Măcar din când în când ar trebui să spargem oglinzile alea multe care ne-arată doar ceea ce ne-am dori să nu ne aparțină, să nu se vadă, să nu se simtă.
Măcar din când în când ar trebui să vedem părțile bune, frumoase, din noi. Mie mi-e aproape imposibil, așa e. Nu știu cum, nu știu de ce… am făcut ieri un exercițiu și-am scris, zece minute, continuu, despre cum mă văd eu pe mine. A ieșit o foaie A4 acoperită cu-n scris tremurat, grăbit, de mână, dar n-a fost nimic, dar absolut nimic, pozitiv acolo. Și nici măcar nu mi-am dat seama de asta, scriind.
Zău c-am nevoie de-o oglindă nouă. Și tare-mi doresc să mă văd exact așa cum sunt, cu rele, dar și cu bune. Cum fac?
M-ar ajuta să-mi spuneți, voi, cei care mă știți cât de cât, cum mă vedeți, și ce-ar trebui să schimb… Oameni-s oglinda noastră cea mai bună, nu?
19 comments
daca o sa gasesti destula incredere in tine nu o sa mai ai nevoie sa iti spuna altii cum esti; vei sti.
si uite ca totusi am raspuns si la intrebarea ta: increderea 🙂
ok. întrebarea a doua – cum faci să ai încredere în tine, după multe lucruri care s-au întâmplat, se întâmplă, și ai pierdut-o? 🙂
sa ti minte ca increderea e starea de normalitate, iar neincrederea e accidentul trecator; nimic altceva 🙂
Foarte bine punctat!
Daca pot sa adaug ceva, cred ca Pustiul e o sursa de inspiratie foarte potrivita cand vine vorba de incredere.
Si daca tot vorbim de cei mici, ce zici de asta?
Intuneric, ai și tu dreptate. Puștiul e… mult mai mult decât îmi și dau eu seama. Dar problemele mele cu mine se pare că-s mai adânci decât par…
Zic că-i așa cum trebuie să fie. Și, încă o dată, felicitări pentru ceea ce se simte printre rânduri! 🙂
Lucian, și din unele accidente nu-ți mai revii niciodată. 🙂
Ufff…
Esti un om asa bun!
Din pacate sunt undeva asa jos si eu, incat nu ma simt in stare si nici nu cred ca as putea sa-ti spun ceva care sa te faca sa te simti mai bine. Tot ce pot sa spun e ca te inteleg.
Mda, increderea in tine ar fi un argument bun. Teoretic. Dar practic?
Poate te va ajuta in vreun fel urmatorul link, sau poate te pune si mai mult pe ganduri…
http://www.upworthy.com/what-is-depression-let-this-animation-with-a-dog-shed-light-on-it?g=2&c=ufb1
Imi cer scuze, poate nu e cazul sa pun eu „diagnostice” (cred ca ma raportez prea mult la mine, dar asta doar din cauza ca rezonez cu ce postezi)
Păi, ia să facem noi împreună niște exerciții și să dăm o dată de pământ cu ceea ce ne tot afundă!!! N-om fi mai puternice împreună, ce zici?
Si ce sa facem concret? As vrea si sa tina `binele`, dar de fiecare data parca ajung tot aici…
Hai sa facem exercitii 🙂
Știu, cumva drumul duce în același loc. Pentru că nu ne e bine nouă, cu noi… dar eu încă vreau să cred că nu e ireversibil. Că se mai poate face ceva…
Perioada asta e mai grea pentru toți cei care nu sunt împăcați cu ei înșiși, pentru că e timp de bucurie, de daruri și seninătate… și nu le poți vedea dacă tu porți cenușiu în suflet.
Dar trebuie să facem ceva să nu treacă așa, doar apăsându-ne. Undeva, trebuie să fie ceva care să ne bucure. Real.
Nu te cunosc personal, dar din tot ce ai asternut pe blog sau pe retele de socializare, imi pari o femeie puternica, in primul rand, frumoasa atat pe dinafara, cat mai ales la interior, generoasa, altruista si cu suflet mare. Si sunt sigura ca esti si o mama buna. Nu, nu te ridic in slavi, nici nu vreau sa te perii. Asta e impresia pe care mi-ai lasat-o. Sa-mi spui si mie secretul tau, cum iti imparti timpul de reusesti sa faci atatea lucruri?
