Un zbor cu motoparapanta. Prima mea experiență cu un astfel de aparat de zbor. O bucurie. În lumina de foc a apusului, o bucurie plină a sufletului. Un zâmbet al buzelor, al ochilor, al inimii. Nu adrenalină și senzații tari ci o joacă minunată în înaltul cerului. Un timp al seninătății, al unei trăiri frumoase. O clipă de viață.
O zi de sâmbătă senină să aveți! Cu bucurii, de-astea mici, presărate frumos!
(fotografii @Diana Cherecheș)
0
12 comments
Am vazut din astea la mitingul aviatic de la Bucuresti. Daca nu as avea frica de inaltime, te-as invidia.
Eu nu știu dacă chiar există frică de înălțime sau e doar așa, o reținere… Greu găsești lucruri care să se compare cu zborul… libertatea aceea, senzația că toate-s, dintr-o dată, mai mici, mai puțin importante, mai puțin problematice, că tu ești deasupra… e greu de pus în cuvinte. E ceva ce te îndepărtează de probleme și te aduce mai aproape de tine însăți.
Ehei, cat curaj! Felicitari!!!
O zi frumoasa si tie in continuare!
Ei, nu știu dacă e curaj, e doar dor, zic…
Mulțumesc mult.
Zborul… Acela, cel mai înalt… cel mai sublim… zborul irepetabil, născut din pasiune şi dorinţă… zborul cu aripi larg deschise a fericire… zborul total întru împlinire… Da, acel zbor… ZBOARĂ!!!
ACELA? gata, am pierdut decolarea, de ceva vreme deja…
Aşa zicea şi Paulie. Şi totuşi… perseverenţa este cheia succesului. 😎
Vai ce frumos, Lore! Te urmaresc inca inainte ca tu sa prinzi pasiunea pentru zboruri inalte (sau sa se prinda pasiunea de tine) si asa de frumos si de imbucurator este sa vezi oamenii cum isi cladesc pasiunile si si le dezvolta tot mai mult!
Esti cu adevarat o inspiratie pentru mine!
Pozele sunt de asemenea frumoase si inspirationale! Felicitari pentru experienta!
Ana, dorul de zbor a existat mereu, doar că… nu l-am alimentat… :))
Cât despre a fi o inspirație, ehh, tocmai ziceam că aș putea inființa un club al inadaptaților, de fapt… și, se pare că aș avea cereri. 😛 În rest, ce ne-o rămâne de făcut decât să trăim frânturi de viață, să le umplem cât de mult putem, prefăcându-ne că uităm faptul că, totuși, nu facem decât să pierdem. Timp, oameni, visuri…
Nice. Mi-ai adus aminte de un film.Unul in care un timp invata o rata sa zboare 😛
Aham. Și aici, cine-i, cine? 😛
Poi cu siguranta nu esti rata :))
Comments are closed.