Spuneţi-mi, pentru voi, contează omul din spatele tastelor, din spatele blogurilor?
Pentru voi, oamenii pe care îi citiţi sunt mai mult decât ceea ce scriu?
Îi asociaţi cu o persoană reală şi vă doriţi să ştiţi mai multe despre ei?
Sau vă limitaţi la a-i ” cunoaşte ” doar prin ceea ce exprimă pe blog?
Sunt foarte mulţi oameni care scriu pe blog. Mulţi dintre ei scriu într-un mod care atrage – indiferent dacă scriu despre lucruri banale sau despre chestii deosebit de profunde. Pur şi simplu, atrag. Şi o mulţime de oameni ajung să-i citească constant. Ajung să simtă – oamenii – că cunosc, din omul pe care-l citesc, mai mult decât e afişat pe blog. Aşa, citind printre rânduri, desluşind lucruri spuse voalat, etc. Şi e, cumva, bine, e sentimentul că s-a creat o legătură. Timpul trece, ai impresia că s-au cimentat nişte ” relaţii ” ( folosesc ghilimele pentru că mi se pare destul de mult spus relaţii ). Şi, într-o zi, omul ăla îşi şterge blogul. Alege, pur şi simplu, să nu mai scrie. Fără să anunţe, fără să se uite în urmă, fără să considere că există, acolo, nişte urmări. E blogul lui, face ce vrea cu el. Chiar aşa?
Ce părere aveţi? Un om pe care l-aţi citit multă vreme, pe care aţi ajuns să simţiţi că-l cunoaşteţi ( măcar un pic mai mult decât aparent), după ce alege să încheie drumul ăsta al scrisului în online, vă devine indiferent, şi-i ştergeţi, din memorie, din lista de bloguri, din… tot, existenţa? Că şi cum n-ar fi fost? Aşa e normal să fie?
Întrebam pe cineva, de curând, dacă faptul că scrie pe un blog l-a adus mai aproape de oameni şi dacă crede că e posibil ca, prin intermediul scrisului în online, să cunoască oameni, să se creeze relaţii între ei. Şi nu, nu mă refeream la relaţii de iubire, de îndrăgosteală ci la relaţionare, la relaţii care să treacă dincolo de taste, eventual chiar la prietenie. Şi răspunsul a fost Da. La toate întrebările. Şi-atunci, m-am întrebat, cât de mult se trece peste bariera online-ului? Cât de mult contează, pentru cititori, oamenii pe care-i citesc?! Daca într-o zi aş alege să nu mai scriu, aş închide uşa blogului, pur şi simplu, ce s-ar întâmpla? Aş rămâne doar… nimic?
Am scris, vreme de mai mult de doi ani, pe un alt blog, unde am ales să scriu, deşi public şi autentic, sub masca anonimatului. C-aşa am simţit. De-asta ziceam, aici, la un moment dat, că marea realizare pe care o simt scriind pe blogul ăsta e faptul că aici vreau şi pot să scriu asumându-mi atât propria identitate reală cât şi tot ceea ce scriu. Dar acolo, deşi toate posturile ce s-au adunat în anii ăştia cuprind în ele o parte extrem de importantă din mine, deşi mă citesc mulţi, mulţi mai mulţi oameni decât m-aş fi aşteptat, e un drum pe care simt nevoia să-l închei. Dar nu ştiu de ce nu pot. Poate e scuza de care mă agăţ dar mă gândesc că oamenii aceia merită mai mult decât să le trântesc uşa în nas. Aşa că, mă învârt într-un punct în care nu-i de mers nici înainte, nici înapoi.
Deci, vă interesează cine e în spatele tastelor? Vă ajunge ceea ce cunoaşteţi citind sau vă interesează mai mult de atât?
Vă doriţi – şi e normal să fie aşa? – cu unii oameni relaţii care să fie mai mult decât citit şi eventual, comentat pe blog? Aveţi aşteptări de la oamenii pe care îi citiţi?
0
Articol anterior
22 comments
Mai mult decît atît: dacă „omul de dincolo” foloseşte diverse tertipuri pentru a-şi ascunde pînă şi cel mai mic detaliu personal, atunci fără nici un regret îl „decartez” dintre preferinţele mele. Mi-am luat partea mea de „ţepe” avînd încredere totală şi uitînd să verific „elementul cheie” dintre tastatură şi scaun. Acum întind mîna prin monitor, îl iau de guler, mă uit bine în ochii lui şi dacă acolo văd acea licărire umană, atunci îl voi păstra aproape. Pe „om” – fie un el sau o ea.