La partea cu increderea in sine ma inscriu si eu. Tare imi doresc sa-mi spuna cineva cum o capeti?!
Azi, după o zi grea, traversând pe jos, cu Puștiul, un drum lung, povestind cu el… m-am gândit că el are motive să fie un copil fericit. Nu, nu sunt o mamă perfectă. Am extrem de multe probleme, cu mine însămi… nu le fac pe toate cum ar fi bine, nu am răbdare, deschidere, nu-i pot oferi nici jumătate din câte aș vrea… dar sunt aici pentru el. Pentru orice ar avea nevoie, sunt aici. E de-ajuns să zică… mama, și-s aici! Și atunci, da, cred că sunt o mamă bună pentru el. Pentru că mă are, cu adevărat.
În rest, știi? Mereu simt că nu fac decât o foarte mică parte din cât aș putea. Și nu-mi dă pace gândul ăsta, și caut, și caut… păi, cred că am nevoie, ca să pot merge mai departe, să mă implic în multe. Poate mă ajută să-mi distrag atenția de la unele… poate e felul meu de-a nu simți că trăiesc degeaba… dar nu e mult deloc.
Mulțumesc mult.
Încrederea în sine… ahh, aș fi un om fantastic dacă aș avea încredere în mine! Dar n-am. 🙁
Eu nu te cunosc. Dar te știu…
Și spun așa: poate ar fi mai bine să renunți a mai crede că ceea ce nu ai/nu simți/nu ești… te-ar împlini. S-ar putea să ai mari surprize. Ce-ți spun ție îmi repet și mie. Vedem noi ce iese 🙂
Cu imbratisare!
Ei, cum ai spus!!! Oare de ce facem asta? Credem că doar ceea ce nu avem ne-ar schimba în bine. Dar, de fapt, de unde știm asta? E o iluzie, că ne proiectăm speranțele și dorințele și așteptările în ceea ce nu putem proba, de fapt.
Ahh, aș vrea tare mult să văd ceea ce e, să nu mai fiu orbită de ceea ce nu-i.
Pfff…Tare as vrea sa am niste cuvinte magice, sa te fac sa zambesti si sa uiti de toate intrebarile..
Si ma gandesc ca daca nu prea pot sa fac asta cu mine, cum sa reusesc cu altii?
Cum te vad eu? Asa cum ti-am mai spus, te admir intai pentru Pustiul ala minunat! Apoi pentru actiunile in care te implici. Pentru curaj si sinceritate. Pentru puterea de a incepe de la zero…Si astea-s doar lucrurile care-mi vin in minte acum.
Mi-as dori sa ai mai multa incredere in tine. Sa ai puterea sa treci peste lucrurile grele si dificile, peste vise spulberate si dureri de suflet, si sa vezi lucrurile alea minunate pe care le faci. Ca sunt, e clar!
Te imbratisez tare-tare!!
Te îmbrățișez și eu, cu drag.
Poate o să ne trezim într-o zi cu ceva schimbat în noi. Deși-s slabe șansele. Că, de fapt, ar trebui să schimbăm ceva. și eu chiar vreau. Dar nu știu dacă merg pe drum bun, dacă nu… oricum, caut.
Hm , stiu ca citisem postarea ta , ma pregateam sa iti scriu si factorul de stress din casa (aka lighioana a batrana si curioasa de barbat) avea el nevoie , „iegzagt” in clipa aia sa stie nush ce mama naibii pe chelia lui….asa ma ‘nerveaza …ma vede ca citesc , nu frate , atunci are nevoie pe dracul baltat la capul lui….Gata ,m-am racorit! 😀
Asa….cum te vad eu in poza ?O femeie frumoasa!
Cum te vad eu citindu-te?Un suflet zbuciumat si dornic sa faca bine omenirii….parca ai fi Atlas , incerci sa ti Pamantul pe umeri…
Cum te percep?Ca pe un om pe care m-as putea baza oricand , chiar si fara sa ma intalnesc vreodata cu tine!
Uneori parca imi scri gandurile , la tine aici….diferenta intre ce scrii tu , regasindu-ma eu in scrisul tau , o face faptul ca tu porti aureola si eu coarne 😀 😀 😀
Ai si tu , tarele tale , ca orice om….dar zau asa , alea ar fi cam 10 % din tine…. 😉
Comments are closed.