Cu emoție, dar cu inima deschisă, ori de câte ori pot. Ieri a fost timpul parapantei, zbor pe care-mi doream de mult să-l trăiesc, dar, probabil, nu i-a fost încă vremea. Într-o zi de toamnă absolut fantastică, cu Puștiul lângă mine, ieri am bătut cărări de munte pentru a ajunge în acel loc care-i un adevărat rai al iubitorilor de zbor cu parapanta în Maramureș, Vf. Igniș. În apropiere de Baia Mare, la două ore de mers pe jos din stațiunea Izvoare, aflat la 1307 m altitudine, Vf. Igniș oferă priveliști încântătoare asupra zonelor din jur, asupra Băii Mari și-a dealurilor și piscurilor munților noștri dragi.
Iar din zbor… toate acestea se văd… ahhh, cum se văd. O simfonie fantastică de culori ne-a oferit toamna. Un cer albastru prea albastru, vânt bun, zâmbete largi și în suflet o senzație de preaplin fantastică. Un pic de emoție la prima decolare, un pic de emoție la primele viraje, toate într-atât încât să fie experiența aceasta una mișto de tot. Al doilea zbor, un adevărat spectacol. Am urcat în aer 250 m peste vârful Igniș de 1300 și am aterizat în Groapele Chiuzbăii, la o altitudine de aproximativ 500 m. Câteva viraje rapide și-un con, numai bine să punctăm și un pic de adrenalină. Deasupra pădurii îmbrăcate în haine de sărbătoare, nu m-am putut opri din exclamații de uimire. Atâta frumusețe. Atâta seninătate.
V-arăt câteva poze. Și pe facebook am un filmuleț care exprimă cel mai bine senzațiile trăite-n zbor.
Am făcut zborurile acestea cu unul dintre cei doi instructori din Baia Mare care fac zboruri în tandem și tare mi-a plăcut cum s-a desfășurat totul. Răbdarea pe care a avut-o cu noi, explicațiile clare, mânuirea cu pricepere a parapantei, aterizările line, toate-au fost dătătoare de siguranță, de încredere și bucurie. Faină zi, tare faină. Sunt recunoscătoare pentru ea.
(foto: Zbor în Tandem cu Laci Fly)