Azi, după patru zile de detenție în spital- ei, da, privarea de libertate e, pentru mine, ceva extrem de greu de îndurat – libertatea avea gust de primăvară.
Plimbându-mă pe străzile însorite ale orașului (ce altceva mai bun poți face cu o oră din viața ta, după o astfel de experiență, decât să-ți lași sufletul mângăiat de un soare prietenos și să te bucuri că poți să rătăcești pe străzi cu mâinile în buzunare, furișat în spatele ochelarilor de soare?) mi-am dat seama că primăvara a sosit în lipsa mea. Mi-o fi bătut ea insistent la ușă dar nu era nimeni să-i răspundă, doar eram plecată în lumea întunecată a stărilor febrile și-a mirosului pregnant de antibiotice.
Chiar dacă eu am lipsit de la prima întâlnire, se pare că primăvara m-a iertat și-i sunt tare recunoscătoare. S-a instalat liniștit, alungând frigul de care-mi aduceam eu încă aminte, învăluind totul în adieri călduțe și jucăușe. Gata. Natura e în perioada ei de resuscitare și nu mai e mult pâna la prima explozie de viață.
Primăvară, bine ai venit!
0
Articol anterior

9 comments
Primăvara asta nu mai are bani să se cazeze şi pe la noi. Dimineaţă fulguia. În ton cu Antiprimăvara din mine, probabil… Nu întreba – răspunsul e pe partea întunecată a lunii următoare.
Sănătate s-avem – toate celelalte se pot cumpăra!
Mai greu, dar sigur ajunge și la voi. Și la tine, dacă o lași…
Bine că vine la cei ce-au loc de ea. Gheţarul din mine nu s-ar topi nici de-aş zbura – Icar al secolului 21 – cu aripi de ceară pînă-n Soare… De folos mai sînt doar paharelor de whiskey care nu vor să mai fie straight; de-aia sînt ciobit pe la colţuri, uneori.
imi pare rau ca a trebuit sa treci pe la spital
sanatate multa
Mda, se mai întâmplă. E un moment de ăla în care te bucuri că nu a fost mai rău…
Mulțumesc.
Hey… 🙁 de ce ai fost in spital? Ce ti s-a intamplat? Esti in regula acum?
Insanatosire grabnica.
Pneumonie. Puștiul. E ok, da, mulțumesc mult.
Și ție, toate bune.
O primavara minunata sa ai si tu si baietelul tau frumos!
Mulțumesc frumos. O primăvară senină și ție. Cu cât mai multe clipe de viață autentică. 🙂
Comments are closed.