Am fost pe-acolo. De multe ori. Cu toţii – mda, nu şi cei încadraţi în ciudata categorie ” excepţiile „.
Drumul ăsta – al vieţii – pe care TREBUIE să-l parcurgem – să fim serioşi, nu ne întreabă nimeni dacă-l dorim, dacă avem chef să-l trăim, dacă ne face placere, dacă… în acelaşi timp, n-avem voie să-l dăm naibii, să ne oprim, să-i zicem ” punct. şi de la nici un capăt. ” pentru că-i imoral, pentru că-i contra religiei, pentru că etc, etc. (na, constat, nu-s nici contra dar nici neapărat pro „ucidere a propriei persoane”) – şi-l parcurgem că e tot ce avem, nu? Chiar dacă pe parcursul lui ne dăm seama că lăsăm ceva în urmă, că ne lăsăm pe noi în urmă, ne pierdem, lăsându-ne scindaţi de viaţă.
Unii aleargă – pentru că pot (sau pentru că poartă o greutate mică-n spate?), şi pot pentru că au destulă voinţă, destulă tărie, destulă determinare sau mai ştiu eu ce. Şi se declară fericiţi. C-or şi fi aşa, mie una mi-e greu să cred. Mda, vorbeşte scepticul extra educat din mine.
Alţii merg la pas, împiedicându-se des, ridicându-se des pentru că asta le e datoria. Şi poate, uneori, reuşesc să savureze câte-un pas rătăcit pe câte-un câmp de flori… frumos mirositoare dar atât de efemere.
Mai sunt şi cei care închid ochii, nu cad pentru că nu se ridică, îmbrăţişează, conştient, o nepăsare rece şi-aşteaptă. Să treacă viaţa. Şi se prefac că asta-i soluţia ” binelui „.
Ce contează în ce categorie suntem?
Facem mereu ce TREBUIE.
Şi e clar că tot singuri suntem pe drumul vieţii.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gWNRUVMboq4]
0
Articol anterior
13 comments
Am avut un prof de fzica ce a spus: unicul lucru care trebuie sa-l faci in viata e sa mori! Pe parcus inveti insa, ca e bine sa nu-i ranesti pe cei care te iubesc. Mai inveti ca e bine sa bei cate o bere, sa uiti de una alta! Si daca ai noroc inveti sa fi fericit!
Eu am invatat doua lucruri: sa fiu feirict cand beau bere, alaturi de cei care ma iubesc. Si sa fiu fericit cand sunt singur si-mi este sete!
cum masori fericirea? daca tot vorbim, macar sa stim despre ce vorbim (sper ca nu vorbim despre nivele de adrenalina, dopamina, etc.).
cum o masori? mai intai ar trebui sa stii ce masori, nu? nu m-am simtit in stare sa raspund comentariului si, sincer, nici acum n-o pot face. n-am definitia fericirii. parc-as zice ca nu exista. ca-s doar momente, stari de bine pe care le traducem ca fericire. dar ratiunea-mi zice ca-s numai iluzii. cred ca unii oameni n-au capacitatea sa inteleaga – si implicit sa simta – fericirea. clar sunt printre ei. grea povara sa vrei sa intelegi si sa nu poti, crede-ma!
Stia fizicianul ce stia. Clar.
Si totusi, tocmai pe aia ii ranesti, ca aia iti permit, nu?
Mi-aduc aminte de-o vreme cand speram ca alcoolul m-ar putea face, nu fericita, dar macar resemnata – insa nu-mi facea decat rau fizic, al nabii de rau. M-am lasat si de asta. 🙂 Dar inca caut solutii, :)).
Daca ai oameni care te iubesc, ai si de ce sa bei… :))
„Whether you are interested in Moksha, Liberation, Freedom, Transformation, you name it, you are interested in happiness without one moment of unhappiness, pleasure without pain, it is the same thing.” – U.G. Krishnamurti
… si el sustine, contrar mainstream-ului, ca „there’s no such thing as enlightenment” … da’ mai bine citesti tu (si-ti faci propria parere) aici
Am citit pe-acolo, mai mult printre randuri, recunosc… da’ n-am ajuns la vreo parere clara… 🙂
Nu TREBUIE neaparat. Intotdeauna exista optiuni. Ceea ce „trebuie” e sa alegi. Totul se rezuma la cat de disperat „crezi” ca esti.
Na, ca-i spus in doua cuvinte ce-am insirat eu in sute… 🙂 Si tot tu ai facut-o mai bine. 🙂
Si, apropo, viata-i misto. Oamenii sunt naspa!
C-asa ne place sa fim, sau c-asa suntem construiti?
Perfect. Tu aduci paharele, da?
Daca nu-i sec… merge si demi. Rosu sa fie.
Ca tot vorbeam despre optiuni…. nu? De fapt, merge si din sticla. Sau poate sa si lipseasca. Important e ca se poate si demisec…
Comments are closed.