E o regulă de-aia nescrisă? Nu dai, nu primești?
Ok, pot fi de acord într-o anumită măsură. Nu te poți aștepta să primești ceva dacă tu nu ești capabil să oferi. Nici de la oameni, nici de la viață. Vorbim de gesturi, de vorbe, de deschidere, de implicare.
Bun. Dar se aplică regula asta și în cazul mitei, a șpăgii, a bacnotelor strecurate pe-ascuns în buzunare, prin sertare sau în plicuri mușamalizate în diverse feluri?
În ceea ce privește acest tip de „activitate” n-am experiență mai deloc. E un lucru care mi-a provocat mereu un fel de greață. Dar, când e vorba de o situație de criză, această greață se amestecă cu teamă. Și, în lumea anormală în care trăim, nu poți să nu te întrebi cum e cel mai bine să faci. Nu dai, nu primești? E ușor să îți asumi așa ceva?
M-am confruntat de câteva ori cu genul ăsta de situație. Și, așa cum mi-e caracteristic, m-am străduit să nu abdic de la niște principii. Și n-am dat mită.
Aleg, clar, să plătesc pentru serviciile de care am nevoie. Și plătesc. Dar atunci când, deși fac acest lucru, ceea ce primesc e pe măsură spăgii pe care am strecurat-o în buzunar (adică nu e) mă revolt. Și cer ceea ce mi se cuvine. Uneori, de cele mai multe ori, ceea ce primesc înapoi sunt servicii făcute în silă, pe jumătate, cu comentarii răutăcioase molfăite în colțul gurii. Când e vorba strict de mine, trec peste multe și am mai multă forță să lupt împotriva meschinăriei.
Dar când e vorba de o altă persoană, și în mod special de puști, lucrurile stau altfel. Simt că mă expun unui risc care poate duce la niște urmări cărora nu știu întotdeauna să le fac față. Și nu pot, nu pot să îmi permit să-l privez pe el de ceva care îi poate fi necesar. Și, ce îmi rămâne? Să dau șpagă? Se învață „sportul” ăsta?
Ce părere aveți despre fenomenul ăsta? Dați sau nu? Știți cum se face? Aveți vreo experiență de asta care să vă fi lăsat un gust amar?
0
Articol anterior
10 comments
Din păcate este un curent. E ca atunci când te afli în mulțime și vrei să schimbi direcția spre tine dar ei merg cu toții spre direcția-șpagă. Cumva trebuie să ai de ales. Cântărește principiile și mai apoi, sacrificiile pe care trebuie să le faci.
Da, e greu să te impotrivești valului… și totuși, dacă n-o faci, gustul e prea amar. Cică schimbarea trebuie să înceapă de la tine… parcă nu e ceva ce poate fi aplicat în cazul ăsta, nu?
Da, uneori e singura cale. Să vezi ce pierzi. Și într-un caz, și în celălalt.
prin ”direcția spre tine” m-am gândit la propriile dorințe și ceea ce crezi tu că este bine, nu restul
da, am înțeles… 🙂
Acum mai bine de zece ani, am trecut si eu prin ceva aseamantor. Si am zis ca dau cu toti asistentii de la Urgenta de pereti.
– Eram la munca si casa era in constructie, iar al meu frate- pe atunci avea vreo 9 ani, a calcat intr-un cui ruginit. Am rugat un prieten sa duca pustiu la spital(singurul spital din oras) si sa il astepte afara pana ii fac aia antitetanos. Nu dureaza mult si aflu ca aia de la Urgenta, i-au spus sa plece acasa, ca ei nu au ce sa ii faca. Am vazut verde in fata ochilor…am dat cateva telefoane si pana am ajuns eu la spital, „aparuse in mod misteros” o doza de antitetanos. Mi-a fost sila. Daca nu lucram in presa, si nu as fi putut sa dau telefoanele alea, ce faceam?? Mi s-a parut de-a dreptul strigator la cer sa ai antitetanos in spital si sa nu ii faci unui copil. Inteleg sa dai ciocolata pe ochi dulci (a se citi spaga), insa nu medicamente.
Acum, cand ma gandesc mai bine, realizez ca nu de putine ori am „profitat” de pe urma job-ului meu. Nu am dat spaga, insa…am mai apelat la cate un director..ca sa rezolv cate o problema. Probabil ca as fi dat si spaga, mai ales daca era vorba de sanatatea celor dragi, insa de la mine, nici nu ar fi luat nimeni 🙂
Da, Ella, știu bine ce spui. Uneori, te simți obligat să faci lucrurile altfel decât ai vrea… Și înțeleg. Dar mă întreb cum s-ar putea schimba asta… cum am putea porni în altă direcție?
Cea mai amara experienta de felul asta s-a petrecut pe 18 februarie. Am trecut de un semafor in acelasi timp cu un camion. Cum vehiculul imi obtura imaginea semaforului, am presupus ca e verde. De fapt, trecusem pe galben si, cand am ajuns de cealalta parte a intersectiei, se facuse deja rosu.
Pe motivul asta, zece metri mai incolo m-a oprit un echipaj de politie, in ideea de-a-mi lua permisul pentru 30 zile, conform codului rutier. N-am avut nicio intentie de a da spaga si mi-am argumentat pozitia cat am putut de bine. Pana la urma, politistul mi-a dat a intelege ca trebuie sa fac o cinste mare…
:)) Uite, eu de-astea n-am pățit dar cunosc multe cazuri. De bacnote așezate frumos sub piciorul polițistului, în mașină, pentru camuflare…
În schimb… despre trecutul pe galben… tatăl puștiului a făcut treaba asta o dată… însă, când polițistul l-a pus să semneze cum că e de acord cu procesul verbal care spunea că a trecut pe roșu, a refuzat. a ajuns la proces și, pentru că a avut ca martor pasagerul din dreapta și pe soferul mașinii care a trecut la semafor în spatele lui, cei doi susținând și ei că semaforul trecuse de la culoarea verde la galben, a caștigat. a fost chiar amuzant… judecătoarea l-a întrebat dacă are pretenții… și da, a cerut ca poliția să-și ceară scuze și să suporte cheltuielile… scuzele au venit de la reprezentantul poliției… dar da, a fost un caz singular…
Există un număr de telefon „scurt” al Ştirilor ProTV, pe care-l difuzează în fiecare seară la sfîrşitul ştirilor. Dacă cineva nu-şi îndeplineşte atribuţiunile de serviciu cînd e vorba de ceva suficient de grav cum ar fi viaţa unui om, sună!
Mulţi au impresia că din poziţia unde se află pot dispune de oricine şi de orice după bunul lor plac. Unii profită din plin de asta, fără să ia în seamă trend-ul global care se rezumă scurt la what goes around, comes around. Dacă refuzi să le faci jocul şi le pui o piedică suficient de zdravănă încît să dea cu nasul de asfalt, abia atunci (poate) le mai survine un reality check.
Din păcate, omul cinstit este marginalizat, stigmatizat chiar, în ţara asta (şi nu numai). Revenirea la normalitatea normală – n-o întrevăd nici în cele mai roz vise, mai ales că de mult nu mai am aşa ceva.
Da, dar… cum ziceam mai sus, uneori nu îți permiți să îți aperi principiile și, din ceea ce vrei tu să faci bine, se poate să iasă ceva rău.
Tu crezi că degeaba am numit blogul așa? 🙂
Comments are closed.