Libertatea locuiește în munți

by loredana
1 comment

… scria pe o placă comemorativă pe care am întâlnit-o în primele zile de august în munții Retezat. Poate că nu e în totalitate așa, poți să fii și să te simți liber oriunde, dar… cu siguranță muntele are ceva aparte, numai al lui.

SONY DSC

Tura în munții Retezat, pe care am făcut-o la final de iulie și început de august, împreună Kinga, fata mea dragă și cu oamenii faini, prietenii de la Asociația Opaițul Rodnei, a fost una absolut fantastică. Fantastic de frumoasă, de obositoare, de plină, de minunată.
Muntele are ceva care mă fascinează. Care mă și sperie. Care mă umple de un sentiment de libertate și plinătate pe care doar atunci când zbor îl mai întâlnesc. Zborul cu parapanta, de a doua zi după ce m-am întors din Retezat chiar a părut să fie completarea unui ceva căruia doar asta-i mai lipsea, niște aripi, la propriu.
Despre Retezat se spune pe bună dreptate că e cel mai frumos munte din România. E maiestuos. E generos în priveliști copleșitoare. E împodobit cu creste semețe și lacuri care-i par a fi cristale. Are păduri sănătoase și cărări pietruite mărginite de tufe de flori, are izvoare cu ape limpezi și mult parfum de bucurie autentică. Trasee lungi și mai scurte, mai ușoare și mai dificile, pentru toți cei care caută oază de liniște și detașare, timp petrecut departe de zgomotul vieții de zi cu zi. Noi am avut de toate. Și timp frumos, și ploaie – de care m-am bucurat ca un copil! – și timp de plecat pe traseu cu noaptea-n cap și timp de povești și relaxare, și timp de trăit răsăritul pe creastă de munte și timp de admirat cer de noapte îmbrăcat în mii de stele.
Mi-a fost obositor, desigur. Mult mai obositor decât mi-aș dori eu să-mi fie. Nu sunt o obișnuită a muntelui și efortul îl resimt prea puternic, prea repede, prea, prea, prea. Prea mult în toate felurile posibile. Dar în același, timp, prea îmi doresc să am parte de ceea ce muntele are de oferit, așadar, cu degetele picioarelor în cruntă bătălie cu bocancii, cu tot corpul urlând a oboseală, tot ce-mi trecea prin cap și prin suflet în a patra zi, moment de pornire către casă, era un sentiment de tristețe și de regret că timpul acela pe munte se încheie prea repede, că prea nu mi-a fost suficient, că prea mai vroiam să respir viață pe munte.
Cu siguranță, muntele e unul dintre locurile unde trăiește libertatea. Într-o formă pură, autentică, intensă și minunată. Și-aș vrea să mă duc s-o întâlnesc mai des. Și-o să mă duc. În mijloc de lună septembrie e o nouă încercare pentru mine, mă duc în Făgăraș, pe acoperișul României, Vf. Moldoveanu. Cu aceiași oameni faini, de la Opaiț. Cu aceeași emoție și cu același dor de zbor sufletesc și de libertate a spiritului.
Și-aș mai vrea să-i spun unui om de demult, un om al muntelui, că s-a întâmplat așa cum mi-a spus că se va întâmpla, dacă-mi doresc. Că voi găsi ușa muntelui. Am găsit-o, n-am de gând să-i mai uit cifrul vreodată, chiar dacă, probabil, nu voi fi niciodată ceea ce se numește un montaniard, în adevăratul sens al cuvântului. Dar tot mă bucur că muntele trăiește și-n sufletul meu și că vin, de fiecare dată, de pe munte, mai bogată. Și mai om.

Retezat, august 2015 (20) Retezat, august 2015 (23) Retezat, august 2015 (18) Retezat, august 2015 (22) Retezat, august 2015 (19) Retezat, august 2015 (21) Retezat, august 2015 (27) Retezat, august 2015 (16) Retezat, august 2015 (15) Retezat, august 2015 (29) Retezat, august 2015 (30) Retezat, august 2015 (25) Retezat, august 2015 (26) Retezat, august 2015 (28) Retezat, august 2015 (17) Retezat, august 2015 (24)

0

S-ar putea să-ți placă și

1 comment

inchirieri autocare 23 septembrie 2015 - 00:06

Articolul tau mi-a adus aminte de timpul cand colindam muntii destul de des. Si intradevar acolo sus parca esti mai liber, mai lipsit de griji si mai fericit. Mai puternic si mai increzator. Pacat ca totusi putini tineri impartasesc drumetiile de cateva ore pe carari de munte.

0
Reply

Lasă un comentariu