Degeaba dăm vina pe iarnă, pe vremea mohorâtă, pe biata lună februarie.
Noi suntem problema. Noi cu noi.
Dacă nu găsim seninătate în noi, în sufletele noastre, degeaba e soare afară.
Mda. Realist vorbind, aceasta e concluzia. Dar cu ce ne-ajută? Face ca lucrurile să fie mai ușoare, să ne fie mai puțin greu să ne mobilizăm și să conștietizăm părțile alea bune și frumoase din viața noastră? Neah, suntem numai oameni. Prin definiție, supuși slăbiciunilor. E mai ușor să ne afundăm, decât să ne înălțăm. E mai ușor să plănuim, decât să punem în practică.
Aș vrea trebuie să fie înlocuit cu vreau, altfel, e doar amăgire și pierdere de vreme. Să ne trăim mai mult prezentul, să-i dăm timp viitorului să vină-n ritmul lui.
Așadar, nu de primăvară mi-e dor, nu de căldură și de soare și de verde. Ci de seninătate în suflet.
O infuzie, vă rog. Poate să dea pe dinafară, să fie oricât, nu-i prea multă și n-o refuz.
Dacă vreți, chiar facem schimb. Ce ofer? Păi, o porție de visat, pe măsură. Sau… cereți voi? Mă pricep la multe, zău!
Ne jucăm?
0
Articol anterior
6 comments
Da! Infuzie de seninătate vreau (!) şi eu. Am nevoie. Că e lipsă. Acută 😉
Cred că e lipsă peste tot, nici la suprapret nu se mai găsește.
Nu-i bai, dacă cui pe cui se scoate, păi să-i dăm cu cenușiul ăsta până s-o termina de tot! Și-apoi să vezi tu… :))
Ehh, zic că noi singuri trebuie să găsim ce avem nevoie. Și încă cred că suntem capabili. Dar noh, e mai ușor să ne plângem… 😛
Uneori si vremea reprezinta un argument serios pt. seninatatea aceea interioara!
Argument nu știu dacă e, poate supliment! 🙂
Dar si soarele stralucitor poate sa aduca seninatate in suflet, chiar daca doar pentru o clipa…
Și? Închidem clipele alea undeva, să țină de cald real, nu doar aparent? 🙂
Comments are closed.