Secretele vacanțelor cu bani puțini!

O, da, știu că sună extrem de promițător titlul acestui articol și, de fapt, e doar o iluzie. Pentru că totul este despre punctul din care privești lucrurile.
Vacanțele, călătoriile, în care merg eu de câțiva ani, sunt toate cu bani puțini. Sunt la limită pentru mine, sunt extrem de puțini pentru unii oameni, sunt mulți pentru alții. Depinde din ce unghi privești.
Prefer să călătoresc cât de mult se poate și, după ultimele verificări, pe care le fac chiar alții în numele meu, se pare c-am fost plecată de vreo patru, cinci ori anul ăsta. Cele aproape două săptămâni petrecute în Croația au fost, clar, cireașa de pe tort. Un naked cake, fără decorațiuni, dar delicios, de altfel. Răsfoiesc printre multele fotografii pe care le-am făcut în multele locuri vizitate și-mi pare că nu greșesc dacă spun că vacanța asta e într-un top cinci al vacanțelor mele. Pentru că am fost în multe locuri în care-mi doream să ajung, pentru c-am avut zile multe (nu suficiente, desigur) la dispoziție, pentru că-i o țară minunată Croația, pentru că m-am bucurat de zilele acelea, pentru că m-am descurcat cu un buget extrem de limitat.
Cât? Păi îmi făcusem planurile să am pentru vacanță, deci pusesem bani deoparte câteva luni, 800 euro. O, da, atât. Mult, puțin? Și una și alta, aș zice. Puțin, extrem de puțin pentru cheltuielile care se fac într-o vacanță de 13 zile, mult dacă te gândești cât efort depui să aduni acești bani (eu depun efort, și nu puțin, altora le-o fi mai ușor, asta e).
În realitate, nici n-am avut suma aceasta ci aproximativ 760 euro. Spun aproximativ pentru că banii au fost inițial în lei, apoi unii schimbați în forinți, restul schimbați în euro, înainte de conversia în kuna. În Ungaria și Croația plățile se pot face și-n euro, dar cursul nu e nicidecum unul în favoarea turistului, deci e preferabil ca banii să fie în moneda locală, forinți și kuna, în acest caz.
Așadar, 760 euro, 13 zile, trei persoane, aproximativ 2200 km parcurși cu mașina. Cheltuieli?
N-am pus la socoteală cei aproximativ 200 lei (în bonuri de masă) cheltuiți înainte de plecare pentru provizii alimentare și singura rovignetă cumpărată, 55 lei, pentru Ungaria. Valabilă zece zile, am folosit-o doar la dus, la întors expirase deja și oricum decisesem să parcurgem toate drumurile fără să urcăm pe autostrăzi. În Croația autostrăzile costă 10 euro la fiecare 100 kilometri parcurși, ni s-a părut scump. N-am vrut autostrăzi nu doar pentru cheltuială, evitarea lor oricum a crescut costul de combustibil și per total cam tot acolo a fost ci, mai degrabă, pentru c-am vrut să ne bucurăm și de drum, nu doar de destinație. Drumurile Croației, prin localități, pe coasta mării, prin munți (mici ei, dar spectaculoși) au fost un deliciu și ne-am felicitat în fiecare zi pentru alegerea făcută.
Cheltuielile importante au fost cele de transport și cazare. Transportul, benzina, ne-a costat, în total, aproximativ 220 euro, împărțiți în lei, forinți și în kuna, am făcut de trei ori plinul la mașina cu rezervor de 60 litri, odată la ieșirea din țară, completare la ieșirea din Ungaria, plin în Croația și completare de final în Ungaria.
Cazarea a fost, în total, 305 euro (două nopți pe drum, două nopți în camping, sase nopți la mare – patru într-o locație, alte două nopți în câte o altă locație, două nopți la Zagreb). Unele rezervări le-am făcut anticipat, de-acasă (o să scriu un alt articol despre experiența airbnb.com), altele le-am găsit în timp real, pe drum. Între aceste două modalități, deși Croația e una dintre destinațiile unde locațiile de cazare se găsesc la fiecare pas, eu mă declar pentru cazarile rezervate din timp și evitarea experiențelor de gen dormit în mașină, cum ni s-a întâmplat.
Alte cheltuieli au fost biletele de intrare la Parcul Național Plitvice, aproape 50 euro pentru doi adulți (copii până la șapte ani nu plătesc!), parcările din mai multe locuri, cam 15  euro și bicicletele închiriate la Zagreb, 20 euro. Diferența de până la 760 euro au fost cheltuielile de zi cu zi, mâncare și alte mărunțișuri, gen înghetața zilnică a Puștiului.
Cum se poate? Păi, înafară de camping-uri, ne-au fost toate cazările gen apartamente cu mini bucătărie, deci mâncarea era de la hypermarket, tot ce s-a putut găti rapid, să nu pierdem vremea printre oale. N-a fost greu deloc, dimpotrivă, așa ne-am obișnuit, așa ne e firesc. Restaurante am tăiat total de pe listă, muzee și atracții turistice la care se plătea intrare am evitat (timpul, oricum, de-abia ne-ajungea să ne bucurăm de toate câte le vedeam), la fel ca și orice altă cheltuială gen suvenir (înafară de un minuscul magnet de frigider, n-am adus acasă decât o tonă de fotografii și tot atâtea amintiri).
Și ne-a ieșit. Ne-am dus acolo pentru natură multă, pentru umblat pe jos, pentru lacuri și cascade, pentru marea fabuloasă, pentru orășele mici și cochete, pentru timp petrecut departe de cotidian, pentru bucuria Puștiului care n-a fost deloc știrbită de faptul că nu ne-am petrecut timpul pe la terase sau prin magazine ci prin parcuri, ruine de cetăți sau plaje.
Mă întreabă lumea dacă nu e frustrant să călătoresc drămuind fiecare ban, fiind extrem de atentă la fiecare cheltuială, evitând orice exces. Ba da, e. N-o să mint spunând că e ușor și plăcut și absolut deloc apăsător. De exemplu, în Senj, localitatea care mi s-a lipit de suflet, o bijuterie de port – sat de pescari, mi-ar fi făcut plăcere să lenevesc pe terasa unui restaurant și să mănânc un pește bun. Dar n-am putut și n-am vrut să dau 50 euro pentru o oră de stat la masă și-am preferat să lungesc vacanța cu o noapte, să pedalez o bicicletă în Zagreb. Deci da, e frustrant. Dar mi-e de o mie de ori mai frustrant să stau acasă, să aleg să nu fac nici o călătorie, doar pentru că nu-mi permit multe, foarte multe lucruri.
E alegerea fiecăruia, dar de putut, se poate, e unul dintre cazurile acelea în care chiar contează cât de mult îți dorești.