Cei apropiaţi ţie prin alte locuri, ar trebui să aibă măcar posibilitatea de a alege să „migreze” aici (sau oriunde vei fi considerat de cuviinţă să-ţi preumbli scriitura), dacă-ţi pasă de ei.
Dacă vreodată vei avea curiozitatea de a mă citi din vechime, vei vedea că am adus cu mine cîteva articole de pe vechiul Yahoo 360°, în primele mele articole de aici. Curînd se vor fi împlinit patru ani ai prezenţei mele pe WordPress. Care şi ea, la rîndul ei, se datorează migraţiei altor persoane dragi.
Ok. Mi-a placut raspunsul tau. Concis, clar. Dar… spune-mi, cum iti ” citesti ” un om? Cum verfici elementul cheie, cum zici tu?
Cred că e vorba de intuiţie, mai mult decît orice. Pe lîngă asta, spiritul de observaţie, „pescuitul” greşelilor – aş spune inerente, indiferent cît de mult ai încerca să le ascunzi. Ca să leg lucrurile într-un mod haios, aş spune – parafrazînd o discuţie recentă de la Ana – că e suficient să prinzi firul pentru ca apoi toată povestea să se deşire şi-apoi vezi ce-ai adunat în ghem. 😉
Sigur, o mică doză de încredere şi de deschidere trebuie oferită, dacă vrei să primeşti înapoi măcar tot pe atît, însă în nici un caz să nu stai cu picioarele larg deschise – if you know what I mean – altfel nu se ştie… 🙂
Da, inteleg.
Uite cum vad eu lucrurile. Anonim nu inseamna fals. Dimpotriva, poate inseamna mai adevarat si mai sincer decat orice. Si, uneori, din diferite motive, ai nevoie sa te ascunzi in anonimat. Asta nu mi se pare de condamnat. Poate pentru ca stiu ce inseamna. Si de ce.
Fals, insa, e altceva. Cand iti creezi identitate falsa si le arati unor oameni care te citesc o fata ce nu iti apartine, e aiurea. Desigur, cum zici tu, in cazurile astea sigur totul ajunge sa se desire…
Deci, multumesc pentru incredere. Si, daca n-as mai scrie, as fi… nimic? 🙂
Dacă n-ai mai scrie, ai fi o amintire; plăcută sau nu, asta depinde de cum te-a văzut fiecare, de cît anume din eul tău real a reuşit să perceapă, pe lîngă ceea ce i-a fost oferit de bună-voie.
Şi – cine ştie – poate cineva, undeva, va fi atît de rănit şi îndurerat, încît poate va voi să te uite complet, decît să sufere în fiecare clipă pierderea ta.
Ha, ha! Pai, mai bine sa ma uite. Daca poate!!!
Hmmm… macar, aici, pot sa decid eu cand devin o amintire, e si asta ceva, nu?
Sigur, poţi face ce vrei, e locul tău de joacă. Aşa fac şi ceilalţi, numai că ei consideră lumea întreagă ca fiind propriul lor loc de joacă şi se comportă ca atare. Rezultatele nu diferă însă, în suferinţă. După cum bine spune înţelepciunea românească: „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”…
O fi raspunsul aici”De ce citim”?
Buna, Ioana!
Da si nu prea.
In lunile care au trecut de cand am scris postul ala s-au schimbat niste lucruri. S-a raspuns la niste intrebari. Si s-au nascut altele…
Oricum, aia era, atunci, parerea mea. Pe-a voastra o vroiam acum…
🙂
ar fi super interesant sa cunosti in persoana oamenii din spatele blogurilor, spun asta la modul cel mai serios mod posibil, DAR uite, stii, nu vreau…. „dureri de cap” in plus.
