Ne caracterizează încrederea sau suspiciunea?

Dacă ești ai prea multă încredere în cei din jur se cheamă că ești prea credul? Iar dacă ai prea puțină, se cheamă că ești îngust la minte?
Uneori am atât de multă încredere și deschidere față de oamenii pe care-i cunosc încât ajung să fiu o carte larg deschisă pentru ei. Și scrisă într-un limbaj ușor de înțeles.
Alteori, sunt atât de suspicioasă încât pun sub semnul îndoielii fiecare cuvânt pe care îl spune o persoană și caut mii de înțelesuri ascunse, perfide, încât nu mai reușesc să privesc lucrurile obiectiv.
Uneori sunt încrezătoare când ar trebui să fiu suspicioasă și invers. Uneori le ofer părți din mine, pe tavă, unor oameni care mi-au făcut o primă impresie deosebită doar ca să îmi dau seama, după o vreme, că a fost vorba doar de o aparență. Și astfel mă aflu în impas și nu știu cum s-o mai dreg. Alteori, mă las condusă de o impresie inițială cumva nu pe placul meu și judec oamenii ăia dintr-un punct de vedere îngust, dându-mi doar târziu seama că firesc ar fi fost să nu trag concluzii pripite. Și să înțeleg că oamenii nu doar sunt diferiți ci, pur și simplu, au și ei stări diferite în momente diferite. Și nu e de ajuns un moment pentru a concluziona ceva.
Ieri purtam o discuție cu o persoană pe care-o simțeam că e pe aceeași lungime de undă cu mine ca azi să îmi dau seama că, de fapt, mergem în direcții total opuse. Azi ascultam o altă persoană vorbind frumos de mine și fiecare cuvânt pe care-l spunea aveam împresia că ascunde ceva și asta-mi crea o stare de nesiguranță total aiurea. Cum poți să îți dai seama cum sunt oamenii, ce vor, ce ascund?
Bun. Lucrurile astea se întâmplă și le gestionez așa cum pot. Uneori trag după mine regretele unor hotărâri de care-mi dau seama tardiv că n-au fost cele bune, alteori încerc să mă împac cu deciziile luate. Dar sentimentul că, în ciuda experiențelor, în ciuda anilor trecuți, în ciuda faptul că am senzația că reușesc de cele mai multe ori să îi percep pe oameni așa cum sunt, tot mi se întâmplă, de prea multe ori, să fiu ori prea deschisă și credulă, ori prea sceptică și suspicioasă, mă pune pe gânduri.
Când ajungi să nu mai oscilezi așa? Vine oare o vreme când îți dai seama că oamenii, toți, nu merită să ai încredere în ei? Sau vine o vreme când te împaci cu felul tău de-a fi, ori prea credul, ori prea sceptic? Astea sunt lucruri care țin de noi, personal, sau de cei din jurul nostru?