Citeam, şi discutam, pe un blog, despre bucurie, despre capacitatea de-a te bucura, despre bucuria curajului de-a fi tu însuţi. Şi m-am gândit mult, întorcând lucrurile pe toate părţile, azi. La cât de mult se alterează în timp capacitatea de a te bucura de detaliile mărunte, dar semnificative, ale vieţii. Acasă, în seara asta, mă aştepta o lecţie de viaţă. De la înţelepciunea aceea pură a celor trei ani ai puştiului.
Asta înseamnă bucurie. Frumoasă, clară, senină. El ştie să primească lucrurile aşa cum vin. Ştie să simtă cu totul. Bucuria lui nu e limitată, nu e încadrată în norme, nu e gestionată, nici disimulată. E de-acolo, din adâncurile fiinţei lui. El, da, e un curajos.
0
17 comments
O sa creasca.
Si noi o sa murim. E suficient motiv pentru a nu mai trai?
Scuze daca am fost prea dura dar… stii tu! Am impresia ca vrei neaparat sa demonstrezi ca e cenusiu si-acolo unde e un pic de culoare.
N-am facut nicio afirmatie deplasata. era o constatare. si-atar.
Si in plus …..al meu are 5. O sa vezi.
Da, o sa vad dar… pana atunci e prezentul, nu?
Doamne, cat de frumusel e… cu cat creste mai mult cu atat mai frumusel se face… seamana cu mama 😉
Seninatatea cu care traieste lucrurile l-o fi facand asa frumos? 😛
E adorabil 🙂
Da, e. Si pe mine ma uimeste. 😀
frumos este… sa fie sanatos… si sa se bucure mereu asa cum o face acum… iar noi ceilati… sa ne bucuram de bucuria lui…
bucuria… ca si zambetul… rasul… este molipsitoare…
Da, asta fac. Ma bucur de bucuria lui. Si ma intristez, in acelasi timp…
cine are sa-i traiasca (mult si bine), cine nu … sa se abtina. 🙂
De la bucurie? N-ar trebui sa se abtine nimeni… de parca ar fi prea multa, de prisos…
n-am nici chef, nici timp si nici motivatie pentru o dezbatere pe tema asta … mai ales ca din rolul de parinte nu ai cum sa fii impartial/obiectiv intr-o astfel de discutie/analiza.
[…] usca, luna pătrată, theodora, gabryelle, meşterul manole, cristi, melly, peter, vultureşti, loredana, psi-words, mirela, zinnaida, stropi de suflet, geanina Share this:TwitterFacebookLinkedInEmailLike […]
Ce dragut e copilasul si inocent….
asta cred ca e printre putinile bucurii in viata…sa vezi cum creste un copil si sa participi la evolutia sa…
Si stii care e una dintre cele mai mari tristeti? Sa partici la o astfel de evolutie, sa-ti dai seama de minunea vietii si sa nu te poti bucura de ea…
Comments are closed.