Poate ca ar fi si contrariul unor dureri… adica, ceva placeri… 🙂
@frmshk: In primul rand, pe un blog esti ceea ce scrii. Asta e primul criteriu, daca materialul pe care il citesti e capabil sa transmita un mesaj curat, fara „resturi” (a se citi greseli gramaticale, exprimari colorate – nu neaparat injuraturi, dar care ingreuneaza lectura etc.). Apoi, daca reusesti sa vezi padurea de dincolo de copaci, in tot ceea ce scrie omul acela gasesti o picatura din el. Intotdeauna, cand cineva scrie pentru ca vrea sa transmita ceva, si nu doar de amorul artei, in toate insemnarile lui gasesti ceva din el. Si, involuntar aproape, incepi sa aduni fragmentele astea intr-o imagine coerenta – un portret fara linii.
Cam asa functioneaza la mine.
@ Drugwash: Astazi, pentru prima data de cand iti mai citesc ideile, sunt intru totul in asentimentul tau. 🙂
Şi mai ziceai de pădurea de dincolo de copaci… Practice what you preach, în puşca mea. 😛
@intuneric – ok, am inteles. Dar, ce vroiam eu sa stiu e, daca, dupa ce reusesti sa vezi pe-acolo, printre copaci, iti doresti mai mult…
Ca intotdeauna, cel mai important atribut si singurul care determina suficienta apreciere din partea mea intr-o lume virtuala cum e cea a blogurilor e deschiderea in fata dialogului :). N-ai cum sa fabrici, sa falsifici asta. Chiar daca ai crede sincer ca o posezi si n-ai avea-o. Implicarea in discutii, acceptarea opiniilor contrare, jocul printre idei si placerea de a vedea cat de mult pot fi ele distorsionate … Bine, inteleg si ca poate asa e firea mea. Mi-a facut placere sa intalnesc si oameni dispusi la o astfel de incursiune. Desigur, fiind o calitate umana, simt o apropiere (mai mica sau mai mare, in functie tot de lungimea discutiilor noastre) fata de ei.
Sa doresc sa cunosc diverse aspecte din viata lor … nu pot spune ca vreau (neaparat) asta. Mi-e egal daca au invatat bine in facultate sau daca au 8 clase, ce muncesc, starea civila, etc. Daca mi-a facut placere comunicarea in virtual, sigur ca mi-ar placea sa vorbim si in realitate. Dar in general ajungi sa te vezi cu putini oameni cu care ai interactionat virtual. Iar procentul cu care ajungi sa te vezi de mai multe ori in realitate e chiar mult mai mic.
In rest nu ma intereseaza deloc :). Blogurile (si site-urile de socializare in general) sunt o lume facila. Intr-un moment de tihna, deschizi pagina, are loc empatia cu drama cuvantatorului, cateva cuvinte de alinare strabat eterul, „o seara minunata iti doresc !” la sfarsit si aia e :). Bine, asta e un pol al lumii blogurilor.
Egoismul are multe fete sublime. Acum ceva timp ma intrebam de ce unii oameni nu reusesc sa-si faca prieteni adevarati in realitate, desi in virtual par niste persoane pline de afectiune, oameni ce s-ar imprieteni repede. Sigur, in realitate, pe termen lung, se vad si alte lucruri. Ce tin in principal de caracter si pe care n-ai cum sa le cunosti prin virtual, oricat de mult te-ai stradui. Bine, unele poate nici nu sunt rele in sine, dar ingreuneaza o prietenie. Spre exemplu e mult mai usor pentru un om care in general se vaita, se victimizeaza, s-o faca intr-un mediu virtual. Fiecare, la ora de bloguiala, aduce o vorba buna. In realitate echitabilitatea inseamna ca fiecare sa-l asculte indelung pe fiecare. Si cred ca s-ar pierde mult timp.
„Deci, vă interesează cine e în spatele tastelor?” – da, altfel n-as citi (mai exact: as citit romane).
„Vă ajunge ceea ce cunoaşteţi citind sau vă interesează mai mult de atât?” – din moment ce n-am si eu blog, nu conteaza ce vreau eu ci ce vrea cealalta persoana.
„Vă doriţi – şi e normal să fie aşa? – cu unii oameni relaţii care să fie mai mult decât citit şi eventual, comentat pe blog?” – daca vor ei, in principiu, da. de ce nu? in fond, „normal” e overrated …
„Aveţi aşteptări de la oamenii pe care îi citiţi?” – de la altii n-am asteptari. de cele legate de mine inca n-am reusit sa scap 100% …
Bineînțeles, contează omul din spatele tastelor. El simte, gândește și apoi scrie. Felul în care o face, te lasă să vezi din ce material este făcut.
