agenția de Turism International Triumph, bdul. Traian, nr. 5.

2. O zi de ateliere creative cu copii în cadrul cărora se vor realiza obiecte handmade cu tematică școlară – semne de carte, etichete, coperți, etc. Scopul acestor activități este dezvoltatea imaginației și a abilităților creative ale copiilor, socializarea, implicarea și în același timp conștientizarea faptului că generozitatea e o lecție care trebuie învățată de mic copil. Ziua de activități creative va fi 20 septembrie 2014 și va avea loc în incinta hypermarketului Cora Baia Mare, între orele 12 – 16.

Donația de rechizite este binevenită din partea oricui, de aproape sau de departe. Un caiet de la un om, o cutie de creioane colorate de la altul, un pachet de plastilină de la altul, și tot așa. Pic cu pic, să facem mare. Știu că și acest proiect e doar o picătură într-un ocean trist și amar și e imposibil să schimb un sistem deficitar, dar… tot e mai mult decât nimic. 20 de copii vor avea șansa să meargă la școală fără să le lipsească rechizitele din ghiozdan. (rechizitele pot să fie trimise și din alte locuri din țară, prin Poșta Română, pun la dispoziție detaliile în privat)

Așadar, mă ajutați? Cu popularizarea proiectului, cu o donație, cu o vorbă bună. Orice mi-e de folos. Și implicit, copiilor.

(detalii despre beneficiarii proiectului vor fi făcute publice pe situl Asociației SENS, acolo va exista și mecanismul exact al proiectului, sugestii pentru donații, detalii despre ateliere)

0

S-ar putea să-ți placă și

6 comments

Sonia 4 septembrie 2014 - 19:45

Eu spun prezent. Vorbim săptămâna viitoare despre ce şi cum.

0
Loredana 6 septembrie 2014 - 08:36

Mulțumesc frumos!!! :*

0
Andrei A.A 5 septembrie 2014 - 09:29

Foarte bună campania. Sper să participe cît mai multă lume 🙂

0
Loredana 6 septembrie 2014 - 08:37

Andrei, e musai. Așa, câte un pic de la fiecare… 🙂

0
Drugwash 5 septembrie 2014 - 18:31

Am pus un banner la mine. Să fi putut face mai mult… :-<
Ah şi îmi place tare mult afişul! 😡
Mult succes campaniei! :-bd

0
Loredana 6 septembrie 2014 - 08:38

Deci, îți place, da? Și mieeee!!! Mi-e tare drag, ne-a ieșit frumos, frumos! Să fie așa și rezultatul campaniei și-s mulțumită!
Mulțumesc!

0

Comments are closed.