Pe blogurile cu copy-paste-uri, citate peste citate, poze și youtube-uri nici nu mă obosesc să intru. Alea le găsești pe toate drumurile, oamenii de calitate trebuie descoperiți.
Spunea Esqvilyn mai sus ceva pe care l-am observat și eu: există blogări care se înțeleg bine cu toată lumea, au un sac de prieteni pe net dar în lumea reală, pauză. Cred că netul ar trebui să ofere o punte pentru adevărata comunicare. Depinde cât se deschide fiecare.
Dacă nu ai mai scrie, mi-ar părea rău.
Sunt de acord cu ideea ta despre anonimat. Cu cât un om trebuie să-și asume adevărata identitate, cu atât o va cosmetiza mai tare. Și uneori chestia asta se vede.
sigur… pana la urma… cel mai important este omul din spatele cuvintelor…
poate ca cineva scrie fictiune… dar si asa… felul cum o face lasa ca sa se intervada… omul…
simt lipsa unor bloguri inchise… cu inchidere anunatata sau nu… ca si cum, un prieten ar fi plecat de langa mine…
[…] alex, luna pătrată, roxana, lili3d, ironic blonde, tu1074, lunabeteluna, phozone, loredana, oana, napocel, shogunu’, dar nu numai pe ei, pentru că oricine este binevenit. Share […]
Eu mi’as dori sa cunosc pe fiecare in parte, din cei care imi sunt dragi si sper ca, atunci cand vin acasa, sa reusesc sa ma intalnesc cu cateva dintre aceste persoane.
Eu zic ca fiecare stie ce face mai bine, chiar daca eu nu as vrea sa isi inchida blogul, el o va face oricum.
Nu mă aștept prea mult să cunosc mult dintr-un blogger, cum nu mă aștept să știu cum se comportă în familie colegul de muncă.
În mare nu mă interesează cine e în spate, vreau să mă bucur de ceea ce citesc, de discuții și atât. Caut să am ceva bun de citit și bloggeri cu care să pot discuta… în rest… acum fiecare cu propria viață offline.
Și astea două sunt așteptările… oricum, am avut parte de multe surprize neplăcute la capitolul „cu care se poate discuta” de la bloggeri care aparent sunt foarte deschiși comunicării.
Cât privește închisul pur și simplu… da… îți poate lipsi un blogger. Dar eu una văd bloggingul ca o etapă, care se încheie cândva, e normal, pentru că urmează alte etape, pentru că în offline se compensează lipsurile care ne-au adus în online, pentru ce motive mai pot avea oamenii.
– „Spuneţi-mi, pentru voi, contează omul din spatele tastelor, din spatele blogurilor?”- Clar. Si imi doresc tare mult sa ii cunosc pe cei care si-au gasit un loc in blogroll-ul meu. Sunt cativa-putini intr-adevar, care au reusit sa imi ajunga la suflet. (Si, tu esti una dintre acele persoane.)
– „Pentru voi, oamenii pe care îi citiţi sunt mai mult decât ceea ce scriu?”- Da. E clar ca sunt lucruri care raman ascunse si pe care, din diferite motive nu apar pe blog.
-„Îi asociaţi cu o persoană reală şi vă doriţi să ştiţi mai multe despre ei?”- Daca vrobim de oameni dragi sufletului meu, DAAAA!!
– „Sau vă limitaţi la a-i ” cunoaşte ” doar prin ceea ce exprimă pe blog?”- Nu cred ca blogul te poate defini 100%. De aceea, nu cred ca e ok sa judeci pe cineva doar prin prisma a ceea ce scrie pe blog.
– „Vă doriţi – şi e normal să fie aşa? – cu unii oameni relaţii care să fie mai mult decât citit şi eventual, comentat pe blog? Aveţi aşteptări de la oamenii pe care îi citiţi? ” – Asa cum am mai spus, sunt cativa oameni pe care i-am cunoscut in blogosfera si pe care imi doresc sa ii am drept prieteni. Stiu ca suna ciudat, insa, mi se intampla de prea multe ori sa citesc posturi care pot sa fie scrise de mine. Si atunci realizez ca am multe in comun cu acea persoana. Cat despre asteptari…intai sper sa nu renunte la a scrie pe blog.
Comments are closed.